Suhard – magia Carpatilor Orientali

Posted: 17 Ianuarie 2010 by Mihai Cibotaru in suhard

          Cu Muntii Suhardului a fost dragoste la prima vedere cu trei ani de zile in urma. Orbecaiala prin ceata din Saua Diecilor cu stana primitoare ce ne-a stat in cale cu un inlocuitor de frontala, cu transeele din Varful Omului care ne-au adapostit de vantul turbat si cu cainii care dadeau sa ne rupa undeva sub varful Tarnita erau suficiente motive pentru a reveni aici ori de cate ori aveam timp. Si daca iarna avusesem privilegiul sa-i vad culmile inzapezite, era cazul pentru o noua iesire si vara, pentru a-i putea admira culmile line si domoale, dantelariile de stanca cu care sunt incununate varfurile tesite.

            Vecinii Suhardului cu renume foto-telegenic mult mai mare fac (din fericire) ca acest munte sa-si pastreze mai mereu potecile curate, sa-si gasesti mai mereu locuri de campare deosebite, cu privelisti fantastice, unde te poate „deranja” doar cate un cioban cu turmele lui ce-l cinstesti si omenesti cu vre-un „ciocanel”.

            Cu o suprafata de aproximativ 325 km2 si o asezare pe directia nord-vest sud-est, acesti munti sunt delimitati de vecinii sai de o serie de vai, depresiuni si sei adanci, lucru care ii individualizeaza in spatiu. Dinspre nord valea Bistritei ii desparte de Muntii Zimbroslava si Tibau; dinspre nord-est Obcina Mestecanisului si spre est Giumalaul. Pasul Rotunda (1150 m) ii separa de Muntii Rodnei, iar valea paraului Cosnei ii limiteaza de muntii Bargaului. In sud, depresiunea Dornelor ii desparte de Muntii Calimani. Intr-o zona asa de frumoasa, cu atatea nume rezonante, Suhardul poate fi pentru unii loc in care se revine mereu cu placere si dragoste.

            Iesirea era programata de vreo doua saptamani si cu o zi inainte nu ma uitasem inca pe prognoza meteo. M-am cam saturat de atatea date tehnice, presiuni atmosferice in scadere sau coborare, posibilitati de ploaie sau canicula exprimate in procente, kilometri la ora ce reprezinta viteza vantului incat am zis ca, pentru a putea ajunge sus pe munte inprimul rand trebuie sa pleci de acasa. Si sa pleci pregatit, caci, asa cum au mai spus si alti oameni de munte mai experimentati, nu vremea e grea, rea sau urata, ci turistul este prost echipat si slab pregatit. Legat de indoctrinarea cu atatea tex-uri, dublu si triplu straturi si date tehnice, ma gandesc cum ne-am descurca multi dintre noi daca am fi teleportati in timp cu 20-30 de ani in urma, cand baschetii chinezesti, adidasii Clujana si bocancii vanatorilor de munte erau cele mai tari incaltari, cand cortul Urziceni si rucsacul cu cadru erau un lux privind echipamentul de montagniar, cand ciorapii de lana, jambierele si toporisca plus ceaunul erau pentru multi nelipsite din spate. Cand lanterna „made in China” era obiect de mandrie ce tinea locul zecilor de leduri de astazi ce lumineaza zece marcaje turistice dintr-o clipire …

            De data asta ne-am adunat doar noua oameni pregatiti pentru a merge sus pe munte, caci ziua de luni cand urma sa ne intoarcem acasa le dadea multora dintre noi planurile peste cap, plus ca unii cu un spirit civic desavarsit nu s-au riscat sa-si exprime vointa democratica la urne (chiar daca eram hotarati ca de-am fi fost vreo 30 de oameni sa chemam urma mobila sus, pe varful Omu –va dati seama, cu asa popor am fi ridicat prezenta la urne cu jumatate de procent cel putin-).

            Sambata 06.06.2009 Iasi – Vatra Dornei – Carlibaba – culmea Stanisoarei – varful Omu (1932 m) cu campare sub varf; din Carlibaba 11,5 km; 4 ½  ore de mers; marcaj triunghi (dupa unii galben, dupa unii albastru) aproape inexistent. Traseu lejer, pe drum forestier in general, cu un urcus mai sustinut pe ultima portiune inainte de a ajunge pe varf.

