Am fost si pe acolo! (Giumalau din nou)

Posted: 2 Iunie 2010 by Mihai Cibotaru in giumalau

 „Muntilor! Pentru ce e in voi atata frumusete?”

G. BYRON

          Si s-a facut (ca un facut) ca pe la jumatatea lunii noiembrie sa ni se puna „pata” pe un Giumalau. Pe munte nu mai fusesem de mult timp, exact de doua saptamani, insa acum plecam in expeditie, exact cum eroii din „Ciresarii” plecau sa caute comorile ascunse si negasite din pesteri uitate de timp si de vremuri. La inceput mult mai multi pentru ca la un moment dat mai ca sa nu mai mearga nimeni. Pana la urma trupa s-a definitivat chiar cu jumatate de ora inainte ca celebrul accelerat Iasi – Timisoara (trenul foamei; al obositilor plecati spre eldoradoul’ fericirii spre vestul tarii; al vanzatorilor de cafea, bere proaspata si buna, seminte de toate felurile si restul) sa plece din gara. Eram precum celebrii muschetari plus D’Artagnian, adica cei patru ce aveam sa ne desfatam sufletul pentru urmatoarele doua zile si ceva cu frumusetile muntelui si cu frigul din gari: Liviu, Ramiro, Ionut si cu mine.

           Nu mai fusesem in Giumalau de ceva timp; trecusera cam un an jumatate de cand facusem ultima traversare de la Vatra Dornei pana la Campulung Moldovenesc. Si urma sa fie prima data cand vom dormi la cabana Giumalau. Auziseram multe lucruri despre cabana asta, auzisem de cabanieri neprimitori, de certuri si multe si multe alte pareri nu tocmai bune. In ultimul timp auzisem si ca totul acolo in varf de multe, la peste 1600 de metri s-ar fi schimbat in bine. Din fericire ne-am convins de acest lucru. Si am redescoperit o cabana autentica de munte, fara curent electric dar cu lumanari, fara calorifere dar cu sobe pe lemn calduroase, cu paturi calde si primitoare si mai ales cu cabanieri care pe langa faptul ca au grija si tin o cabana sunt oameni de munte. Am mai zis de cateva ori ca probabil cabana Dochia este cea mai primitoare cabana de creasta din Carpatii Romaniei; acuma urmeaza sa spun ca probabil cabana Giumalau este pe langa un loc primitor probabil unul din singurele locuri in care se mai poate intalni atmosfera calda si primitoare a muntelui. Cam cum ar fi cabana Barcaciu de prin Fagarasi de acum vreo opt ani cand am ajuns ultima oara pe acolo.

           Urma sa urcam si sa coboram pe trasee pe care nu mai mersesera nici unul dintre noi; din Valea Putnei si apoi a doua zi coborare spre Pojorata. Insa inainte de prima zi, asa cum sta bine unui calendar era ziua zero.

           20.11.2009. Seara de vineri ne gaseste pe la ora opt in gara langa un pahar de plastic plin de cafea. Ne luam pe rand rucsacii in brate incercand sa aflam care-i mai usor sau mai greu. Ne scanam din priviri si din mers spre locurile noastre ne ocupam si de hidratarea corespunzatoare mersului pe tren noaptea: sucuri, cafele, ape minerale si energizante. Plus un suc de hamei care era la reducere si pozitionat in vitrina magazinului exact langa servetelele nazale. Ce-i si cu marketingul economiei asteia de piata …

            In tren inghesuim cum putem bagajele noastre dupa care-i dam drumul la povesti: despre munte, despre munca, despre copii sau sotii, despre alegeri sau despre viata. Nici nu stim cum trece timpul: Targu Frumos, Pascani, Dolhasca, Veresti, Burdujeni, Gura Humorului, Vama si ne trezim in Campulung centru (vest). Trezit e un fel de a spune caci e deabia trecut de miezul noptii si pe langa noi prin oras mai umbla doar taximetristii, boschetarii si ceva voinici iesiti de pe la vre-un birt si care sunt in cautarea fericirii (pe dupa un colt de bloc sau direct acasa in pat).

