Hasmas (lumea de langa noi, frumuseti de dincolo de gard)

Posted: 31 Mai 2009 by Mihai Cibotaru in hasmas, iarna

Imi doream sa ajung in M-tii Hasmasului de mai mult timp, incercasem de vreo doua ori dar nu reusisem decat sa ajung la Lacul Rosu. Cheile Bicazului si Lacul Rosu sunt cunoscute si recunoscute de toata lumea aproape si in toate cartile postale. La fel daca o sa vezi o fotografie gen Kodak ce are in fundal chei inguste sa un debarcader in spatele caruia se profileaza pe luciul apei trunchiuri de copac, raspunsul tau va fi corect aproape sigur daca vei raspunde Lacul Rosu sau Cheile Bicazului luate in ordine inversa. Zona e pitoreasca si fermecatoare in acelasi timp. Daca de la soseaua ce leaga Moldova de Transilvania te abati cale de o ora poti ajunge fara mari greutati fie in cheile Bicajelului, pe Suhardul Mic (1506 m), in saua Varascaului sau in cheile Sugaului. Si in multe alte locuri minunate si apropiate parcarii in care iti poti lasa masina. Numai ca alte frumuseti exista si dincolo de acest gard: muntii Hasmasului. Prima data cand mi-am dorit sa ajung aici eram in facultate si mai temator de cainii de la stana, am preferat sa campam la Lacul Rosu pentru vreo 5 zile si sa strabatem zona in lung si lat la picior. Apoi intr-o vara acum vreo trei ani ne-am razgandit din cauza vremii, dupa ce cu o noapte inainte cortul nostru deabia a facut fata unei ploi torentiale undeva la marginea lacului si vremea a doua zi nu ne-a lasat ca varianta de lucru decat intoarcerea acasa. In februarie anul trecut, cu harta in mana si bagajul de Hasmas in spate am ajuns din Piatra Neamt in Ceahlau pentru simplul motiv ca … autobuzul care trebuia sa ne lase aproape de Balan, la Sandominic nu a mai ajuns in autogara deoarece… nu a avut destui clienti si dimineata soferul in loc sa sune din bun simt la autogara s-a intors pe cealalta parte in patul cald de acasa. Mai bine, decat sa se trezeasca cu fata la perete.

            Asa ca, de data asta, in concediu fiind, mi-am zis ca trebuie neaparat sa ajung in Hasmas. Cabana-refugiu Piatra SinguraticaRucsacul e facut de cateva saptamani si la inceput de week-end nu fac decat sa arunc niste plicuri cu ceai, supe si una-doua conserve, precum si sa verific daca benzina din primus mai poate topi cateva kilograme de zapada (nici nu stiu cum e mai corect, kilograme de zapada, sau litri de apa transformati in ceai dupa ce am topit zapada). Dupa verificarea rucsacului si a kitului de urgenta (o haina pusa intentionat in plus, la fel o pereche de ciorapi si o caciula, o folie de supravietuire plus ceva chibrituri si inca diverse folositoare la supravietuirea omului), o iau frumos cu noaptea in cap spre gara. De data asta nici nu mi-am mai cantarit rucsacul, il simt ca are sub 20 kg, lucru care ma pune pe ganduri. Oare ce a ramas acasa? De obicei ma lupt cu el sa-l aduc in limitele categoriei de grautate la care ma bat.

            In gara ma intalnesc cu Costel, de data asta o sa fim doar doi in tura. Am ceva emotii, e prima data cand mergem in formula asta la munte, si chiar daca ne cunoastem de mai mult timp nu stiu exact cum o sa mearga treaba. Vorba lui, in viata de zi cu zi oamenii pot fi ca fratii, deabia cand dau de greu (fizic si/sau psihic) vezi exact daca ti-ai ales bine colegul de tura, daca fiecare reuseste sa-l suporte pe cel de langa el si sa se faca suportabil. Sa fie inteles, sa se faca inteles si sa inteleaga si nevoile celuilalt. Apoi mai e si diferenta de varsta dintre noi de vreo 30 de primaveri care ne face sa ne gandim daca conflictul de varsta dintre generatii e adevarat sau e o gogoasa inventata de psihologi pentru a mai castiga un ban. Plecam pe la ora sase dimineata, urmand ca deabia pe la ora 13:30 sa ajungem la Izvorul Oltului de unde trebuie sa vedem ce variante avem pentru a ajunge cale de vreo 10-12 km in Balan, de unde incepe propriu-zis traseul spre cabana Piatra Singuratica si mai departe in Hasmas, pana la Lacul Rosu. Odata trecuti de Onesti, peisajul se schimba; muntii Ciucului, Nemirei ne intampina si ne clateste privirea. Doar pe varfurile lor mai sunt petice de zapada, in ultima saptamana a fost foarte cald si muntii din albi au devenit cam cenusii, mohorati si posomorati pana in primavara cand pasunile si poieni isi vor schimba culoarea.DSCF9550

            Sambata 07.02.2009, oras Balan (900 m) – Cabana Piatra Singuratica (1517 m) [triunghi albastru] – pe sub Hasmasu’ (Hagimasul) Mare – Poiana Alba (1509 m) [banda rosie 9 km].

