Pe potecile Ceahlaului

Posted: 28 aprilie 2012 by Mihai Cibotaru in ceahlau

Dupa mai mult de „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” in sfarsit ajung sa urc iarasi pe munte. Timpul fiind destul de scurt dar mai ales luunga sedere departe de potecile muntelui fac ca prima iesire pe anul asta sa fie in Ceahlau.

Incepem drumul la mijloc de aprilie din Durau spre cabana Dochia unde aveam rezervarea facuta de cateva zile, pentru a nu fi nevoit sa dorm prin jnepenis, avand in vedere ca zapada inca era la ea acasa, inpreuna cu multa apa, plus ca echipamentul meu de munte e impartit  in mai multe locuri aflate la multi kilometri unul de celalalt.

Urcusul  pe banda rosie il incepem pe la ora 18, presupunand ca in 3-4 ore sa ajungem sus la cabana. Lipsa de iesiri din ultima vreme isi spune cuvantul dupa cabana Fantanele. La fiecare metru se simte ca in Germania berea si uischiul e foarte ieftin. Iar plimbarile cu bicicleta prin nordul continentului nu par sa readuca vre-un echilibru fizic care sa ma faca sa reusesc sa imi controlez in totalitate picioarele de la genunchi in jos. E prima data cand gafai cred pe aceste portiuni mai sus de Fantanele. Greutatea rucsacului cat si oboseala acumulata in timp isi spun cuvantul. 

De la morminte apare zapada si apa pe poteca. Mai  sus de Cusma Dorobantului aprindem frontalele.

Ajungem pe la ora 22 la cabana uzi varza la picioare din cauza zapezii in curs de topire si a faptului ca bocancii sunt de vara, adica se usuca la fel de repede cum se si uda. In cabana ma reintalnesc cu un vechi prieten, Andrei, venit si el in concediu in tara. Stam la barfe despre ce a fost cu muntele si ce va fi pana pe la 3 dimineata.

A doua zi, sambata vremea se mentine sau mai bine spus devine monotona: ceata multa, adio rasarit, rafale de ploaie si un frig patrunzator. Pe langa „menajul de cabana” si jocuri de societate numeroase drumuri (pe banda rosie) pana la usa cabanei in speranta schimbarii vremii. Hotaram pe la 12-13 sa tragem o fuga pana la schit unde aprind si eu cred pentru prima data aici doua lumanari. Dupa amiaza avem parte de o fereastra cu vreme buna pentru vre-o trei ore care tine exact pana ajungem pe Vf. Toaca si care revine dupa ce coboram. Asta e, data viitoare va fi mai frumos…

Andrei coborase de dimineata asa ca ramanem doar doi, eu si Roxana care rupem in doua perechea de carti de joc carata sus. A fost partea din echipament cea mai folosita. Cabana e ok, se pare ca va intra in renovare in vara asta (ramanand deschisa in acelasi timp turistilor), apa in continuare numai de la izvor, bucatarie sau butoi, preturile la cazare de la 50 lei patul in camera de doua locuri in jos, cu cate 10 lei mai ieftin pe masura ce cresc numarul de paturi. La mancare rezonabile in continuare (asta citind meniul afisat, caci noi am carat cam totul in spate). Nu am putut rezista tentatiei unor pahare de bere de la dozator. Ieftine chiar!

Duminica stam la o barfa cu cabaniera, mancam si o luam la vale pe acelasi traseu. Zapada intre timp s-a topit vazand cu ochii si coboram pana in Durau cu ghetele uscate. Microbuzul autocar aglomerat la maxim, venea lumea la scoala in Iasi dupa vacanta de Paste.

In rest … mai putine vorbe, mai multa miscare pana data viitoare care sper sa fie tot anul asta.

Actiune de plantare: 7.04.2012, la Sculeni

Posted: 3 aprilie 2012 by florinvestale in Fără categorie

Un nou numar al revistei „Haipemunte”

Posted: 8 martie 2012 by Mihai Cibotaru in Fără categorie

„Vine o vreme, vine un ceas, când ți se pare că singur ai rămas/Și încerci cu gândul să revii la gândul când eram copii …” (Gheorghe Gheorghiu)

Un nou numar al revistei „Haipemunte” percum si un cadou alaturi de urarea de „La multi ani, sanatosi si fericiti” tuturor doamnelor si domnisoarelor, mamelor si bunicilor, tuturor femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Numar aparut in mare parte datorita  implicarii in munca de dinaintea aparitiei a lui Radu Clapa.

