(prima)Vara in Macin

Posted: 22 Aprilie 2009 by Mihai Cibotaru in macin
Etichete:

S-a tot discutat si se va mai discuta mult si bine despre spiritul care exista in cadrul unei comunitati reale sau virtuale. De munte sau de orice vreti voi (inclusiv de crosetat de exemplu). Despre spiritul care exista si care ar trebui sa existe. Despre spiritul teoretic, cel cules si introdus gen copy-paste de pe gugal; si cel real, pe care il intalnesti atunci cand iti arunci cravata, diplomatul, salopeta sau ciocanul (nu si secerea!), iti iei rucsacul si pleci la munte
Asa ca, ghidati de ideea strabunilor nostri romani „ube bene, ube patria’’, adica ube silva, am plecat si spre Macin; pentru a ne convinge de existenta unui spirit montan care exista sau ar trebui sa existe intr-o colectivitate virtuala ca aceasta. Care am plecat ?
Pai tot in asa, enumerati la voia intamplarii, am fost : Costel, Radu, Ionut, Ana, Elena, Marius, Max, Claudiu, Catalin, alt Ionut, Sasha, alt Marius, Veronica, Adi, Emi si eu, Mihai. Ceva ganduri si impresii, poate mai mult artistice sau jurnalistice (seci) decat tehnice gasiti mai jos (mai ales pe cei ce nu-i deranjeaza vorbaria multa, care nu reflecta neaparat saracia omului…