In halta Izvorul Oltului nici bine nu ne dam jos din tren ca si suntem luati in primire de un tip cu o Dacie 1300 care ne intreaba daca mergem in Balan. Pana sa raspundem ne vedem deja urcati rucsacii in portbagaj si noi urcati in masina gandindu-ne cu cat oare o sa ne taxeze caci nici nu intrebasem inca care-i pretul. DSCF9571Omul insa e cat se poate de rezonabil si pentru sapte lei de persoana opreste in Balan pentru a ne face ultimile mici cumparaturi, ne explica care-i mersul treburilor prin acest mic orasel fantoma, ne arata beneficiile si avantajele anilor de dupa 1989 pentur zona si exploatarea miniera si ne lasa dincolo de Balan, la capatul unei ulite de unde incepe traseul triunghi rosu care zice el e cel mai rapid catre cabana Piatra Singuratica. Daca am fi mers inainte pe sosea am fi ajuns la lacul Balan, de unde in continuare, de-a lungul Oltului la dreapta am fi luat-o spre pasul Pangarati sau la stanga, prin Trecatoarea Oltului am fi ajuns foarte aproape de Gheorghieni.DSCF9604

            Este aproape ora 14 si de pregatim de urcus. Si pentru ca in orice lucru pauzele lungi si dese pot fi uneori si cheia marilor succese, incepem urcusul cu o mica pauza de hidratare si de ejustare a chingilor rucsacilor. Traseul merge pentru inceput de-a lungul unei ulite dupa care face dreapta .S-au construit si aici case de vacanta dar parca mai putine, mai cu gust, fara a afisa o opulenta si o agresivitate care sa-ti irite privirea. De drum e un strat gros de gheata asa ca mergem cu foarte mare atentie; ramanem surprinsi cat de perseverent poate fi soferul unui MCV care vrea musai sa ajunga sus de tot pe patru roti. Patineaza intr-una dar nu se lasa usor, probabil ar fi rupt pedala acceleratiei daca la un moment dat nu ar fi ramas in trei roti, a patra fiind deja intrata in albia unui parau. Moment pentru noi de al depasi si de ai arata ca doi cai putere degaja mai multa forta si tarie decat toata herghelia lui ascunsa sub capota masinii.DSCF9611

            O familie ne indica si ne arata pe unde o ia traseul urandu-ne vreme buna. Parasim ulita pe dreapta cum spuneam, trecem printr-o gradina (eu sau gardul, Costel ocoleste vreo 20 metri si trece pe poarta larg deschisa) si intram intr-o poiana lunga de vreo 700-800 metri la capatul careia trebuia sa gasim drumul forestier ce merge pana aproape sub cabana, unde se intersecteaza cu celalalt traseu (banda albastra) ce pleaca din centrul orasului Balan. Pe aici nu-i pic de zapada, apmantul este uscat si avem spor la urcare. Marcajul lipseste cu desavarsire, nu exista nici macar o tablita indicatoare, singurul semn fiind pe prima din cele trei constructii (mici salase) aflate pe partea dreapta fiecare la o distanta matematica egala de aproximativ 100 metri. La intrarea in padure din capatul de sus al poienii in dreapta gasim drumul forestier si marcajul turistic proaspat aplicat alaturi de patratul rosu care delimiteaza accesul in rezervatie/parcul national. Am facut cam trei sferturi de ora si luam o pauza. In ciuda temerilor mele, Costel merge mult mai tare decat mi-as fi imaginat. Sunt foarte placut surprins si devin oarecum invidios pe el; in ideea ca as fi un om fericit daca as reusi si eu la varsta lui sa merg macar la fel. Ma gandesc ca-i posibil avand in vedere ca si el a fumat vreo 30 de ani; fac rapid un calcul si ajung la concluzia, satistic vorbind, ca mai pot tine tigara in coltul gurii inca vreo 10 ani.DSCF9625