Descarca gratuit de pe www.haipemunte.org

Lectura placuta

Mereu avem parte de începuturi sau de noi începuturi. Ideea e că orice început trebuie să aibă la bază un trecut sau o fărâmă de cenușă din care să renască ceva nou. Acest lucru este valabil oriunde, oriunde însemnând și în lucrurile ce au mai multă sau mai puțină tangență cu muntele.

După o perioadă în care revista, sau cum a mai fost numită „colecția de jurnale” nu a apărut din diverse cauze, sperăm ca începând cu un nou prim număr din 2012 să existe o continuitate și cursivitate. Pe lângă un nucleu constant de colaboratori s-a reușit atragerea unor noi oameni care să sustina atât moral cât și „cu penița” (de fapt tastatura) existența acestui proiect.

De aceea vă invităm iarăși în a ne trimite atât materiale realizate cu și despre munte, oameni, locuri și tradiții montane, precum și a ne sugera ce anume ar trebui în continuare schimbat/modificat în actualul format al revistei și al siteului de prezentare.

În rest aceleaşi mulţumiri tuturor care şi-au făcut timp să scrie în paginile revistei, tuturor celor care o citesc şi tuturor celor care îşi fac timp să trimită un mail cu critici, observaţii sau orice altceva.

Mihai Cibotaru


Respectand traditia de fiecare an, Asociatia de Turism Montan “Hai pe Munte” Iasi va invita sa participati la “Intalnirea de iarna”, actiune ajunsa la editia cu numarul III. Avand ca principal obiectiv socializarea participantilor si promovarea turismului montan, tura se va desfasura in perioada  18 – 20 februarie, la Cabana “Roza Vanturilor”, de pe Varful Retitis, in Masivul Calimani.

Cabana are o capacitate de 30 de locuri, toaleta comuna, living, incalzire cu lemne, bucatarie utilata si cu aragaz (nu se poate comanda mancare) – pret loc 20 lei .

In functie de conditiile meteo, traseul de urcare va fi stabilit cu o saptamana inainte, existand 2 variante: din Toplita sau din Gura Haitii, pe la fosta exploatare de sulf .

Ziua I : deplasarea din Iasi in localitatea de unde va incepe parcurgerea traseului pana la cabana (4-5 ore minim, interval orar calculat in conditii de vreme buna). Stratul de zapada mare poate pune probleme de ordin fizic, iar rachetele si skiurile reprezinta un avantaj major.

Ziua II :  daca vor permite conditiile meteo, se va incerca o tura spre Varful Pietrosul Calimani (2100m), estimata a tine zi lumina. In jurul cabanei se poate schia pentru cei care au echipament. Seara se vor discuta proiectele incheiate si proiectele viitoare.

Ziua III: coborarea pe acelasi traseu ca la urcare.

Conditii de participare:

-Participantii trebuie sa aiba ca minim de echipament : rucsac, bocanci de iarna, parazapezi, pantaloni impermeabili, manusi groase, polar, geaca impermeabila, caciula groasa, sosete groase, cagula, bete cu rozete mari, frontala, iar cei care vor sa urce pe Pietrosul au nevoie in plus de coltari si piolet.

-Mancare, dulciuri, ceaiuri pentru 3 zile

-Participantii trebuie sa aiba o buna stare de sanatate si o conditie fizica, optima pentru efort fizic prelungit in conditii de iarna.

Inscrierile pentru participarea la tura se fac la adresa de e-mail a lui Florin Vestale (vestalef@gmail.com) in care se mentioneaza  nume, prenume, numar de telefon, localitatea si experienta montana in conditii de iarna. Numai persoanele care vor primi acceptul vor participa la aceasta tura!

Inscrierile au loc pana la data de 10.02.2012.

Pe grup vom discuta despre eventualele probleme ce pot aparea si costurile de transport, in functie de mijocul de transport cu care ne vom deplasa.