Costel Asandei: Dragî pretini, Gligori,
„Aflâ dispri mini câ-s ghini cu sănătatea, lucru pi cari ţâ-l doresc şî ţâi. Zâc io c-o duc ghini cu sănătatea numa câ nevasta zâşi câ m-am cam scrântit di cap şâ m-am înhăitat cu nişti vânturî lumi cari, una douî, şicî „hai pi munti!“ Şî atunşi ni luăm raniţâli în schinari ş-o luăm fleaura pi coclauri … cum şi faşim cu raniţa? … uăi, di asta nu sâ găsău raniţi pi când cu colhozu! … îs tari încăpătoari şâ din douâ-trii drumuri noaptea pi tarla îţ’ luai grija pintru multi zâli. Apai în răniţâli ieste punim noi di ali îmbrăcatului, şî mai groasî şî mai subţâri, câti şeva di îmbucat şî câti o garafî (acu i sî zâşi pet) plinî cu oaricari licori; unii mai pun şî nişti funii (corz’ li spun dânşâi) buni anapoda di priponit boii pi imaş sau di legat luţărna di pataşcâ sâ n-o ieí vântu’ când o aduşi acasâ, nişti tălchi cu chiroani înhipti di jiur-împrejiur, dacâ-i iarnî, şî multi alti marafeturi dispri cari nu ştiu a-ţ’ spuni cum sî cheamî.
Ş-apoi, uăi Gligori, mă duc io la o crâşmî di sî cheamî Yes ( io când aud di yes mă cam strânji în schinari … pi când mă stăruiem sî învăţ calculatoru’ văd odatî scris şeva … nu rusăşti cî aş hi înţăles … şî didisupt YES şî NO … mă chitesc io şî-l îndes pi NO şâ mni s-o dus munculiţa me di un şeas … mai apoi îndes pi YES şî s-o dus şî munculiţa altora)… şî cum îţ’ spunèm, mă duc io într-o miercuri la Yes sî mă întâlnesc cu flăcăii cu cari m-am înhăitat sî mai grăim di una, di alta, şî sî beu o garafî di molan di-aşeala negru cu cari ni-o înţărcat di la ţâţî mămucuţâli noastri (di mă întrebam cu şi m-o înţărca mai apoi di la poloboc).
Ş-o datî zâşi unu, Mihai (aista-i însurat da sî ţâni di flăcău câ mai toatî sara îi la Yes): „uăi, hai pi munti!“… unu zâşi:„io merg“… altu’, apoi alţâi zâc tăt aşa … apoi io di şi oi zâşi altfel; cî doar n-o zâs hai la prăşât sau hai la coasî. Ş-apoi ni spuni Mihai cum s-o înţăles cu unii cari zâc cî-s pinguini … un fel di vietăţ’ cari trăiesc acolo undi-i iarnî şî toatî vara… sî ni întâlnim la Brăila într-o sâmbătî dimineaţî ş-apoi sî merjim cu tăţâi în munţâi Măcinului.
Ni-am adunat vr-o doisprizăşi (ca’n Biblií); io cu alţâi trii am mărs cu trinu, restu’ cu maşânili. Şî ni-am urnit noi din Iaş’ într-o vineri sara ş-am ajiuns la Brăila sâmbătî dimineaţî când numa cât sî crăcănasî di zâuî. Nu-ţ’ mai spui cât di draji mni s-o făcut tovarâşâi di drum; un băiet ruşânos ca o fatî mari di pi vremea noastrî (cî amu nu sî mai găsăsc) ş-un flăcău tari ochios, cu mândra lui (o floari di fatî di s-o baji în sân, nu alta) cari, bănui io, i-i tari dragî cî n-o chierdè din ochi. Şî cum am ajiuns la Brăila ni-o ieşât în cali o doamnî adivăratî (cî numa’ doamnili adivărati sî scoalî mai tîrzâu şî nu sî pun pi treabî dicât după şi-ş’ beu cafeaua). O cheamî Corina (pretinii îi mai zâc Kia); dânsa şî cu o fătucâ di p’in Bucureşti, Mihaela pi numi (unii o mai strâgî şî Maic) are sî ni hií de-amu îndrumătoari. Ni spuni şi şî cum, ni aranjazî pi şei cari nu avem maşânî (pi mini mă iè un mai vechi pretin de-al mneu, Marius di la Focşani) ş-apoi tăiem chiezâş p’in târg, treşim Dunărea (un pârău aşa di màri cât sî încapî întri dealurili satului nostru) cu un fel di pod, da cu motor, ş-o apucăm pi-o şuşă cari o vremi merji pi lângî o ezăturî lungî di parcî nu sî mai mântuiè şî ni oprim într-un târguşor, cari aflu cî sî chiamî Macin, cât sî duhăneascî unii câti o ţâharcî şî după aşèe plecam mai diparti. „Ioti muntili“, faşi Luşian, pretinu’ lu’ Marius, sămn cătri urechea din stânga, undi văd o schinàri di deal lungî din cari, colo şî colo, sâ aburcau nişti gurguì cam cât dealu’ Casoianului di la noi. Nu mai merjim mult şî o luăm hăis spri satu’, Greci pi numili lui, cari sî vidè supt deal. Ş-apoi o-nşeput a sî aduna maşâni cât lumea din cari sî scoborau nişti fătuci, mmmm!, numa una şî una di sî rămâi şpanchi uitându-ti după dânsâli, şî nişti flăcăi cari sî tot învârteu ca nişti cucoş’ împrijiuru’ lor, toţ’ îmbrăcaţ’ în roş aprins ca steagurili cu săşirea şî şiocanu’! Ni luăm noi câti şeva în nişti răniţ’ mai mititeli ş-o întindim la drum câ soarili sâ cam râdicasî ghinişor deasupra dealului. Di după garduri, câti un nas cu doi ochi deasupra sî iţău curioş’ după şele v’o şinşizăşi di sufleti câţ’ eram noi. Eşâm noi din sat, merjim o vrèmi pi supt deal pi marjinea unui hùşi apoi intrăm într-o păduri tânărî şî o luăm oblu spri o deschicăturî şi sî vide în dealu’ şi înşepusîra a sămăna a munti.