            La ora sapte dimineata ne intalnimin parcarea unui peco cei din Iasi (Liviu, Bazil, Ram, Aurica si cu mine) de unde urma sa fim colectati de catre Bogdan si Petrica care se invartisera de un microbuz cu care urma sa trecem prin Piatra Neamt unde ne asteptau Adi si cu Gabriel. Nu mai fac greseala de data trecuta sa iau un taxi pe care sa-l platesc de trei ori mai mult pentru ca Iasiul e asa de bine organizat incat pentru a trece dintr-un cartier in altul trebuie sa stai la bariera cefereului ca ala la poarta noua timp de jumatate de ora si o iau frumos la pas spre locul de intalnire. De data asta nu ma mai intreaba nimeni daca ma duc la pescuit (ca in alte dati cand culmea aveam in dotare si rachete de zapada, pioleti sau skiuri) si ajung in timp util la locul de intalnire, primul pe deasupra si cu o cafea in mana. Pana in Piatra Neamt peisaj obosit, de campie; mai sus pe valea Bistritei lucrurile se schimba; cu Muntii Stanioarei, Raraului si Giumalaului de o parte si cu ai Ceahlaului, Bistritei si ceva culmi din Calimani pe cealalta parte drumul panain Vatra Dornei e de vis. Intre Potoci si Poiana Largului oamenii muncesc la repararea drumului lucru care ma mira (e sambata totusi si notiunea asta de munca sambata e cam rara in Romania) si care necesita ceva atentie din partea pilotului si a copilotului. De dupa Brosteni pana pe la Rusca mergem cu 30 la ora si tot parca am fi intr-un vagon de marfar; aproape ca ne vine in minte sa o luam la fuga pe langa masina si sa ne antrenam cu ocazia asta pentru maratoanele din Bucegi si din Piatra Craiului.

            Pe la Zugreni ne aducem aminte si sunam rechinul nostru cu care aranjasem sa ne duca pana la Carlibaba iar in Vatra Dornei tabaram ca niste vulturi pe magazinul cuarticole montane din zona parcului. Vanzatoarei ii stralucesc ochii in cap cand ne vede gandindu-se ca scapa cu noi de criza financiara; dar noi, sfiosi si cu mult bun simt cumparam doar o pereche de parazapezi, caci deh’ si noi suntem sclavi pe plantatie si mai avem nevoie pe langa hanorace si pantaloni ultimul racnet si pentru bani de lapte la copii acasa.

            Coboram in autogara si pana vine si Petrica ce cauta un loc de parcare prin centru pentru masina atacam cate un sandwich si plimbam un cersetor local de la unul la altul care ne mananca aerul proaspat de munte. De fapt mai mult el se plimba caci noi suntem destul de hotarati de felul nostru. Apare microbuzul, urcam si la drum; dupa vreo 15 km, dupa ce trecem de Iacobeni si drumul face stanga spre Borsa, intrebam cu piosenie si smerenie in glas cat ne costa; omul face calculul si cand ne anunta ca toata afacerea se ridica la vreo 140 de lei ne pica fata. Fapta-i consumata si in spiritul economiei de piata incercam sa mai negociem dar nu prea e loc, caci deja beneficiasem de discount (zice el); noi ne uitam pe geam sa vedem daca nu prindem ceva la ocazie; caci microbuzul e al nostru si asa ne-am maiscoate parleala. Treaba-i ca totusi banutii ceruti nusunt multi, dar comparativ cu celelalte costuri ale iesirii noastre (inclusiv partea de transport) e imens.

            In fine coboram in Carlibaba pe la ora 14, ne echipam in cinci minute si la drum. Traseul incepe chiar din fata primariei, urca spre partia de ski si o tine in sus chiar de sub teleski. La capatul acestuia mergem tot inainte putin stanga pentru a prinde intrarea in padure. Se merge pe drum de caruta, iar in ultima parte trebuie putina atentie caci acesta se pierde in iarba. Pana aici e diferenta de nivel de aproximativ 350 metri si urmeaza sa intram in padure. Vremea e ideala de mers sus pe munte; e putin inorat, fara soare si fara caldura inabusitoare. Portiunea prin padure e scurta si iesim in golul alpin al Suhardului; prima poiana, prima stana, primii caini. Intre timp cad si cativa stropi de ploaia drept pentru care chiar pe varful Stanisoarei ne oprim pentru a ne lua pelerinele de ploaie; trece o stana, ciobanul om de treaba tine cainii langa el si socializam cu el. Bazil, intreaba pana cand tine ploaia; ciobanul sec, se uita in sus si raspunde „pana la 6 seara”. Trece agale si noi ramanem muti, cum sa tina pana la 6 seara, o fi avand laptopul la el sau de unde atata precizie?