PS:

“Drumeţia cere răbdare, convingere, hotărîre, pasiune… Noi nu batem recorduri. Căutăm sănătate şi frumuseţe, aer şi privelişti, lumină şi libertate.” DUMITRU ALMAŞ

“Nici o împrejurare nu e mai prielnică convorbirilor prietenoase sau împrietenirii prin vorbe nemeşteşugite şi sincere, ca un drum lung de munte.” BUCURA DUMBRAVA

“Leneşii se miră că ne văd părăsindu-ne scaunele confortabile şi drumurile noastre sigure, pentru a urca munţii dificili şi periculoşi. Aceasta pentru că muntele are o prospeţime şi o forţă de viaţă de care nu se vor bucura niciodată plăcerile deşarte şi pe care lenea nu le va cunoaşte niciodată.” GEORGE BYRON

“Maestrul a spus: înţeleptul se bucură de apă, omul virtuos de munţi. “ CONFUCIUS

HPM – Tura de prieteni (Călimani, 14-16 octombrie 2011)

Posted: 26 octombrie 2011 by Andrei Mihai in Calimani

Motto:

“You may say that I’m a dreamer /

But I’m not the only one…” (John Lennon)

(în traducere, dacă mai este cineva care nu ştie:

“Poţi să spui că sunt un visător /

Dar nu sunt singurul…”)

Am început cu aceste minunate cuvinte spuse din suflet de Lennon pentru că mi se par foarte potrivite pentru atmosfera în care s-a format şi a prins contur prima tură HPM “de prieteni”.

A visa - visare

A visa - visare

Un proiect care părea la început doar o iluzie, a reuşit să prindă viaţă pentru că a găsit acei oameni pentru care cuvintele “suflet” şi “prietenie” încă mai contează. De altfel, acesta este şi mesajul nostru pentru toţi cei care veţi citi vreodată aceste rânduri: se poate! Se poate să existe într-un grup de îndrăgostiţi de munte înţelegere şi bun simţ, se poate să te simţi bine între prieteni, se poate să găseşti oameni care gândesc la fel ca tine şi împreună cu care să poţi pune la cale proiecte de viitor. Şi, în sfârşit, se poate ca toată lumea să aibă de câştigat şi să nu piardă nimeni! Muntele ne oferă tot ce avem nevoie pentru a fi un grup de prieteni, trebuie doar să ne deschidem sufletele şi să-l ascultăm. Dacă ceva din cele spuse mai sus v-a impresionat, dacă vă pasă şi dacă simţiţi la fel, atunci vă aşteptăm să vă alăturaţi şi voi grupului nostru. Sunteţi bineveniţi!

Noi, HPM

Noi, HPM

Aţi citit probabil deja printre rânduri, că această tură-experiment a avut şi o parte emoţională, de sentiment. Am încercat să facem mai mult decât o tură obişnuită. Am încercat să trecem de barierele convenţionalului cotidian şi să vedem “omul” din spatele fiecăruia. Şi am avut surprize plăcute. Absolut tot ce s-a întâmplat în această tură a noastră din Călimani a fost “democraţie în stare pură”. Nimic nu a fost impus şi nimeni nu a avut senzaţia că trebuie să facă ceva. Fiecare dintre noi a avut posibilitatea să contribuie, să-şi spună opinia şi să-şi pună amprenta personală asupra turei. Am constatat că democraţia e grea, dar plăcută…

Dar ce a fost sus pe munte? Pe scurt, de toate – şi toamnă, şi iarnă, şi soare dar şi viscol, şi poteci marcate clare în lumina zilei dar şi nemarcate făcute la frontală noaptea pe ninsoare şi vânt. Şi, bineînţeles, iarăşi şi iarăşi oameni extraordinari, salvamontişti cu suflet mare şi gazde primitoare de la care nu îţi mai venea să pleci.

Pietrosul în aură de legendă

Pietrosul în aură de legendă

Au fost 2 zile de traseu în care am facut 35 km pe crestele din vestul munţilor Călimani. Punctul maxim atins (de 2 ori cum veţi vedea), a fost vf. Bistriciorul – 1 990m.