Într-o poianî cu un pătul într-o marjini ni oprim cât sâ îmbucăm şeva apoi intrăm în râpî. Di aişi sâ vez’ uăi Gligori şi n’ăi văz’t în viaţa ta!!! Colţ’ di chiatrî ‘n stânga … colţ’ di chiatrî ‘n dreapta … un pârăiaş cu apa limpedi în mnijloc … toporaş’ şî ghioşei di sî ti culşi întri dânşâi şî sî ti duşi taman în rai … din lăstăriş câti un chiţcăit di păsăricî ti ischitè s-o cauţ’ cu ochii şî ioti aşa, sărind din chiatrî în chiatrî, zgrăpţănându-ne ca nişti càpri am ajiuns deasupra. Aişi alti minuni … chetroaì clădìti unile pisti altile sau râsâchìti pisti tot împrijiur … fel di fel di buruieni cătând spre căldura sfântului soari … privelişti pănă hăt-diparti cătră Dunări şî alti dealuri şî sàti … mai încolo, p’intri copaşi sî iţăsc tulchinili cari la o vremi s-or găti cu roşu’ di foc a’ bujorului … apoi intrăm în pădurì adivăratî undi dăm di un adivărat ogor di leurdî, un fel di frunzî di lăcrămioare cu gust di usturoi … într-o bortî, ca o pâlniì, unu găsăştì o broascî cu troacî cât un purşel di mari … mai suim noi oleacî … mai faşim o pauzî la o fântâniţî … mai merjim o bucatî şâ ajiunjim la … Everestul Măcinului, pi numili lui Ţuţuiatu’ di undi sî dischidi o privelişti cari-mi dovideştì cî Macinu’ nu-i deal, ci îi munti adivărat! Stâncării, păreţ’ di chiatrî, hăuri di sî ti apùşi ameţala dar sâmt cum sufletu-mi lăcrămeazî când văd cum omu’ îl sfarmî. Dincolo di-un hău, într-o carierî, un fel di lutăriì di pi la noi numa cî din asta sî scoati chiatrî, unii dintri noi sî zgrapţânî pi chetri cu ajiutoru’ funiilor di cari ţ-am spus mai înainti. Şî di aişi, sătui noi di umblat fleaura pi coclauri, ni scoborâm în sat şî după şi ni astâmpărăm sătea cu câti o bèri ni mutăm boclucurili mai aproapi di Macin, în preajma unei mânăstiri.
Pi drum, dintr-o maşânî, o părechi di chişioari scoasî pi jeam mă duşi cu gându la mai mulţ’ ani în urmî când chişioarili pretinului cari era cu mini ş-o lăsat putoarea în cortu mneu di am sâmţât-o şî pisti un an.
Şî ni gospodărim noi pintru noapti punându-ni corturili aşa cum, pi când eram copchii, şî li pune’ şatra lu’ Stănescu viniţ’ sî iernezî la noi în sat, numa cî a noastri nu-s afumati şî-s frumos colorati. Frumoasî vremi o fost az’, frumoasî noapti sâ aratî a hi! După şi ni faşim culcuşurili ni adunăm fiicari di pi undi sântem şî ni punim pântişili la cali apoi înşepi sărbătoarea preteniei. Uăi Gligori, şi poati hi mai frumos dicât sâ stai inimî lângî inimî cu oamini cuminţ’ şî plini di voioşâi, unii pi cari îi cunoşti, altâi pi cari nu iei văzât în viaţa ta da’ parcî îi ştii di când lumea! Ne-am adunat în jiuru’ unui foc, mulţ’ dintri noi purtau pi frunti nişti fanare, la cari li sî spuni frontali, un fel di lanterni Elba-Focus di pi vremea copchilărìii noastri numa cî legati di cap cu nişti jarteli, cu cari ni luñinam unu pi altu sau ni uitam în fundul ulşelii sî videm câtî herturî o mai rămas.
Acolo am sâmţât imnul divin al preteniei îmbrăţişându-mă cu aşeia pi cari i-am cunoscut mai an în Leaota: Vali, Octavian, Viorica, Radmar, Emil, Xemax, cu alţii pi cari acu’ i-am cunoscut: Gigicepoiu, Băltarel, Costel şî alţîi la cari nu li mai ţîu minti numili.
Numa’ târzâu, după cumpăna nopţâi, şî numa di osteneala mersului cu trenu’ m-am dus la culcari.
Duminicî dimineaţî m-am trezât pi partea pi cari m-am culcat da’ cu capu’ cam greu; câţ’va pumni cu apî răşi pi obraji, un bumb înghiţât ş-o canî cu cafè m-o făcut ca nou. Apoi o şeatî, mai mititicî dicât ieri, am plecat iar pi munti. Di data asta am luat-o împotrivî dicât ieri. Am ocolit o târlî, am trecut ca păgânii pi lângâ mânăstìri, am cotit la dreapta şî după un suiş domol am ajiuns la un izvor şi şî cheamî Fântâna di Leac. Pi cali am mai grăit cu alţâi pi cari îi cunoşteam doar din poză; aşa am sfătuit cu Cerasela …numili îmi aminteştì di un film di pi vremea tinereţâi noastri cari sî chema tăt aşa; trag cu coada ochiului şî constat: frumoasî mexicanca, frumoasî şî brăileanca! Suim pi muntili cari amintèşti di apocalipsî; chetroai’ uriaşe azvârliti pisti tăt, unili împrăştièti, altili clăditi unili pisti şelelalti. În cali ni apari o turmî di capri … un câni ni ocoleşti pi diparti … mă disprind di grupu’ şî aşa cam împrăştiet şî mă sui direct pi gurguiu’ di chiatrî a vârvului … fac poze … mai vini Cătălin, un ieşan di-al mneu, faşi şî el poze … sî stârneşti un vânt di sî ti trântiascî la pământ. Coborâm amândoi cătri valea unde-i tabăra, pi drum îl culejim pi Claudiu, alt ieşan şî nu ni mai oprim până la corturi.
Aişi găsâm pi şei rămaş’ înfrăţâţ’ în jurul unui foc undi sî rumineu şeva ţăpuşî cu frigărui şî v’o câţ’va metri di cârnaţ’. Când soarili scapî dincolo di amniazî înşepim a ni lua rămas bun şî a ni căta drum cătri căşâli noastri. Io şî Radu, unu’ din flăcăii cari o vinit cu mini cu trenu’ ni-am suit în maşâna lu’ Marius, am mers pânî la Focşani şî di acolo cu trenu’ acasî, la Iaş’.
Uăi Gligori, frumoasî primblàri am făcut, cu sufletul plin di bucurìi m-am întors, şî numa’ şi-am închis uşa căşii după mini c-o şî înşeput a-mni hi dor di şei cu cari am pitrecut dou’ zâli di niuitat. Şî tu, uăi Gligori, când ăi auzî „hai pi munti“ lasî sapî, lasî coasî, ieţ’ raniţa în schinari şî hai cu noi. Câ tari-i frumos acolo sus, aproapi di bunu’ Dumnezău!
Cu drag, al tău pretin, Costachi, urmaş de-a’ lu’ Ghiorghi Vutcî.”