            De aici traseul merge pana aproape de Piatra Singuratica pe drumul forestier pe care a aparut si zapada; nu este mare doar ca e destul de inghetata si drumul are panta destul de inclinata asa ca ne solicita un minim de atentie. Mergem pentru vreo 40 de minute si la un moment dat marcajul turistic (destul de sters dar totusi la limita identificarii cararii) face stanga. Dupa inca 10 minute apare in dreapta noastra  stancariile Pietrei Singuratice (1587 m) iar la baza lor cabana-refugiu cu acelasi nume. In ciuda dotarilor de care dispune (adica aproape zero absolut) cabana e destul de aglomerata, sunt vreo 20 de turisti. Pacat de cabana ajunsa refugiu, beneficiaza de o priveliste si un peisaj de invidiat. In fata ei ti se asterne la picioare intreaga Transilvanie, in stanga scaldata de soare ai Piatra Singuratica si dincolo de ea la vreo 2 km Piatra Ascutita; in spate incep poienile Hasmasului strajuite de Hasmasu Mare (1792 m), pentru ca dincolo de Poiana Alba, spre Lacul Rosu in dreapta sa gasesti crestele Hasmasului Negru (1773 m). Pana aici am facut 1 ½ ore si se impune o scurta pauza de masa, caci vagoanele cfr-ului nu ofera confortul necesar nici macar pentru o manca un sandwich.DSCF9628

            Afara e senin, soarele ne mangaie fetele si termometrele arata vreo 6 grade plus. Nici un pic de nor pe cer ceea ce ne face sa credem ca vom avea o noapte instelata. Plus ca mai e si luna plina.

            Plecam pe la 16 pe banda rosie lasand in urma noastra cabana. Mijloacele de transport spre Hasmas din dulcele nostru targ, cum au spus unii, sunt puse asa de aiurea, incat cel putin la venit pierzi o jumatate de zi fie cu trenul, fie cu auto; iar asta se simte in timpul care-ti ramane la dispozitie pentru balaureala, mai ales ca acum, iarna, luna rasare mult mai devreme. O luam prin spatele cabanei catre Hasmasu’ Mare de unde speram sa ajungem in Poiana Alba in pragul serii. Atat marcajul cat si poteca sunt bune, mergem repede, mai ales ca cei de la cabana probabil au tras o fuga pana pe Hasmasul Mare (este relativ aproape, in 3 ore ajungi inapoi la cabana chiar si in conditii de iarna, fara bagaj). Cand iesim din padure conditiile se schimba: zapada aproape lipseste din cauza vantului care a spulberat-o insa mici marcajul nu se mai vede. Nu e nevoie de harta, caci avem in fata urmele celor dinaintea noastra (cu care ne tot intersectam) insa in conditii de vizibilitate proasta si daca esti aici prima oara e posibil sa apelezi des la harta. Imediat dupa iesirea din padure, in dreapta e o stana aflata la vreo 250 metri de poteca; pare destul de bine intretinuta privita prin lcd-ul aparatului foto. Toata bucata asta de traseu pana cand reintram in padure in zona Vf. Hasmas are un farmec si mai ales ofera privii peisaje de vis. In spatele nostru sunt pietrele (singuratica si ascutita) ,in stanga Mtii Giurgeului, iar dincolo de Lacul Rosu apar muntii Bistritei si mai la dreapta lor Ceahlaul ancorat parca in negura timpurilor. Se vede perfect de la Ocolasul Mare pana dincolo de Vf. Lespezi, terasa intermediara strajuita de turnul lui Butu si Ana, iar dincolo de poiana Stanilelor, mult mai in dreapta apare Piatra Sura (1525 m) cu al sau varf impadurit. Vad ca in Ceahlau e zapada mare, totul e alb, in schimb Mtii Giurgeului sau Tarcaului nu prea mai sunt albi, la fel si cei mai din sud (Ciucului si Nemira). Oricum iarna nu a trecut, suntem deabia in februarie.DSCF9634

            Sub Hasmasu Mare intram din nou in padure si instantaneu grosimea stratului de zapada creste. Traseul nostru merge inainte insa cei care au taiat poteca inaintea noastra la un moment fac stanga in urcare spre varf. E deja trecut de ora 17 si hotaram ca-i mai bine sa mergem inainte spre Poiana Alba, renuntand la a mai urca pe varf. Poate la vara cand vom mai ajunge pe aici caci acum fiind si prima data nu stim exact cat mai e pana in poiana unde stim din auzite si sfaturi primite ca nu vom cauta mult pana sa gasim o stana buna in care sa dormim peste noapte. In principiu stiam ca mai avem cam o ora pana acolo, dar pana ce nu treci tu macar odata prin locurile noi neumblate nu poti pune baza 100% pe timpii dati de altii. Pentru simplu motiv ca fiecare are ritmul lui de mers, fiecare e fie cu un rucsacel fie cu ditamai casa in spate precum melcul si mai ales fiecare face fata la efort fizic in ritmul sau.DSCF9639