Vf. Bistriciorul (1 990m)

Vf. Bistriciorul (1 990m)

Urcarea în prima zi a fost de pe valea Dornei – spre Şaua Terha – vf. Străcior – vf. Bistriciorul – şaua Bistriciorul-Zurzugăul – şi înainte de vf. Zurzugăul am coborât la refugiul Salvamont Bistriciorul. A doua zi destinaţia a fost Gura Haitii – peste vf. Bistriciorul – Piciorul Bistriciorului – sub vf. Strunior – Curmătura Tihului – sub vf. Ruscii – sub vf. Gruiu – Poiana Izvoarele – şi coborâre pe pârâul Haitii.  Tot traseul a fost străbătut în 16 ore, dintre care 6 ore vineri şi 10 ore sâmbătă. Duminică a fost ziua de relaxare, plimbare prin Vatra Dornei, pizza&prăjituri ca la mama acasă. Poveşti, şi multă voie bună.

Bucovina sub prima ninsoare

Bucovina sub prima ninsoare

Am plecat vineri 14 octombrie din Iaşi, ziua de sfânta Parascheva, extrăgându-ne dintr-un oraş plin de pelerini veniţi la o sărbătoare transformată mai nou într-un mare bâlci denumit pompos “Sărbătorile Iaşului”, la care multiplele evenimente culturale din anii de mai demult au fost înlocuite de mici, pastramă şi manifestări grobiene. În asemenea condiţii, “trenul zăpezii” Iaşi – Vatra Dornei ne-a cântat un minunat cântec de ducă spre plaiurile Obcinelor Bucovinei, care ne-au întâmpinat cu prima ninsoare pe care am văzut-o în acest sezon.  Ȋn Vatra Dornei, zăpada era la ea acasă. O scurtă aprovizionare şi la drum spre Dornişoara. Intrarea pe firul apei Dornei ne-a adus în faţă un drum tot mai acoperit de zăpadă şi maşina s-a declarat până la urmă învinsă, lasându-ne la confluenţa cu un afluent de vest al Dornei, lângă un grup de cabane forestiere pustii la acea oră. Nu era chiar locul unde trebuia să intrăm în traseul spre Şaua Terha, însă aveam să aflăm mai târziu despre asta. Echiparea o facem printre fulgii tot mai mari de zăpadă. Este ora 3 după amiază. Crestele ne cheamă.

Intrare în traseu

Intrare în traseu

Prindem un forestier cam anemic şi fără marcaj pe valea pârâului amintit spre vest. Avem GPS-ul cu noi, dar pe această porţiune track nu există pe site-urile specializate. Direcţia lui este bună, dar încă nu ştim unde ne va scoate în traseul de creastă care vine din Piatra Fântânele. Urcăm până se termină forestierul sub un versant parţial defrişat şi abrupt ce ne taie calea.  Speranţa e că sus va fi linia de culme pe care se desfăşoară marcajul bandă roşie. Este parţial adevărat, pentru că după ceva bălăureală, găsim marcajul nu fără oarecare emoţie la ieşirea din pădure la vreo 2-300m. Ducu se evidenţiază aici încă o dată la capitolul orientare. Facem stânga spre sud şi în 15 minute suntem în Şaua Terha.

Şaua Terha

Pe stânga lăsăm stâna cea nouă din şa,  având în faţă muntele Viişoara.

Stâna cea nouă din Şaua Terha

Stâna cea nouă din Şaua Terha

O urcare cu diferenţă de nivel de vreo 300m. Poteca începe chiar în faţa noastră prin pădure, şi avem senzaţia ca este foarte clară până sus pe vârf, care se vede ca-n palmă.

Saua Terha - vedere spre Mt. Viisoara

Saua Terha - vedere spre Mt. Viisoara

Un drum destul de lat ne însoţeşte urcarea dar se termină deodată brusc. Ȋn stânga indicator spre izvor 5 minute, în dreapta bandă roşie, traseul nostru de pe hartă mergea drept în sus.

Indicator după Terha (se face dreapta)

Indicator după Terha (se face dreapta)

Ne uităm unii la alţii, stăm puţin strâmb ca să putem gândi drept şi cotim spre dreapta. Mergem 10 minute, dar GPS-ul nu şi nu – întoarce-ţi-vă! Feelinguri, experienţe, toate puse acum la comun, ne fac pentru puţin timp să vrem să ne întoarcem, dar spre marea uşurare nu o facem şi continuăm pe curba de nivel, iar în mai puţin de 100m dăm de o mare intersectare de trasee, din dreapta apărând un drum marcat cu triunghi roşu, care urcă din Colibiţa pe valea Colbului.