          Din gara hotaram sa mergem spre un bancomat care sa-mi ia comision cat mai mic la extragerea de numerar. Trec pe la vreo patru (cu nervi si cuvinte de dulce murmurate printre buze) caci nicaieri nu reusesc sa-mi scot ceva banuti. Pana la urma tot masinaria de la concurenta imi da hartiile mult ravnite; nu fara oarece emotii … Toata afacerea asta dureaza cam o ora.

        E deja aproape doua noaptea; ne-ar fi prins bine un pat cald, doar ca renuntasem la el tocmai pentru a fi la prima ora in traseu acolo unde ne place cel mai mult, pe munte. Incerc si reusesc sa tai din fasa tendintele de a mitui receptionerele de la hotelul din centru; tentatia unui pat cald mai ca sa ne dupa in ispita si sa uitam sa platim teveaul’.

          Hotaram sa ne cazam/gazam in gara. In felul acesta urma sa fim la curent si cu mersul trenurilor. La curent si in curent, dar mai ales in frig, caci iarna nu e ca vara iar noaptea cand e frig pare si mai lunga. Norocul nostru ca am fost singuri in sala de asteptare: ne lungim cum vrem si cat vrem pe bancile din sala; frigul insa ne cuprinde din toate partile. Fiecare se apara cum poate mai bine: ne scoatem echipamentul de iarna, manusile si cagulele nu-si mai gasesc locul in rucsaci. Ramiro e cel mai fericit, are un sac soft de dormit in cabana in care se baga si-i da cu somn. Noi, ceilalti, dansam pe ritmuri de „ce cald e la tine-n sac” ori „hai odata dimineata”. Crampee de somn combinate cu ture in jurul garii, vizite la crasmele din zona pentru un ceai instant (dar fierbinte) ori o cafea ne fac sa declaram spre dimineata gara din oras drept cea mai primitoare!

           21.11.2009: Campulung Moldovenesc – sat Valea Putnei (tren personal). Cu noaptea in cap facem ture pe afara rugandu-ne ca macar de data asta cefereul sa se tina de cuvant si sa nu aiba trenurile intarziere. Avem noroc si in sfarsit ne miscam spre destinatia finala, Valea Putnei. In tren insa caldura e mare, oboseala acumulata si mai mai asa ca suntem cat pe ce sa comoram un pic mai sus, spre Vatra Dornei.

           In gara cerem cheia de la impegat si in sala de asteptare mancam si de hidratam corespunzator pentru jumatate de ora. In sfarsit ne astepta muntele …

          Valea Putnei (835 metri) – Poiana Itcani – Poiana Rosului – Poiana Scaldatori – Poiana Ciungi – Cabana Giumalau. Marcaj banda galbena, diferenta de nivel aproximativ 950 metri strabatuta cam in patru ore de mers lejer; traseu accesibil tot timpul anului, iarna odata iesiti in Poiana Ciungi se impune atentie la orientare. In caz de ceata ori vizibilitate redusa un GPS va poate scuti de multe probleme.

         Din apropierea garii, la circa 100 m in amonte (spre Mestecanis si Vatra Dornei), mergem spre stanga, traversam calea ferata. Ionut intreaba vreo doi oameni daca directia e corecta, astia spun ceva de marcaj punct albastru (pe care-l vazusem si noi dar harta ne spunea ca nu pe acolo vrem sa urcam de data asta) si iesim pe drumul forestier care merge spre exploatarile situate în bazinul celor două Putne — Mare (sau Paraul Rosu) şi Mica. Exploatari plus ceva pastravarii care se afla pe partea dreapta pe directia noastra de mers. Mergem repede pe drumul forestier cale de aproape opt kilometri de-a lungul vaii Putnei. Pe aici se poate merge si cu masina pana la ocolul silvic care se afla la capatul drumului nostru.