Elena Cibotaru:
“De aproape o luna ma gandesc la aceasta iesire in Macin. Am vorbit cu cine trebuie (mama mea) pentru a-l lasa pe Andrei (el fiind motivul pentru care iesirile mele sunt mult mai rare fata de ale lui Mihai, cineva trebuie sa se “sacrifice”…) inca de acum o luna si din fericire am reusit sa rezolv aceasta problema. Singurul lucru care ma speria era plecatul noaptea din Vaslui si faptul ca nu am mai mers niciodata pana la Braila, cel mai lung drum al meu cu masina fiind pana la Focsani.
Asa ca am plecat din Vaslui pe la ora 2 impreuna cu Mihai si Marius. Dupa un drum mult mai usor decat m-am asteptat si fara peripetii am ajuns in jur de 5.30 in Braila. Aici surpriza a fost ca nu stiam pe unde sa mergem sa ajungem la bac sau la gara. Dupa un telefon dat de Mihai lui Claudiu am decis sa mergem la gara, aici ajungand dupa ce am intrebat trei persoane pentru ca nu am vazut nici un indicator. Ajungand in gara am observat ca restul echipei din Iasi a ajuns deja de ceva timp, bausera deja cafelele, mancasera sandwich-urile si acum incepusera sa se plictiseasca.
Dupa ce am asteptat o ora care noua ni s-a parut foarte lunga (poate datorita frigului si a oboselii) am reusit sa plecam catre bac. Din fericire pentru noi am avut calauze (Marius si Lucian din Focsani). Dupa ce am trecut Dunarea cu bacul pentru prima data am mai mers inca vreo 30 de kilometri pana in centrul satului Greci unde era punctul de plecare pe traseu. Aici ne-am intalnit cu multi prieteni cu care am mai colindat prin munti. Din pacate plecarea s-a tot amanat pentru ca mai erau persoane de venit, ceea ce pentru majoritatea nu era o problema, insa pentru mine care nu dormisem noaptea trecuta si care am mai si condus trei ore jumatate mi s-a parut o vesnicie. Pe la ora 9 plecam in sfarsit, insa nu toti odata ci in grupulete, fiecare in ritmul lui. Traseul a fost frumos, insa Cheiele au fost superbe. Probabil daca nu as fi fost atat de obosita nici opririle lungi si dese nu m-ar fi deranjat, dar era totusi ceva de asteptat la un grup atat de mare (aproximativ 50 de persoane). Din fericire pentru noi am avut un ghid minunat (Dl Marin) care ne-a explicat tot ce vedem si care nu s-a suparat cand noi il intrebam de mai multe ori aceeasi denumire a unei vai, a cheilor sau a unui varf. Pe traseu am facut cunostinta si cu leurda, o planta interesanta care eu credeam ca este ceva asemanator cu loboda, insa spre surpriza mea dl Marin mi-a spus ca are gust de usturoi asa ca a trebuit sa o incerc. Era foarte gustoasa semanand cu frunzele verzi de usturoi, insa din pacate mie mi-a determinat o tuse care m-a tinut foarte mult timp.
Pe traseu am intalnit o multime de flori, am trecut pe langa mai multe locuri cu bujori salbatici care insa din pacate nu erau infloriti (am inteles ca aproximativ peste o luna ar trebui sa infloreasca), ne-au sarit multe soparle in cale (din fericire serpii si “balaurii” ne-au ocolit sau i-am ocolit noi, nu stiu exact) si am mai vazut si o broasca testoasa.
Cand am ajuns in Greci am vizitat pub-ul localitatii unde ne-am rehidratat si am vizitat si magazinele din sat de unde am cumparat papuci pentru Ionut si Mihai, dar si prima inghetata pe anul acesta.
Dupa ce ne-am regrupat am plecat cu masinile catre locul de campare. Dupa ce am intins cortul (mai mult Mihai s-a ocupat de aceasta operatiune) am inceput sa cautam ustensilele si materialele necesare pentru a face o supa. Desi am terminat de facut supa nu am mai reusit s-o mancam pentru ca am fost invitati de catre dl Marin sa mancam peste din Dunare facut chiar de dumnealui. Pestele a fost excelent, iar ca desert a mai avut si o dulceata de cirese amare atat de buna ca te lingeai pe degete literalmente. Totul a fost udat cu multe feluri de vin, afinata, ciresata si multe alte bauturi cu mai multe sau mai putine grade. Seara a fost minunata: multe persoane, de toate varstele, dar pe care le unea o pasiune comuna: muntele, multe povesti, multa veselie, multa mancare si multa bautura….
Seara a trecut repede, iar a doua zi desi nu am mai plecat nicaieri noi (eu si Mihai) ziua a fost una minunata, am reusit sa facem gratar (gratarul sta tot timpul la noi in masina pt ca nu avem spatiu sa-l tinem in casa), frigarui pe care marea majoritate le-a udat cu ceva racoritoare scapate intregi din noaptea trecuta. Pe la ora 15 am plecat spre casa cu gandul ca a fost frumos, dar ca data viitoare cand vom veni nu vom mai merge noaptea pe drum pentru a nu mai fi asa de obositi.
In concluzie a fost o tura cu oameni minunati, un loc mirific si niste chei care TREBUIE sa le revad.”