Cotim stânga spre sud-est la 120 de grade, executând o semi-întoarcere, şi continuăm de data aceasta în urcare spre platoul muntelui Viişoara, de unde ninsoarea ne devine cel mai bun prieten.

Spre vf.Străcior prin ninsoare

Spre vf.Străcior prin ninsoare

Sub vf.Străcior (1 963m)

Sub vf.Străcior (1 963m)

Vizibilitatea scade în abordarea urcării pe lespezile de sub vf. Străcior (1 963m) , pe care îl atingem odată cu primele semne ale înserării.

Seara pe vf.Străcior (1 963m)

Seara pe vf.Străcior (1 963m)

Continuăm prin ninsoare şi lumină tot mai slabă să ne orientăm spre următoarea destinaţie: vf. Bistriciorul (1 990m). Avem noroc că suntem pe partea vestică a muntelui şi pe creastă, aşa că beneficiem de ultimele fire de lumină ale zilei până spre ora 19.

Pe Bistriciorul (1 990m)

Pe Bistriciorul (1 990m)

Atingem Bistriciorul pe o vizibilitate foarte scăzută, iar negurile nopţii ne cuprind prin ninsoare adundentă şi vânt intens. Aprindem pe rând frontalele. Ionuţ e în faţă, deschide drumul pe creasta pornită spre vest din vf. Bistriciorul. Avem noroc de semnal la telefon şi vorbim cu cei de la refugiul Salvamont – ţinta noastră pentru prima seară.

Refugiul este oarecum greu de găsit mai ales pe întuneric, pentru că se coboară din creastă o diferenţă de nivel de 300m pe un vâlcel abrupt.

Vâlcelul pe care am coborât în Căldarea Bistriciorului

Vâlcelul pe care am coborât în Căldarea Bistriciorului

Aprind ei o lumină la refugiu să-i vedem, ne facem semn cu frontalele, dar drumul de coborâre, ia-l de unde nu-i. Ne învârtim pe creastă aproape 1 oră ca pisica pe gard care nu ştie pe unde să coboare. Beznă totală, ninsoare, frig. Jos începeau jnepeni mari, şi dacă ne înfundam în ei – ăia eram… Prin telefon (multam’ la cel de sus pentru semnal!, dar şi Florin avea staţia de emisie-recepţie la el pentru situaţii mai dificile) suntem îndrumaţi pe un vâlcel extrem de abrupt si cu grohotiş. Pe un culoar printre jnepeni, reuşim să ajungem cu bine, întregi cu toţii la refugiul Salvamont (1 650m). Era deja ora 21. Aveam să aflăm că de pe această vale din nordul crestei Bistriciorul – Zurzugăul a plecat acum 6 ani (la sfârşitul anului 2005), avalanşa care a distrus vechiul refugiu din Căldarea Bistriciorului. Tot băieţii de la Salvamont ne-au mărturisit, citez: “până acum, n-am văzut prea multe frontale coborând pe vâlcelul ăsta…” Oameni adevăraţi de munte, ne-au aşteptat cu ceai cald şi cu soba încinsă (chiar prea încinsă, după gustul multora dintre noi…).

Ȋn asemenea condiţii, vă daţi seama că voia bună a izbucnit instantaneu. Ca de obicei Ramiro documentează prin imagini partea culinară a turei, având probabil deja material suficient cât să publice o carte de reţete culinare montane. Schimburile de lichide de diferite grade între organizaţiile HPM şi Salvamont Bistriţa au completat seara minunată.

Refugiul Salvamont Bistriciorul - interior

Refugiul Salvamont Bistriciorul - interior

La cântat imnul

La cântat imnul

A doua zi aveam de parcurs un traseu lung până la Gura Haitii, aşa că ne trezim devreme pe la 5.45 în stressul unui ceas vorbitor care anunţa tot felul de blestemăţii. Deşi somnul a fost scurt, ieşirea afară la -10 grade ne-a băgat instant “lemne pe foc”. Ne despărţim cu greu de gazdele noastre, băieţii de la Salvamont Bistriţa, nu înainte de plănui un proiect de remarcare la primăvară pe care să-l facem împreună cu ei. Aviz amatorilor!