            De aici inainte nu mai avem avantajul urmelor in zapada si cum ritmul meu e un pic mai alert (nu cu mult) decat al lui Costel o iau inainte. Dupa vreo 400 metri o luam in stanga. Marcajul daca e sa fie, e pe pietrele acoperite de zapada, altvel e sublim dar lipseste cu desavarsire. In stanga insa apar stane si uitandu-ne si pe harta ne dam seama ca e directia corecta spre Poiana Alba (aprox. 1500 m). Zapada la fel, cand inghetata bocna si plutim deasupra ei, cand se sparge si pe rand ne “extragem” picioarele din ea. Cam odata cu luna ajungem in poiana. Acum dilema: unde dormim? Caci fata de alte locuri colindate aici sunt vreo 10-15 constructii (stani, salase pentru animale etc) asa ca ne e greu sa alegem. Pana la urma scanam o stana functie de cum arata acoperisul si hotaram sa ne facem veacul in seara asta acolo.DSCF9656

            Inainte de ora 19 avem deja dati rucsacii din spate in stana si inspectam camera de trei stele in care o sa stam: usa se inchide foarte bine, in stana nu-i nici fulg de zapada, doua geamuri lipsa pe care le acoperim cu niste bucati de plastic gasite pe jos, doua paturi din care unul trebuie un pic aranjat pentru a se putea dormi pe el si o gramada de doze de bere goale (lucru care ma face cumva sa dau dreptate ciobanilor atunci cand, uneori, vara nu te intampina neaparat mereu cu zambetul pe buze cand te vad sau cand nu cheama cainii ce te-au inconjurat in secunda zero). Oameni si oameni, ciobani si ciobani, asa cum din (ne)fericire intalnesti la tot pasul fie la munte fie in buricul targului sau la ultimul mall deschis in urbe. Patul il aranjam repede cu doua scanduri gasite pe jos si ne intindem rucsacii pe ele caci e bine sa ne schimbam sa nu ne ia frigul.Inainte de culcareIntre timp dau drumul si la primus si ne apucam de topit zapada si de palavre. Costel e un om extraordinar, un om pentru care tara Maramuresului, muntii Rodnei si ai Calimaniului nu au taine. Ii cunoaste bine si mai ales cunoaste oamenii locurilor. Imi vorbeste de moroseni, de nenea Gheorghe si de copii lui. Are un mod de a-ti evoca oameni si locuri, de a zugravi portrete incat intelegi mai bine decat daca ai privi o suta de fotografii. Imi place, drept pentru care ne bagam in sacii de dormit tarziu in noapte. Care noapte nu-i deloc friguroasa, termometrul s-a oprit putin deasupra liniei de zero grade iar peste noapte nu a coboart la minus (marturie a stat un pet cu apa ramas afara in stana). Temperatura ne-a facut de fapt sa renuntam in a intinde cortul in stana si a dormi fara pretectia foliilor rezistente la mii de milimetri coloana de apa.

            Duminica 08.02.2009 Poiana Alba (1500 m) – Campul Barsanului – Paraul Hagimasului Negru – Campul lui Palea – Lacul Rosu 9983 m) [banda albastra, 10 km]

Ne trezim destul de devreme, inainte de rasaritul soarelui. Peste noapte am avut parte de un adevarat spectacol dat de astrii boltii ceresti. Vremea si lumina lunii ne aratau locurile multi kilometri de jur imprejurul nostru. Iar zapada licarea in bataia lunii lunii. Totul impreuna cu un joc al umbrelor si al vantului ce adia numai pentru a ne spune ca e si el acolo. Inainte de ora 9 o luam din loc.DSCF9739 Pentru astazi avem doar de coborat pana in Lacul Rosu de unde speram la un transport cat de cat rapid si nefragmentat spre Iasi, acasa.