Radu Ionut Zabulica:
“Plecam in Macin. Hmm … ajungem acolo ? Da! Pingunii ne-au invitat in M-tii Macin. Super tare plecarea, cand? Vineri seara este plecarea din iasi la ora 22:55. Impreuna cu domn Costel, Ana si Ionut bineinteles si eu ne suim in tren si let`s go. O seara chinuitoare in acel tren care cica este nou, dar este mai incomod. Reusim si noi maxim 1-2 ore sa dormim. Pe traseu trebuie sa schimbam inca un tren sa ajungem in Braila. La ora 4 si ceva dimineata stand in gara la Faurei asteptam trenul care ne duce la destinatie. Ionut scoate termosul plin cu cafea si bea fiecare cate o gurita, mai putin eu. In zare vedem trenul care ne duce spre Braila. Eee … ce frumos …. este un trenul mai vechi stil tramvai cu muzica in el … bleacs (manele ) si mult fummm. Incerc sa adorm putin in tren, dar nu pot; doar atipesc si ma trezesc deodata si ma uit la ceas … mai erau aproape 5 min pana in Braila. Fiecare isi ia rucsacul in spate si asteptam usile sa se deschida.
Ajungem in gara Braila, hopaa intampinati de Claudiu, Ionut si Catalin. Timpul trece lumea se aduna din ce in ce mai multa si usor suntem aproape toti cei care au zis ca vin in gara. Fiecare se urca in masina lui -aici multumim inca odata lui Marius si Lucian pentru ca ne-au asigurat transport (ce mult ne-a ajutat) ca fara masina cam greu cu transportul de la gara spre Macin sau Greci-. Toata lumea pleaca unul in spatele altuia in afara de cei care au mai oprit si au mai cumparat ceva ne indreptam spre bac. Platim taxa urcam pe bac si plecam usor usor spre partea cealalta de mal. O zi plina de soare razele de ardeau pe fata … ceva de vis. Ajungem in Greci la locul de intalnire si ne dam jos, fiecare se echipeaza pentru munte. E frumos sa stii ca mergi la munte cu multe persoane, dar e si mai frumos cand mergi cu mai multe persoane decat de astepti. Inainte sa se da plecarea, toata intersectia era ocupa de noi …super tare . O luam usor la pas cu destinatia varf. Toata lumea fericita …fiecare se simte in largul lui, e ceva ce orice om isi doreste sa simta in viata lui. Bravo noua! Macinul este ceva de vis pentru cei care nu au fost si zic asta ca nu prea eram asa incantat de Macin, dar uite ca mi-a ramas in cap Macin, Macin.
Un munte care te lasa uimit de ceea ce vezi. Vreau sa multumesc ghizilor nostri care au fost alaturi de noi si ne-au spus fiecare pietricica care se afla acolo, denumirea ei. E prima data cand urc pe munte si este cineva care ne explica asa de bine incat vrei sa cunosti si mai mult.Ceasul nu tine cu noi si tot fuge, ora creste si timpul nostru se scurge. Usor soarele incepe sa se retraga si noi facem la fel. Ajungem sus sus sus, sus, facem poza de grup si hotaram sa coboram spre locul unde am lasat masinile. Fiecare grup incepe sa coboare … unul fuge in fata, altu ramane in spate; eu cu Ionut Toncu am dat peste o scurtatura interesanta si ne-am dat drumul la vale. Mai avem putin si ajungem, cat? Toata lumea zice putin. Eu, Ana si Ionut o luam prin sat pe marcaj … mergem si tot mergem, dar nu se mai opreste drumul, picioarele ne cam lasa dar macar e bine ca ne-au lasat cand am ajuns la masina. Toata lumea era fericita dupa un drum frumos si linistit. Se da strigarea la o bere … hopa tupai tupai si eu la o bere. Se discuta despre traseu, toata lumea incantata, dar nu asa de mult deoarece a trebuie sa ne grabim spre campare sa prindem ziua pentru a pune mai usor corturile. Claudiu m-a ajutat si m-a luat la el in cort si ii multumesc pentru asta. Fiecare instaleaza cortul, usor soarele apune, dar e ceva de vis, e cald si atmosfera frumoasa. Si cum dupa un asa drum lung trebuie sa ne asezam jos si sa incepem sa mancam. Seara se lasa si frontalele se vad cum misuna printre corturile noastre. Atmosfera se incinge si mai tare si toata lumea incepe sa faca cunostinta. Fiecare isi aude numele strigand si zice cate ceva. Si cum nu as putea sa uit sa zic de focul de tabara si chitarele sa nu iasa si ele. Noaptea se lasa, chitarele suna si rasuna, oamanii canta si ca de fiecare data timpul trece repede. O noapte care iti aduce aminte de clipe frumoase pe munte in care erai fericit si uneori in clipe mai grele te pot ajuta. Duminica dimineata se da trezirea pe la ora 7 pentru multi, pentru mine pe la ora 9 Lumea se pregateste sa plece ca de ramas bun sa faca un traseu … uff as vrea si eu dar dupa o noapte de cantat nu prea mai eram in stare … eee mai este timp. O zi la fel de frumoasa ca prima zi cand am urcat, plina de soare si doar vantul bate usor.
Doua zile pe un munte frumos cu o vreme frumoasa si alaturi de oamenii minuntati. Acesta este Macinul, acesta este grupul haspeme’ (HPM), acestia sunt pinguinii, acestia sunt carpatistii. Adica OAMENI MINUNATI !
Aici se incheie povestea acestui munte frumos numit Macin ! Felicitari tuturor pentru acesta tura!”