Refugiul Salvamont Bistriciorul

Refugiul Salvamont Bistriciorul

La ora 8 ne înşirăm deja pe pantele abrupte de sub creasta nordică Bistriciorul – Zurzugăul, părăsind în urcare Căldarea Bistriciorului pentru a recupera coborârea din seara precedentă.

Munţii Bârgăului în lumina dimineţii

Munţii Bârgăului în lumina dimineţii

Ajungem în creastă după jumătate de oră şi o lume de basm se deschide în faţa noastră – împărăţia înaltă a Călimanilor, văzută şi luminată pe sub cortine de nori destrămaţi.

Ȋmpărăţia Călimaniului

Ȋmpărăţia Călimaniului

Mister...

Mister...

 

 

 

Un soare ireal străbate prin ferestre îngheţate de nori şi dă o senzaţie de spaţiu primordial.

 

 

 

 

Suntem la stâlpul indicator din şaua Bistriciorul – Zurzugaul, unde se intersectează traseul de bandă galbenă pe care se ajunge înspre vest după 14 ore în satul Cuşma prin Poiana Cofuri – vf. Vulturul şi traseul triunghi albastru (varianta traseului de Colibiţa care trece pe la refugiul Salvamont Bistricior şi pe care se poate ajunge în aprox. 4 ore la Colibiţa).

Indicator spre Refugiul Bistriciorul

Indicator spre Refugiul Bistriciorul

La ora 9 suntem din nou pe vf. Bistriciorul (vă aduceţi aminte că era menţionat de 2 ori la traseul făcut), atingând pentru a 2-a oară înălţimea de 1 990m, maxima turei. Viscolul de peste noapte aşezase profile de zapadă îngheţată pe crucea care marchează vârful. Din nou plafonul jos de nori, vântul puternic şi vizibilitatea scăzută ne fac să nu stăm pe vârf decât preţ de a arunca o privire în cutia de plastic cu capac prinsa de cruce. Am găsit în ea lăsate provizii de mâncare: batoane, glucoză, ciocolată. Ce oameni, ce caractere, cât altruism!

Pe Bistriciorul a 2-a zi

Pe Bistriciorul a 2-a zi

Spre Piciorul Bistriciorului

Sub Piciorul Bistriciorului

Coborâm pe Piciorul Bistriciorului, şi facem dreapta, prinzând creasta principală (dacă putem să-i spunem aşa) a Călimanilor de Vest. Datorită configuraţiei zonei, ţinerea traseului ar fi destul de dificilă în lipsa marcajelor.  Fusesem avertizaţi de către băieţii de la Salvamont şi de RT-urile recente că s-ar putea să urmeze o probă de “jnepening” până în Curmătura Tihului, dar din fericire nu a fost aşa. Tot drumul este proaspăt curăţat de jnepeni, aşa că se poate merge în condiţii excelente.  În sfârşit, lacătul norilor se deschide lăsând loc unui soare minunat şi unui cer de un albastru curat brăzdat de firişoare de nori albi de mare înălţime.

Vf.Bistriciorul (1 990m) si Piciorul Bistriciorului

Vf.Bistriciorul (1 990m) si Piciorul Bistriciorului

Piciorul Bistriciorului si Străciorul

Piciorul Bistriciorului si Străciorul

Marcajul bandă roşie (refăcut recent, vizibil şi suplimentat în poieni cu săgeţi pentru orientare) ne va însoţi de acum până sub vf. Gruiu (1 882m). Traseul este de plăcere, relativ uşor de abordat, şi ne-a purtat pe sub vf. Struniorul (1 885m), prin Poiana Arsuri (loc bun de campare, dar unde nu am găsit apă), prin Curmătura Tihului şi pe sub vf. Ruscii (1 913m). Un drum fantastic prin lumea de vis a împărăţiei Călimanilor, nemărginire de munte cât vezi cu ochii. Cuvintele sunt de prisos, vă las cu pozele făcute de cei doi artişti, Cristina şi Ramiro:

Nori pe creste

Nori pe creste

Noi si Struniorul (1 885m)