            Mergem inainte printre stropii timizi de ploaie hilizindu-ne cu ploaia de ora 6.

            Cateva sute de metri si hop alta stana; ne inconjoara vreo 8 dulai si ne tot hamaie; doua fluiere dinspre stana si ne lasa in pace; pana acum ciobani de treaba, nu am ce zice; acum cativa ani in vreo cateva locuri ne-au cam pus cainii aproape cu botul pe labe …

            Intalnim vreo 3-4 izvoare cu apa limpede pana aproape de ultima stana ce ne iese in cale cu aproximativ o ora inainte de a ajunge pe varf. Mergem constant pe drumul forestier si uitandu-ne pe harta verem ca la un moment dat trebuie sa iesim de pe el in partea stanga; ghicim o carare printre tufele de afinis si o luam in sus; gps-ul ne arata ca suntem pe directia buna si mai avem cam 150 metri diferenta de nivel pana sus. Cum e ceata o luam direct in sus, chiar daca odata ajunsi acolo ne dam seama ca trebuia sa tinem mai mult dreapta pentra ca odata ajunsi in creasta sa o luam la stanga. Nu face nimic, urcusul nostru seamana cu portiunea de la baza varfului Toaca pana sus, asa mai pieptis. Drept pentru care plamanii mei se elibereaza de toxinele adunate in ultimele 2-3 zile de la fumul de tigara si munca.

            Ajungem sus pe la ora 18 si ceva si o ceata; ma gandesc ca sunt ghinionist; ar fi a patra oara cand ajung pe varf si niciodata vreme frumoasa, sa pot admira orizontul in deplina vizibilitate. Hotaram sa ne bagam intr-un transeu pentru cateva minute pana mancam un sandwich dupa care cu busola in mana sa cautam un loc de campare pe partea cealalta a varfului unde stiam ca sunt ceva izvoare si locuri drepte de intins cortul.

            Zdrang doua bubuituri si ne sta inima in loc; ploaia se inteteste si de sus cad bobite de gheata. Dam repede sa scoatem un fund de cort, sa ne punem husele pe ruscaci si pelerinele pe noi; dar pana ne miscam ca niste pensionari totul se opreste. Cerul se lumineaza, orizonturile se deschid, mai intai spre Rotunda dincolo de care se inalta maiestuosi Rodnei inca albi pe creste si apoi in cealalta parte, spre Pietrele Rosii. In spatele nostru, spre Carlibaba e inca ceata, dar in fata deja apar varfurile Suhardul Mare si cel Mic situate in apropierea pasului Suhard. In departare se vad stane, stane, ciobanul cu ora sase si ramanem cu gura cascata. Avusese omul dreptate mare cu ploaia lui, nu se inselase cu mai mult decat un sfert de ora academic. Fantastic! Inca nu mi se mai intamplase asa ceva.

            Facem poza de grup si coboram aproximativ in directia sud spre a gasi un loc de campare cat mai repede, caci nu intrebasem si de cum va fi vremea la noapte. Nu cautam mult si pe la 1800 metri gasim un izvor, o pajiste in care incapeau si 30 de corturi plus lemne multe uscate.

            E deja ora sapte seara si trecem la montatul corturilor. Petrica si Ram trag o fuga in creasta sa prinda apusul soarelui spre Rodnei; as fi fugit si eu dar aparatului meu i-au murit acumulatorii inainte de a iesi de pe partia din Carlibaba, asa ca intind frumos cortul si ma arunc voiniceste la strans crengi uscate de prin iarba. Gabi aduna ceva rasina iar Aurica verifica sa vada daca este iubit de catre tigani (e vorba de zicala aia celebra din care rezulta ca esti iubit de tigani daca ti se aprinde focul). Focul se aprinde repede, caci nici nu avea incotro cu atata rasina plus vreo doua brichete din acelea folosite la aprinsul gratarului.

            De jur imprejurul vetrei cladita se insira militareste un munte de ghete si ciorapi care gustasera putin din ploaia scurta ce ne prinsesera. Avand in vedere ca in grupul nostru au aparut si oameni noi surpriza lor e o bucata de sunca plus vreo trei „ciocanele” pe care le plimbam de la unul la altul. Ne intindem tarziu in noapte si chiar de nu avem chitarist in grup muzica de munte e la ea acasa. Avem pe deasupra parte de un rasarit de luna fantastic: se vad in bataia luminii lunii Rodnei pana hat departe in dreapta noastra iar in fata focuri ce indica prezenta unor stani pe dealul Suhardului. O noapte de vis inmagia Suhardului.