Claudiu Birliba:
„Zilele petrecute impreuna in muntii Macin imi aduc aminte de versurile lui Toparcenu:

Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?

Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.

Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici…

Muntii Macin atat cat i-am vazut noi, cunoscut gustat, afumat, pipait si catarat sunt si raman o taina frumoasa. Motivele mele pentru a reveni aici, in Macin ar fi (intr-o ordine aleatorie):
-pentru ca umbland si prin Gradinile Ghetsimani de pe culmi, pentru ca afland pietrele si desertul Sinaiului de pe culmile Pricopanului, pentru ca de sus de pe Cheile Chediului am regasit muntii nostri ;
-pentru ca ne-am regasit interior si am poposit ca sanul lui Avraam.
-pentru ca am cantat cu totii (si mai ales cu Radu ) dar in special “Wish you were here” cu Andrei;
-pentru ca am vorbit foarte mult la foc ;
-pentru degustarile alese;
-pentru ca am vazut pentru prima data in acest an primavara ;
-pentru setea ce ne-a urmarit pe toti cand am coborat varful Tutuiatul si pnetru discretia oamenilor din Greci pe care i-am necajit cu entuziasmul nostru
-pentru leorda din Macin care are acelasi gust cu leorda de la Barnova;
-pentru Cheile Chediului;
-pentru baba Cloanta dintre stanci , pentru cetatile Pricopanului si pentru martianul meu sonat din fata unui alt Ineu, asemanator cu frate-sau din Rodnei;
-pentru ca am fost impreuna cu toti si pe munte si la foc;
-pentru muschiul verde din Cheile Chediului in care susura micile cascade (si acum ii aud sunetul) si pentru brandusele albe din poienile de pe creasta;
-pentru izvoarele speciale din Macin;
-pentru conversatiile noastre in liniste si pentru linistea acestor locuri;
-pentru ca am fost impreuna cu totii, prieteni noi sau vechi, gazde frumoase si oaspeti cuminti.

Macinul si oamenii lui au darul de a strange oamenii speciali la un loc si de a–i face sa se simta acasa, aproape de Cer.

Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii…
Primavara, unde esti?”