            Aici pe langa o pauza normala scoatem harta plus descrierea din „Muntii Nostri”. Urma sa o luam inainte pentru inca vreo 150 metri dupa care traversam Putna Mare. E in jur de ora 10 si ne gandim ca deabia de aici inainte o sa dam de urcus mare; suntem doar pe la 900 metri altitudine. Ghidul nostru spune ca dupa ce traversam Putna urma sa trecem pe langa o cabana forestiera si una silvica. Poate asta era acum 30 de ani … Facem cei 150 metri dupa care tinem un drumeag dreapta. Marcajul nu prea exista deci trebuie un pic de atentie. De ratacit nu te poti rataci, doar ca posibil sa pierzi timp pretios. Deci o luam in dreapta si undeva in stanga apare un canton silvic; mergem inainte si traversam pe un podet Putna dupa care intram pe un forestier. Ghicim mai mult pana aici vreo doua semne de marcaj.

        O fi fost exploatare/parchet recent ori se taie constant din padure? Ajungem la concluzia asta dupa transeele lasate da tafuri pe drum. Traseul nostru la un moment dat face stanga. De aici iarasi atentie, caci trebuie tinut drumul cel mai bine conturat. Sunt zeci de urme de taf si la fel acelasi numar de drumuri forestiere. Semnele de marcaj sunt aproape inexistente, cate unul pe ici pe colo la distanta de 200-300 metri. Iarna, cu zapada multa e posibil sa te pierzi prin padurea ce te inconjoara, atat timp cat nu te mai poti ghida dupa drumul cel mai folosit.

        Urcam forestierul destul de in panta. E partea cea mai grea caci mergem fara nici o perspectiva deocamdata.

          Ajungem in Poiana Scaldatori si facem o mica pauza. Inca 10 metri si avem o priveliste minunata spre cupola dezgolita a Giumalaului, ghicim in stanga in vale drumul forestier ce duce de asemenea la cabana. In spate se vede Suhardul cu al sau varf Ousorul prevestitor de vreme buna pentru depresiunea Dornelor. Vremea e minunata, avem vizibilitate pana in Alpii Austrieci, plus ca e asa de cald ca mergem la tricou. De ar fi fost asa cald si asta noapte …

             Din poiana, spre stanga (nord) se vede unul din varfurile muntelui Muchia Sterparului (1451 metri), acoperit in intregime de padure, ce face parte din rezervatia forestiera Codrul secular Giumalau — Valea Putnei (macar aici am trecut pe langa un codru secular mai de aproape), in care, pe o suprafaţă de 314,20 hectare, este ocrotit arboretul pur de molid, cu o varsta de peste 130 de ani. In bazinul Paraului Rosu exista de asemenea si o rezervatie, in suprafata de 211 hectare, pentru ocrotirea vanatului, in special a cocosului de munte. Daca or mai exista.

           Din Poiana Scaldatori, cararea strabate pe o scurtă distanta padurea alcatuita din minunate exemplare de molid, apoi iese pe pasunea subalpina, trecand peste cel de al doilea varf al muntelui Muchia Sterparului, de 1482 metri. Au fost pe aici exploatari masive de padure caci in dreapta muntele e ras din pamant pe hectare intregi. Mergem pe curba de nivel si in curand o luam spre sud printr-o fasie de padure. S-a cam terminat se pare cu urcatul. Deja ni se pare ca aproape coboram, ne gandim chiar de nu am luat-o aiurea caci ne asteptam sa fie ceva mai mult de urcat. Se zareste in fata un luminis, apoi ni se pare ca e o poiana. Si chiar asa e, caci am ajuns in Poiana Ciungi. Pana aici marcajul a fost fie rar fie inexistent.

        Pana aici destul de putina mizerie pe poteca. Locurile curate mi-au aratat de cele mai multe ori ca sunt si cele mai putin batute de catre oameni, fie ei turisti, ciobani ori muncitori forestieri.