            Duminica 07.06.2009: Sub varful Omu (aprox. 1800 metri) – Varful Suhard (1415 m) – Varful Suhardul Mare (1326 metri) – Varful Suhardul Mic (1297 metri) – Varful Poiana Ciungi (1277 metri) (banda rosie) – de-a lungul paraului Zimbroaia, Cosnita, Cosnei pe drum forestier – Valea Bancului (aproximativ 930 metri) (nemarcat); 26 km, 9 ore.

            Dimineata fiecare se trezeste dupa propriile puteri; primii mai norocosi au parte de un rasarit fantastic; ultimii vad cum cainii ce inconjurasera impreuna cu o turma de oi corturile tocmai ce incepusera sa traga de sireturile ghetelor, pe care Aurica, cu simt de raspundere le culesesera de prin tentele corturilor ca sa se usuce in bataia razelor soarelui. Bazil socializeaza cu ciobanul, drept pentru care (nu stiu ce o fi vorbit) acesta din urma isi strange cainii si incet incet isi continua munca zilnica. Mancamrapid si la drum: intai urmeaza sa urcam spre varful Omu pret de vreun sfert de ora dupa care o luam spre Pietrele Rosii. Chiar sub Omu drumul se bifurca iar noi tinem stanga spre Varfurile Suhard. Tot aici gasim singurul stalp metalic din intregul masiv. Traseultrece pe culmi domoale mereu in coborare pana la intersectia unui forestier ce duce dupa intrebari adresate altor ciobani spre Valea Mare/Sant. Unul dintre ei e chiar simpatic, cand intrebat cum merge munca ne spune ca greu de tot dar nu are ce face, caci daca e sa furi unou ajungi la puscarie; trebuie sa iei milioane ca sa se spuna despre tine ca esti investitor. La fel aceiasi oameni simpli, de treaba, cu bun simt cum am mai intalnit in balaurelile noastre. Din nefericire nu chiar toti pe care i-am intalnit. Chiar la intersectia cu forestierul gasim un izvor bine amenajat si cum nu stim unde vom mai gasi altul ne refacem proviziile. Daca ieri am avut parte si ne putina ploaie, ceva nori si ceata, astazi vremea este caniculara: cerule de un albastru perfect pe care se profileaza cativa nori  albi iar termometrul arata mult peste 300 Celsius. Urmeaza o diferenta de nivel de urcat de aproximativ 300 metri si am ajuns pe Varful Suhard. Ciobanul pe care-l intrebasem mai devreme de varf se uitase cu uimire la noi, raspunzandu-ne ca Omu e varful Suhardului (caci e cel mai inalt). Avea dreptate intr-un fel si ne-am dumirit si noi ca pentru oamenii locului Varful Suhard e de fapt Dealul Suhardului. Ajungem sus cam in ¾ ore de unde facem stanga, spre sud sud-est pentru a prinde apele paraului Zimbroaia dupa ce coboram de pe Varful Poiana Ciungi. In zona incavreo doua stani ai caror ciobani isi tin cainii langa ei frumos, plus numeroase locuri in care sa-ti intinzi cortul. Mergem pe culmea care nu e impadurita; in stanga avem imaginea intregii creste a Suhardului de la Rotunda pana dincolo de Pietrele Rosii spre Faraoane; in spate se profileaza caldarea glaciara a Lalei(cu lacurile omonime) iar in dreapta Muntii Bargaului dincolo de care apar crestele inca inzapezite ale Muntilor Calimani.

            La sfaturile unui cioban prindem primul drum forestier din creasta ce face stanga (asta dupa ce trece pe langa o stana care e foarte aproape de drumul pe care trecem), drum care pe primele zeci de metri nu e foarte vizibil dupa care coboram rapid.

            In curand, dupa vreo 30 minute iesim in drumul forestier ce merge paralel cu paraul Zimbroaia si dupa inca jumatate de ora iesim in drumul pe care-l parasisem pentru a urca pe Suhard. Pana in Valea Bancului aveamsa dam peste vreo 3 exploatari forestiere, locuri in care la nevoie poti sa ramai peste noapte mai ales iarna. Tot pentru iarna stanile pe care le-am intalnit in cale parea de incredere, in ideea ca aratau a constructii sanatoase, nu din cele care stau sa le ia vantul.