Mihai Cibotaru:
„Am ajuns si eu pentru prima data in Macin. Initial contrariat si bulversat chiar de faptul ca muntele acolo nu prea seamana cu muntii in care mai fusesem. Asa ca in ciuda faptului ca urma sa avem mijlocul de transport la cateva zeci de metri de noi, ne-am echipat corespunzator: corturi cu saci de dormit dusi spre extreme, parazapezi combinate cu primusuri pe benzina, suprageci si suprapantaloni. Noroc ca am fost avertizati de Corina ca Macinul nu-i ca Rodnei, caci eram in stare sa ne prezentam pe “campul de lupta” echipati pana’n dinti cu pioleti, coltari si plastici. Va dati seama cum am fi aratat, precum un eschimos cu sania trasa de Husky la tropice, sau bantuind prin jungla amazoniana.
Povestea a inceput de fapt cu cateva saptamani in urma cand am dat curs unei invitatii de a ajunge in Macin si de a cunoaste oamenii locului. Palma fiind deja batuta, urma doar sa ajungem la locul faptei si sa purcedem la drum.
De plecat am plecat cu o zi mai devreme, adica vineri pe 27.03.2009 spre seara cand am setat busola spre Vaslui unde parte din familie urma sa ne astepte pana duminica seara cand urma sa ne intoarcem.
Marius si Lucian, ambii din Focsani apar ca din senin si dupa mai multe telefoane date (timp in care rupem incasarile la dozatorul de cafea din holul garii) hotaram sa o luam spre bac, restul participantilor aflandu-se in trafic sau savurand cafeaua inca. La bac ceva emotii, caci masina noastra trece pentru prima data Dunarea; si mai mari emotii cand pe partea cealalta, la Smardan, inediat Sambata, 28.03.2009. Cu noaptea in cap si cu capul pe umeri plecam din Vaslui pe la doua spre Braila. Suntem trei in masina (Elena cu mine, si Marius), ceilalti plecand deja din Iasi in cursul aceleiasi nopti (Max, Claudiu, Catalin si Ionut cu masina iar Ana, Costel, Radu si alt Ionut cu trenul) urmand sa ne gasim prin gara braileana pe la sase dimineata. Drumul obositor, mai ales dincolo de Tecuci unde soseaua trece dintr-o localitate in alta. De multe ori nici macar nu exista un semn cum ca ai iesit dintr-una, doar ce intrai mereu in alt sat. Care sate, ziceai ca sunt de munte, intinse pe multi kilometri. Si cum suntem obositi, kilometri devin si mai lungi. Mai relaxat pare a fi Marius care la un moment dat vizionar fiind ne indruma in Tecuci sa facem stanga pentru a nu gresi drumul. Suntem de acord cu el, doar ca trecusem de Tecuci de vreo ora. Ce-i si cu timpul asta, zboara asa repede (mai ales ca in weekend-ul ala s-a schimbat si ora oficiala). Ajungem pe la 6 in Braila la gara, dupa ce intrarea in oras a fost facuta mai mult la ghici (doara nimerise si orbul aici). De la gara urma sa ajungem la bac, unde treceam Dunarea spre Macin pe la Smardan. Ce m-a uimit e ca in tot orasul nu am vazut macar un panou care sa-ti arate in ce directie o iei spre gara sau spre bac. Noroc cu taximetristiice cobori de pe bac, ai un STOP pus sa-ti macine nervii intr-o panta serioasa. Taxa pentru bac e de 14 lei masina plus un leu de caciula fiecarui participant. Vantul ne cam ia in primire asa ca apare incalzitorul de maini si de suflete; ne-am fi multumit si cu altceva, dar scrie mare aici ca focul deschis e interzis.
Smardan, Macin, Greci sunt urmatoarele locuri prin care trecem, in total cam 25-30 kilometri pana in centrul satului Greci pe care-i facem repede pe un drum cat se poate de ok. Suntem primii aici, asa ca la un moment dat apar si personalitatile locului (Claudiu socializeaza cu primarul comunei, care e superincantat de faptul ca venim de la o distanta asa mare pentru a bantui prin muntii Macinului). Se face deja ora noua si avem rucsacii pregatiti. O sa luam cu noi doar bagaj pentru o zi, caci seara vom ajunge iarasi la masini de unde vom pleca spre zona de campare. Incet culorile rosii si albastre pun stapanire pe sat, iar batranii trag cu ochiul de dupa porti, minunandu-se de asa adunatura pestrita. O fi vreo sarbatoare? Daca da atunci pentru ce cult? Apare Adi si prietena lui care dormisera deja o noapte la cort, precum si cunostinte mai vechi: Sasha, Marius cu Veronica, Mihaela. Or mai fi fost si altii, dar eu personal doar pe ei ii cunosteam “pe viu”. Restul din fotografii sau … traiasca messengerul!
Ne miscam greu, caci pe langa faptul ca grupul nu e omogen, nici nu prea ne-am sincronizat ceasurile privind orele de plecare pe coclauri. Pana la urma o luam incet incet pe langa garduri asa ca reusim sa ne insiram pe mai multe zeci/sute de metri. Initial de-a lungul unui drum comunal ce ajunge probabil pe un izlaz (de aici pleaca in stanga traseul marcat triunghi rosu “Dealu cu Drum” ce duce prin valea curmaturii pana la Nifon) , pentru ca apoi sa intram in paduri de salcami si stejar. Directia este sud-sud-vest constant. Am mers pana aici o ora si ceva lejer. Luam o pauza pentru o gustare si intram in cea mai frumoasa zona probabil din Macin: cheile Chediului. Sincer nu m-am asteptat sa gasesc asa minunatii aici, clar am subestimat muntele; da, pentru ca ajuns aici intradevar uit ca sunt in Macin si ma gandesc ca m-am teleportat prin vre-un jgheab putin cunoscut de prin Ceahlau, ori prin spatele cabanei Piatra Singuratica de prin Hasmas. Ori in alte locuri cunoscute unde clar, zapada poposeste mai multe zile pe an decat in Macin.
De fapt Macinul (muntele) incepuse sa ni se dezvaluie cu ceva timp inainte, cand luati cumva de valul comparatiei lor cu Muntii Barnovei, am uitat sa mai privim in jurul nostru. Noroc cu ghizii excelenti ce i-am avut langa noi si care ne-au trezit la realitate facandu-ne sa privim peretii de stanca din jurul nostru. Ni s-a parut ciudat, cum in dreapta noastra la cateva sute de metri ogoarele erau fie verzi fie proaspat arate, poteca pe care mergeam imi aducea aminte mai degraba de lunca Siretului unde am copilarit, iar in stanga (e adevarat mai golas, lipsit de padure) munte in adevaratul sens al cuvantului.