           Intram in Poiana Ciungi. Daca pana aici peisajul a fost destul de monoton, mare parte a traseului fiind prin padure, de aici avem paradisul la picioarele noastre. E o zi calda, poate prea calda de toamna tarzie, cerul e albastru si in fata noastra ni se infatiseata maiestuos varful Giumalau. Toate sunt bune si frumoase pana cand intoarcem capul sa vedem de unde am plecat. Stiam preabine ca porniseram din Valea Putnei, dar nu ne asteptam la asa priveliste in spatele nostru: Suhardul cu ale sale varfuri Ousoru, Faraoane si mai in spate Omului dezvaluind privelisti de neuitat pentru ca in spatele lor si putin in dreapta sa avem Muntii Rodnei, Alpii nostri acoperiti de zapada. In stanga Calimanii iar la 90 de grade si mai in stanga sa inceapa a ni se dezveli privirii Muntii Bistritei (nu, din acest loc inca nu vedem creasta Bogulin-Pietrosul!).

           Ne intindem in iarba uscata, e timpul pentru o pauza, a sufletului si a mintii. Ni se pare ca e prea frumos ca sa fie adevarat. Cautam un loc unde sa ne dam rucsacii din spate si sa lenevim. Intai Ionut, apoi ramiro si Liviu pentru ca in final eu incercam sa mai urcam sau sa mergem inca cativa metri. Fiecare pas, fiecare secunda ne aduce peisaje si perspective noi.

          Tolaniti in iarba nu scoatem nici un cuvant … am strica spectacolul naturii, care probabil ne este oferit in exclusivitate.

          Intrarea in Poiana Ciungi pe acest traseu este foarte usoara insa daca se face traseul in senm invers e foarte posibil sa se nimereasca mai greu intrarea in padure. Exista un brad inalt chiar inainte de a intra pe drumul forestier dar fara marcaj, asa ca daca e iarna e posibil sa cautati putin la liziera padurii pana ce veti da de drumul forestier. Pe directia noastra de mers se afla si o stana putin in dreapta; o inspectam avand  in vedere faptul ca nu se stie niciodata ce vreme si ce vremuri ne-or mai prinde pe muntele asta: e mare si incapatoare, lemne sau posibilitate de a aduna uscaturi din padure sunt; are trei incaperi si chiar retea electrica. De la generator, desigur. M-a frapat asta, e prima stana pe care o intalnesc cu becuri si prize care probabil sunt conectate la generator. In schimb mizerie, multa mizerie … Oricum pare un loc mai bun de pus cortul decat afara in caz de vreme rea.

          Ii dam inainte chiar de la fiecare suta de metri ne oprim pentru a admira peisajul. Frumos, atat de frumos incat suta de metri devine metru. Mai ca nu ne-am da plecati de aici, insa facusem rezervare la cabana Giumalau si fusesem rugati ca in cazul in care intervine ceva si nu mai ajungem sa sunam.

         Pe la ora doua ajungem la cabana. Un miros de foc ne intampina alaturi de latratul unui caine. Cetina aia care arde si mirosul lemnului de conifere l-ai simtit vre-odata? Ar trebui, caci asta poate sa insemne ca te-ai nascut a doua oara.

          E pentru prima data in viata cand suntem intampinati inainte de a deschide usa de cabanier, e prima data cand suntem intrebati dupa ce ne dam rucsacii jos daca dorim o cana de ceai. Bineinteles ca dorim, chiar si a doua cana doar ca afara, in curtea cabanei. Peisajul si natura sunt prea frumoase pentru a sta inauntru.