Vremea e superba, de la prima ora soarele a luat locul stelelor ce au luminat intreaga noapte zarile, e cald si bine, asa ca grosul hainelor sunt in rucsaci si nu pe noi. Primul kilometru il facem tot prin poieni unde mai vedem inca vreo 7-8 stani dup acare intram in padure pe un forestier. Aici marcajul e bun si il vom gasi pe copaci sau pietre pana la final, insa in Poiana Alba trebuie atentie, harta, busola sau orice altceva care sa te indrume in directia corecta (ciobani, ghid sau cel mai bine un prieten care a mai trecut pe aici). Ne miscam repede si la vreo 500 metri dupa ce ajungem la paraul hagimasului Negru intram pe un drum forestier. De aici mai avem cam 5-6 km pana in statiunea Lacul Rosu si vedem ultimile doua stani care in caz de vreme rea sau apus de soare mai ales iarna pot sa te faca sa renunti la a intinde cortul. Pe drum prindem viteza (gps-ul arata chiar si 8 km/ora) asa ca foarte repede ajungem in catunul Campul lui Palea. Catunul se pare ca s-a dezvoltat caci au aparut o gramada de case de vacanta (peisajul chiar te imbie la a avea asa ceva aici) si inainte cu vreun km de a ajunge la soseaua ce leaga Gheorghieniul de Bicaz trecand prin Cheile Bicazului apar si primele pensiuni atat in stanga cat si in dreapta.paradisul alpinistilor

Ajungem repede si la sosea si facem dreapta spre Lacul Rosu pana unde mai avem cam 1 km. Cat caut nu-stiu-ce prin buzunare eu iar Costel vorbeste la telefon, trec pe langa noi ca viteza gandului doua autobuze. In statiune aveam sa aflam ca ajungeau la Piatra Neamt (exact unde doream si noi sa ajungem) si pentru a prinde urmatorul mai aveam de stat vreo trei ore. Oprim la alimentara din “centru” si mai alaturi stam in bataia soarelui savurand o bere si facand planuri de bataie legate de transportul spre casa. Imi trec tot felul de idei prin cap; fiind in concediu imi mai permit eventual inca doua-trei zile de balaureala, asa ca ultima solutie ar fi sa ajungem in Bicaz Ardelenesc sau Neagra de unde eventual putem ajunge in Ceahlau dupa care am cobora in Durau si am porni spre casa. Nu dau glas gandurilor caci hotaram sa o luam usor usor spre chei si poate cu un pic de noroc sa ajungem in Piatra Neamt inainte de a pleca si ultimul microbuz. Incerc sa rezerv doua locuri spre Iasi la ultima cursa dar se pare ca autogara si-a schimbat politica legata de rezervari: banul jos, ochii la usa, caci nu se mai fac rezervari telefonice. Incerc sa explic ca sunt la X kilometri distanta si nu am cum sa fiu decat la ora la care pleaca microbuzul; explic asa de clar punand chiar si pasiune in ceea ce fac incat ma trezesc cu ton de ocupat de la duduita dispecer. Asta-i viata cum s-ar zice.

O luam incet la vale, spre chei. Peisajul e demential, inainte de tunel vedem o echipa de vreo 4-5 omuleti mici mici agatati de peretele de stanca. Da, e paradisul cataratorilor aici. In stanga si in dreapta firicelele de apa ce se scurg de pe pereti s-au transformat in sloiuri si blocuri de zapada.

Putin inainte de ora 15 suntem la iesirea din chei dinspre Bicaz. Hotaram sa luam o mica pauza si tocmai cand imi scot termosul sa mai luam o gura de ceai vedem un microbuz. Oradea – Iasi. Nu ne vine sa ne creada ochilor; de unde a aparut, caci verificasem toate variantele si nu gasisem ruta asta si apoi nici din Lacul Rosu nu ni se spusese ca ar exista asa ceva la ora aia. Mana mi se blocheaza refuzand a face semnul international al autostopistilor, noroc de Costel care-si agita batul de ski. Masina opreste. “Iasi?” intreb, “Da” vine raspunsul salvator. Cu termosul intr-o mana si rucsacul in cealalta hop si noi in microbuz. Aveam sa aflam ca era un microbuz ce tocmai testa traseul, sa vada in cat timp face ruta caci de luni urma sa-si intre in paine. Noroc chior ne zicem, asta chiar inainte de a intra in Bicaz. De acolo amintiri multe nu prea mai am, ceva ceva imi aduc aminte tocmai de la intrarea in Iasi. Da, somnul a fost cat se poate de dulce.

Ce am visat nu mai tin exact minte, insa stiu ca week-end-ul urmator eram tot sus pe munte.

Mai putine vorbe, mai multa miscare. Hai pe munte!

Anunțuri
Comentarii
  1. Gratian spune:

    Multumesc mult!Am gasit ceea ce cautam.

  2. Gratian spune:

    Superb!
    O intrebare: cum se numeste virful din ultima fotografie?
    Toate cele Bune!

  3. Suciu Cristian spune:

    Mi-a facut placere sa citesc despre Hasmas e un loc aproape de sufletul meu, sunt din Gheorgheni si merg in fiecare an pe Hasmas.
    Mult noroc si numai bine!

  4. frumoase pozele din hasmas!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s