            Urmeaza un interminabil drum de aproximativ 17 km, presarat cu pauze de tras sufletul, de schimbat bocancii cu sandale, sau pauze de asteptat reintregirea trupei. Intalnim la inceput o masina a carei sofer ne spune de vreo 20 de kilometri de mers; apoi dupa cateva ore bune, niste lucratori silvici ne spun de 3 ore de mers; tragem tare, facem pauze scurte cam la 45 minute de mers si in curand intram in satul Valea Bancului. Ne oprim la magazinul mixt pentru o pauza de rehidratare dupa care intrebam ceva localnici daca intre Valea Bancului si Podul Cosnei gasim ceva locuri de campare fara a sari gardul si a culca iarna din fanete la pamant fara stirea proprietarului. Omul zice ca nu prea, nea Petrica trage cu urechea si se ofera sa campam in gradina lui, chiar in fata casei. La inceput ne gandim sa nu deranjam oamenii mai ales ca era hram in sat si stam pe ganduri dar cand vedem ca omul insista numaistam pe ganduri: doar suntem oameni hotarati!

            Intindem corturile intr-o fineata cu o iarba de jumatate de metru dupa care ne pregatimde cina cea de taina. Plus multe povesti. De munte si de viata. Cum stam la o masa in fata noastra avem Varful Faraoane, al doilea ca marime din Suhard, iar in dreapta chiar peste apele Cosnei se intind plaiurile Muntilor Bargau.

          Ne intindem la vorbe caci cei 26 de kilometri parcursi astazi unora dintre noi le-au cam ajuns. Cu varf si indesat. Pentru maine gandiseram ca un fel de bonus pentru iesire si o urcare pana pe Ousoru din Dorna Candrenilor si apoi coborare spre Vatra Dorbei prin Saua Muntelui dar se pare ca nu prea mai erau clienti pentru aceasta bucla.

            Luni 08.06.2009 Valea Bancului – Podul Cosnei, 5 kilometri, drum de tara. Dimineata ne ospatam printre altele cu cate o cafea din partea casei, plus o sticla de lapte de 2 litri primita de la un nene ce avusese rabdare sa ne asculte povestile de cu seara. Febra musculara a unora dintre noi ne fac sa credem sa Ousorul ramane pentru alta data, combinat la o tura cu plecare din Iacobeni poate si continuata cu o coborare ori de la Faraoane spre Ciocanesti sau pe partea cealalta spre Valea Bancului.

           Asa ca din Podul Cosnei Petrica prinde rapid o ocazie care-l duce repede in Vatra Dornei de unde recupereaza microbuzul, se intoarce si ne recupereaza si pe noi, dupa care, mergand pe mana mea, schimbam celebra pizza din centrul orasului pe un pastrav (unii) servit undeva pe langa localitatea Rosu. Timpul zboara repede si cum unii de marti incep treaba la prima ora, zburam ca gandul spre Iasi.

            In rest, iubiti muntele, respectati-l, priviti-l cu admiratie indiferent ca e cel maiinalt din Europa sau mai stiu eu de pe unde; ori caeste cel mai frumos vazut din spatele casei (si cati nu si-ar dori o astfel de casa …).

Anunțuri
Comentarii
  1. nicolle spune:

    Hello ai putea sa îmi descrii mai în detaliu Cum ajung la primul loc de compare ?și pana unde se poate urca cu mașina. ?

  2. Imagini cateva au fost postate in articol, caci e articol nu insiruire de imagini. Imagini care cum spuneai sunt oferite cu generozitate de catre internet, caruia nu vrem sa ii facem concurenta. Concuram cu cartea de geografie? nici cu asta, caci am spus ceea ce am vazut eu acolo si prin prisma omului care poate ajuta cu o informatie pe cel ce vine dupa mine.

  3. Cristian spune:

    Duminica 07.06.2009: Sub varful Omu (aprox. 1800 metri) – Varful Suhard (1415 m) – Varful Suhardul Mare (1326 metri) – Varful Suhardul Mic (1297 metri) – Varful Poiana Ciungi (1277 metri) (banda rosie) – de-a lungul paraului Zimbroaia, Cosnita, Cosnei pe drum forestier – Valea Bancului (aproximativ 930 metri) (nemarcat); 26 km, 9 ore.
    Bun. Aţi vizitat locurile de mai sus, dar, unde sunt pozele?Ceea ce aţi postat, seamănă cu o lectură dintr-o carte de Geografie, însă pe internet putem vedea şi imagini, deci n-am aflat nimic informativ de la voi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s