         Povestim si palavragim despre munti cu Bebe, cabanierul. Vorbim si iar vorbim dupa care frigul ne face sa intram in salon. Cabana asta imi aduce aminte de cabana Turnuri, doar ca aici din veranda peisajul e mult mai frumos, plus ca soarele apune exact in spatele Muntilor Rodnei. Si stau intr-un fotoliu la lumina lumanarilor. Iar in salon care e si sala de mese te simti exact ca la mama acasa. O masa mare, covoare pe jos, pe banchete si multa caldura. In camere duduie sobele si incet incet acelasi lucru se intampla si cu burtile noastre. Punem in practica o reteta necunoscuta inca: fasole cu costita la conserva, combinata cu ceva sunca prajita plus o ceapa rebela. Asta le felul doi, caci supa de rigoare facuta din plicuri instant a avut o mana de ajutor de la doi morvovi, jumatate de ceapa (cealalta jumatate am dat-o la schimb pentru painea pe care o uitasem acasa) si trei cartofi albi care merg numai bine la fiert.

          E timpul ca materialul care l-am carat in spate pana aici sa ne astampere foamea ori sa ne hidrateze; mai apare un grup din Suceava si impreuna stam la povesti. Pana aproape dincolo de miezul noptii. Si vorbim si ne facem planuri la lumina lumanarii, acompaniati de muzica mai mult in soapta de la mp3-ul pe care l-a adus Ramiro. Schimbam bateriile si ramanem fara frontale, doar doar ne-or tine cat mai mult lautarii. Iar muzica si ea e regala, e muzica de munte, muzica veche, populara ori nu, muzica cenahlului Flacara ori a lui Grigore Lese.

           Suntem noi, mai aproape de noi si asta-mi place cel mai mult!

            22.11.2009 Cabana Giumalau – Varful Giumalau (1857 metri) – Varful Stegile (1750 metri) – Varful Chilii (1652 metri) – Muntele Zmarzii (1442 metri) – forestier spre Pojorata. Diferenta de nivel aproximativ 1000 metri, marcaj punct rosu, marcaj bun, pana in inaintea varfului Chilii combinat cu marcaj punct rosu. Pe timp bun, traseu fara nici un fel de probleme; pe timp de ceata necesita putina atentie iar iarna e bine ca traseul (mai ales in zona expusa de creasta) sa fi fost facut in conditii de vara. De altfel ca orice alt traseu. Timpul de parcurs in jur de 6 ore, in acest timp fiind cuprinsa si urcarea pana pe Varful Giumalau.

         Peste noapte a fost cald, foarte cald in cabana. Dimineata ne trezim tarziu, pe la ora opt insa se pare ca suntem cei mai matinali. Mancam (suntem deja cunoscuti in cabana din cauza primusului) si urmeaza inca o surpriza: o cana mare de cafea naturala, la fel din partea casei, pardon cabanei. La fel savurata pe veranda avand in fata ochilor spectacolul naturii. Daca nu ati avut parte inca de o asemenea cafea aromata va invit pe munte. Indiferent unde este, la gura cortului intr-o dimineata senina, in cort intr-o dimineata ploiaosa ori in veranda de la Giumalau.

         O luam din loc tarziu, pe la 10 dupa ce multumim gazdelor noastre.

          Avem ceva de tras pana pe varf, cam 200 metri diferenta de nivel. Urcam incet dar sigur asa ca dupa trei sferturi de ora deja am baut cana de ceai fierbinte de langa crucea Giumalaului. Urmeaza coborarea de aici inainte. Si dai si lupta si mergi inainte. Ne miscam repede uneori prea repede caci aproape ca nu ne dam seama cat de repede am ajuns in zona varfului Chilii. Pana aici tot timpul am avut Raraul in dreapta noastra. Platoul cu Munceii Insirati in stanga lui, Pietrele Doamnei cu varful ce poarta numele muntelui nu fac decat sa ne aduca aminte de alte iesiri minunate alaturi de oameni minunati.

          Perspectiva pana aici este minunata; in dreapta Raraul iar in stanga depresiunea Dornelor cu Obcinile insirate ori muntii de dincolo de ea. Mergem si atat; inca suntem sub vraja si farmecul zilei trecute, a peisajelor care au inceput a ni se arata ochilor de la prima raza a soarelui si pana la apusul soarelui peste muntii incarcati de zapada, a oamenilor ce i-am cunoscut aici in acesti munti.