Cheile au ceva iesit din comun, extraordinare … pe jos se mai zareau inca ghiocei si viorele chiar daca primavara cam trecuse pe aici deja. Saritori mai mici sau mai mari la care fiecare asteapta ca cei din fata sa treaca (la rand exact ca la supermarketuri in perioada Sarbatorilor de Paste). Diferenta de nivel e apreciabila. Unii mai “cataratori” de felul lor fac stanga si rateaza spectacolul oferit de apa, piatra si lumina ce ne insoteste pana sus; restul mergem impreuna cu ghizii nostri (Marin, Gigi si Costel) de-a lungul firului apei. Ajunsi sus ne ia vantul in primire; un vant sec de Dobrogea, la fel cum iese si vinul din podgoriile aflate de partea cealalta a noastra pe Dealurile Niculitel. Timpul nu e de partea noastra si cum nici sezonul (in perioada asta e de curatat si legat via) asa ca hotaram a continua spre Tutuiatul (467 metri).
Urmeaza un lung drum prin padure, dupa ce inainte am mai mers cale de vreo jumatate de ora pe platoul golas, presarat pe ici pe colo cu meri si peri salbateci, care, aflasem de la Marin si Gigi ca fusesera special plantati acolo pentru a opri eroziunea solului. In calea noastra ba o broasca testoasa de Dobrogea, ba o soparla ne fac sa fim mai atenti pe unde calcam. Nu e sezonul inca, dar nu am vrea sa ne intalnim cu balaurul de Dobrogea chiar la prima iesire in aceasta zona. Grupul fiind numeros, apar diferente de foarte multe minute intre primii si ultimii iar pauzele de regrupare parca ne cam lenevesc. Dupa aproape trei ore de la chei ajungem si pe Tutuiatul. Semet si golas, domina inaltimile de jur imprejurul sau. Intersectam apoi mergem atat pe banda cat si pe triunghi albastru.
De aici urmeaza coborarea spre Greci pe banda albastra prin Valea Morsu, unde un izvor semicolmatat ii astept in saptamanile urmatoare tot pe ghizii nostri pentru a-si schimba fata. O luam inainte si dupa nici o ora ajungem la masini. Centrul satului se invioreaza, se deschid magazinele iar celelalte ‘alimentare” prind viata instantaneu.
Rupem comertul satului in doua, in incercarea noastra ca zona sa simta cat mai putin efectele crizei economice si pentru ca nu cumva sa se apeleze si aici la un imprumut de la FMI. Cosurile de cumparaturi, pe langa banalele banane, mere si sticle cu apa, mai cuprinde slapi “made in China” pentru picioare obosite, scortisoara, ciuperci si cartofi. Drept dovada a efortului nostru radem “la botul calului” si un suc de hamei asa, ca muntele sa para mai frumos, legand in felul acesta un pact secret cu locurile in care am fost.
Dupa o noua regrupare o luam iarasi spre Greci si chiar inainte de orasel facem dreapta spre niste locuri care semanau cumva cu vaile glaciare din Retezat parca. Camparea aveam sa o facem intr-o poiana inconjurata din trei parti de peretii muntelui. Pana acolo masinile au dus greul, caci poporul era numeros si caii putere putini. Alaiul semana cu o nunta la care invitatii aveau ca si culori distinctive rosul si albastru. Galbenul (de Odobesti) lipsea. Sau nu?
Intindem corturile dupa care ne dedam la un festin gastronomic. Ciresele de pe tort au fost cativa pesti de Dunare si una bucata borcan cu dulceata de cirese amare (vreau reteta domnu’ Marin data viitoare), plus ceva udatura (cum se zice prin zona) care ne-a incins la un concurs de vin fiert. Haspemeul a atribuit locul intai granzior de Galati si Braila, acestia la randul lor ne-au felicitat pe noi pentru locul intai pe care cica l-am fi obtinut. Asa ca ne-am dat la degustari si povesti: despre munte, despre oameni, despre iarna si skiuri, despre planuri viitoare sau proiecte realizate deja. In cealalta parte a taberei ceva initiati si pinguini dau dovada de faptul ca au plamani de fier si reusesc sa aprinda un foc de tabara (adevarat, la culesul lemnelor noi ne intindeam corturile). Gand la gand cu bucurie, asa ca tot poporul se aduna in jurul focului. Ceva chitari si vocile prind glas (care au glas); restul in incercarea de a-l imita pe Pavarotti din Carpati mixam mai mult pe refren cu o lalaiala sibolica, iar megastarurile trag tare sa recupereze terenul pierdut in activitatea muzicala bagand basi din toti rarunchii.
E cald, e bine, e frumos, e atmosfera. E alaturi de oameni. Si in toata aceasta desfasurare de forte nu pot decat sa remarc iarasi pasiunea si dragostea de care dau dovada oameni ca Gigi Cepoiu, Marin Balta sau Ceapchi Costel, extraordinarii nostri ghizi de Macin.
Duminica, 29.03.2009. Dimineata se pleaca spre culmea Pricopanului pe un traseu de cateva ore marcat tot banda albastra. Eu impreuna cu sotia tragem o fuga pana in Macin unde ii ducem pe Adi si pe Emilia care urmau sa plece mai devreme spre Piatra Neamt. Drumurile noastre toate…
Cum eram deja in urma cu timpul, hotaram sa ramanem alaturi de multi alti lenesi in “base camp” unde pregatim micul dejun. Ce a urmat merge descris mai degraba in revista “Bucataria pentru toti”, asa ca ma opresc aici cu descrierea
Ne adunam iarasi mai multi si dam drumul la povesti. Povesti si planuri, caci data viitoare avem in cap o iesirea in salbaticia Muntilor Bistritei. Munti de-ai nostri, din nordul Orientalilor!
Ne luam la revedere unii de la altii promitandu-ne a ne revedea. Plimbare prin Macin, bacul peste Dunare si cateva ore obositoare pana la Vaslui. Plus o cafea la Hanul lui Conachi.
Cam asta a fost. Macin primavara lui 2009. Nu zic Macin 2009 ca ma bate un gand. De vara-toamna…”
Aceste randuri sunt o contributie colectiva H(as)P(e)M(ista)!

Anunțuri
Comentarii
  1. Victor spune:

    Foarte tari sunt muntii Macin, si pentru mici drumetii, campari sau catarare. Am vazut putini oameni pe cararile de pe-acolo

  2. Alin spune:

    Tari di tat si scrii Costachi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s