Noi si Struniorul (1 885m)

Jnepenii - o constantă

Jnepenii - o constantă

Vf.Pietrosul (2 100m)

Vf.Pietrosul (2 100m)

Culmea Tamău - Măieriş

Culmea Tamău - Măieriş

Creasta principală - văzută din Piciorul Bistriciorului

Creasta principală - văzută din Piciorul Bistriciorului

Pietrosul Călimani

Pietrosul Călimani

La ora 14 ajungem la intersecţia de trasee de sub vârful Gruiu. Aici se desparte spre dreapta în urcare banda roşie pentru cei care vor să continue spre vf. Pietrosul (se ajunge în 1 ½ ore) şi de acolo spre partea centrală a Călimanilor. Noi am continuat pe bandă albastră (drumul Mariei Tereza, fostul drum grăniceresc) care ne-a scos direct în Poiana Izvoarele.

Ȋn trecere facem poze şi la monumentul (de fapt monumentele – unul mai vechi ridicat în 1985 şi unul mai nou ridicat în 2005) de sub vf. Gruiu al celor 60 de ostaşi români căzuţi în anul 1917 în timpul primului război mondial.

La monument sub vf.Gruiu

La monument sub vf.Gruiu

Intersantă este inscripţia de pe monumentul cel nou: “Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi.” Poate că vor mai fi vremuri în care să avem şi valori mai înalte decât cotidianul “cum să facem bani”. Sper.

Imagine spre vf.Haitii prin ninsoare

Imagine spre vf.Haitii prin ninsoare

Prin ninsoarea tot mai puternică ajungem la ora 15 în Poiana Izvoarele, loc de unde se urcă în coada Pietrosului şi apoi pe vârful cu acelaşi nume (2 100m).

Poiana Izvoarele

Poiana Izvoarele

Noi luăm însă din poiană traseul cruce roşie (slab marcat) în coborâre pe firul văii Pârâului Haitii,

Poiana Izvoarele si valea paraului Haitii

Poiana Izvoarele si valea paraului Haitii

şi după multe traversări prin albia lui prindem forestierul lung de 8 km care ne scoate în Gura Haitii, unde ajungem la ora 17,30. Tragem la cabana lui nea Traian (Perla Călimani), loc de popas recomandat pentru ospitalitatea deosebită a gazdelor.

Poza de grup

Poza de grup

Fericirea se citeşte pe chipul tuturor. Am ajuns cu toţii sănătoşi, s-a mers compact, cu scurte regrupări. Muntele a fost “de vis”. Echipa – asemenea. După ce cântăm imnul HPM (fiecare după posibilităţile cu care l-a înzestrat natura), restul serii o
petrecem prestând momente mai mult sau mai puţin artistice (iarăşi fiecare după posibilităţi). Citim gânduri puse pe hârtie despre Munte şi despre Prietenie, despre ce ne uneşte în HPM, iar Aurică citeşte mesajul de la Claudiu (rămas acasă de data aceasta) care se ridică şi el la înălţimea aşteptărilor. Planurile de viitor se împletesc cu gândurile frumoase, ne bucurăm cu toţii că suntem împreună.

A fost o altfel de tură. A contat şi atmosfera din grup, nu doar traseul, partea tehnică, timpii de parcurgere, etc. Am simţit poate pentru prima dată că noi am fost actorii principali, iar muntele, care de obicei este regele, a fost acolo de data aceasta doar ca să vegheze asupra noastră.

Iată în încheiere şi personajele acestei povestiri de început de iarnă: Cristina, Paula, Andrei, Aurică, Bazil, domnul Costel, Ducu,  Florin, Ionut, Ramiro. Claudiu a fost şi el prezent prin intermediul mesajului minunat pe care ni l-a transmis.

Diploma HPM de "Prieten bun"

Diploma HPM de "Prieten bun"

Dacă v-a plăcut, dacă simţiţi la fel, vă aşteptăm şi pe voi în rândurile noastre, ale asociaţiei „Hai pe munte!”

Iaşi, 26 octombrie 2011

Text: Andrei Mihai

Fotografii: Cristina Bârsan, Ramiro Matei, Andrei Mihai

Consultanţi tehnici: Alexandru Cristea, Aurică Scriitoru, Florin Vestale