        Caine sau lup? E de fapt un caine lup. Si cercetas pe deasupra, caci are o bandana rosie in jurul gatului. Iar din urma apare un om. Uite-l si pe Voicu spune Liviu … E in patrulare sau in miscare cum ne zice el, nu ne asteptam sa-l vedem aici, ma gandeam ca mai degraba o fi prin Raraul mai celebru decat Giumalau. Stam cateva minute de vorba; ma bucur ca ne recunoaste; suntem o parte (mica de altfel) care i-am cerut ajutorul cu cateva saptamani in urma pentru transport spre codrii de la Slatioara.

           Ne recomanda traseul in continuare pe punct albastru spre Varful Alunu cu coborare spre Valea Putnei, noi insa hotaram sa mergem spre Pojorata (se zice ca ar fi si o hora pe acolo, sau sarba … cea de la Pojorata!).

         Pierdem rapid altitudine. Si mai rapid dupa ce poteca devine drum forestier. Si devenim Spidi Gonzales’ dupa ce oarece fosnete auzite de noi lenesii plus viziunile si vederile lui Ionut care era cap de coloana ne trimit in urmarirea ursului brun de Giumalau. Suntem patru oameni asa ca fugim pe drum, paralel cu directia din care vin zgomotele in dorinta de a vedea sau imortaliza namila. Nu reusim dar ramanem cu zgomotul crengilor rupte plus glumele ce-l tachineaza pe Ionut.

          Facem zgomot in caz ca ne intalnim cu jumatatea ursului speriat de noi. Ii fac un semn discret lui Ionut, caci suntem in fata cam cu 200 de metri de Ramiro si Liviu. „Uite caprioare” zic eu. „Unde?”. „Acolo!”. Si reusesc sa fac vreo doua fotografii cu caprioarele de Pojorata.

          Stam pe un butuc si ne uitam la fotografii pana vin si ceilalti. Ghinionul lui Ionut, care ramane aproape fara droguri ( a se citi si la propriu si la figurat tigari), subsemnatul ramanand fara materie prima inca de dimineata.

          Ajungem intai la namol, apoi la forestier bun de mers cu jipanul pe el dupa care la asfalt. Suntem deja pe drumul ce urca din Pojorata pana pe Rarau. Noi suntem insa in coborare. Spre gara de unde avem un personal ce ne duce in Campulung Moldovenesc si spre sectia de votare. Pentru turul intai al prezidentialelor. Si a onoratilor prezidentiabili.

           Magazine inchise (ca doar e duminica trecut de ora trei) si cumparat tigari la bucata. Eu si Ionut de la un observator de la sectia speciala de votare. Clar omul ala si-a meritat banii pentru ziua de munca!

          Urcam intr-un personal, ajungem in Campulung (trecem prin gara fara a intra in sala de asteptare, statusem suficient cu doua zile in urma) si zburam spre pizzeria din centru. Mancam cea mai buna mancare de oras (care oricum nu se compara cu o supa facuta din zapada topita, ori un ceai fierbinte, ori …) dupa care asteptam trenul care avea sa ne readuca la Iasi.

          Poate pentru unii o iesire banala (ceva gen „da ce eu nu am ajuns de atatea ori prin Giumalau-Rarau?”), insa pentru noi o iesire de vis cum spun unele guri din targul Iesilor. Gurile celor patru voinici ce au fost vrajiti de munte pentru inca odata.

         In rest la fel numai de bine; de bine indiferent de vreme ori de munte, important e sa fii mereu bine echipat si pregatit pentru ce e mai rau. Daca se intampla sa fie mai bine, asta nu face decat ca acea iesire sa-ti para mai usoara. Sau mai frumoasa. Sau nu; depinde.

  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s