Spre Lucina (Obcina Mestecanisului)

Posted: 21 iulie 2010 by Mihai Cibotaru in cort, Obcinile Bucovinei

           Astazi ne-am trezit dimineata, asa ca inainte de ora 12 trecem de poiana Manaila, unde noroc cu unul dintre ciobani de am prins drumul cel bun catre Lucina. E destul de grea orientarea pe aici, prin Obcinile Bucovinei; numeroase drumuri forestiere, zeci de stane si mai ales culmile care sunt asezate, conform unei zicale din grupul nostru “una langa alta” fac ca de multe ori directia de mers sa fie destul de greu de stabilit, chiar si cu busola intr-o mana si harta in cealalta. Vremea e frumoasa si mergem bine, chiar repejor.

Dincolo de Poiana Manaila

          Cam cu vreo trei kilometri inainte de a intra in padurea de la nord-est de varful Batca Tatarcii (1549 metri) ne prinde din urma un nor de ploaie care dupa numai 15 minute ne depaseste. Ne uitam mereu pe harta ca nu cumva sa coboram spre hergheliile de la Lucina, din vale, caci asta conform hartii noastre ar fi insemnat sa facem un ocol spre dreapta. Incercam sa tinem mai mult spre Chitcaul Toncii, spre nord-vest, insa pana la urma configuratia terenului ne duce exact in dreptul celebrelor grajduri de unde se zice ca ar fi plecat hutulii tocmai in armata austro-ungara.

La malul marii (foto Adrian Herghelegiu)

           Dupa inca aproape o ora depasim si ultimul grajd al hergheliei si ne angajam in urcarea varfului. Suntem aproape pe la 1100 metri, asa ca pana sus avem de urcat aproape 400 metri. Diferenta de nivel cat si peisajul inconjurator si mai ales profilul Lucinei ne fac sa comparam acest varf de 1588 metri (cel mai inalt din Obcinile Bucovinei), cu un alt varf pe care ajunsesem in urma cu vreo trei saptamani, varful Highes (1502 metri) din Hasmas. Ai spune ca sunt gemeni, atat de bine seamana intre ele; doar ca unul are la baza o herghelie renumita.

Limite fara limitari

           Vazusem panta accentuata si cum eram de ceva vreme in miscare facem la poalele varfului o pauza mai lunga in care mancam ceva si scot ultimele doua mere pe care le mai aveam in rucsac. Stam pe malul unui parau ce-si duce apele la vale unduindu-se de-a lungul numeroaselor meandre, precum un fluviu celebru. Incercam zadarnic sa il identificam insa din pacate harta are destul de multe lacune in ceea ce inseamna denumirile precum si fidelitatea cu care sunt trecute formele de relief. Despre marcaje nu pot spune nimic, mai mult ca sigur ca in momentul in care „Muntii Nostri” a fost tiparita in 1986 acestea erau in stadiu de proiect si pregatite probabil de a fi efectuate in urmatorul cincinal. E totusi buna si acesta lipsa a marcajelor, e bine chiar si faptul ca aproape dupa vreo 5 kilometri de la plecarea din Mestecanis am dat de doboraturi; in felul asta multi temerari gugulisti isi vor pierde elanul de a murdari zona si isi vor indrepta psihicul dornic de aventuri si adrenalina spre mai comercialul Rarau (care din pacate se pare ca va deveni –sau era mai demult- atractia comerciala a zonei, un alt Ceahlaul al Orientalilor ori un Bucegi al Meridionalilor).

Spre Lucina

          E trecut de ora 16 cand incepem urcarea. Sunt numeroase izvoare in zona asa ca tot de aici se poate face aprovizionarea cu apa. Important e sa luam apa cat mai de sus, pentru ca –v-ati prins, nu?- aproape peste tot sunt cai la pascut. Pana aici se poate ajunge si cu masina, cat mai aproape de grajdurile hergheliei plecand din satul Moldova-Sulita cale de aproape 7 kilometri.

Mandretea Lucinei

          Sarim de mai multe ori cursuri de apa care apar din toate directiile dupa care prindem o poteca ce deabia se mijeste prin iarba ce musteste de apa. In fata avem „abruptul” Lucinei, destul de impresionant. Pe partea dreapta apar ceva stancarii iar prin stanga urcusul pare ceva mai domol urmand liziera padurii ce se ghiceste dincolo de orizont. In prima faza incepem urcusul pe directia matematic cea mai scurta, adica direct inainte. Transpiratia curge siroaie de pe noi asa ca incepem urcusul in serpentine scurte. In spatele nostru cladirile si grajdurile se fac tot mai mici. Creionasem un traseu de cand eram jos si era momentul sa mergem mai mult dreapta spre ceva stancarie ce o vazusem. Ne angajam pe o poteca exact in momentul in care se aud doua-trei tunete. Ridicam ochii si deasupra noastra vedem cum orizonturile se inchid din ce in ce mai mult.

Legea 18 din 1991

            Speram ca ploaia (daca va veni) sa nu tina prea mult, plouase suficient cu o saptamana in urma, aproape in fiecare zi asa ca speram la vreme frumoasa. Facem stanga imprejur renuntand pe moment la planul de a ajunge pe Lucina, indreptandu-ne spre padure inainte ca perdeaua de ploaie (ce deja o vedeam venind dinspre Giumalau) sa ne ajunga si sa ne transforme in muraturi. Bate si vantul destul de tare, asa ca sperantele ca totul sa fie o alarma falsa cresc. Sub doi copaci ne oprim, bem o gura de apa si pana sa reusesc sa-mi scot pelerina de ploaie se insenineaza. Murmur ceva printre buze, fericit totusi ca nu e nevoie sa mergem mai departe prin ploaie. Adi se dezechipeaza, eu imi strang pelerina si mi-o bag intr-un buzunar interior de la hanorac (in caz ca …) dupa care incepem iar numaratoarea. Adica mergem pe calea cea mai scurta si evident cea mai abrupta numarand. Cel putin asta e tactica aplicata de mine: numar pana la cincizeci, pe la patruzeci –daca ma mai tin picioarele- uit unde am ramas si o iau iarasi de la zece astfel incat sa ajung cat mai repede sus.

Varful Lucina

           Pe la jumatatea distantei ne intalnim si cu unul din cei doi paznic ai cailor ce sunt insirati pe toata culmea din fata noastra; Adi e in spatele meu cu aproape 100 de metri asa ca fac o mica pauza cat sa stau la vorbe cu el. Imi confirma faptul ca proprietarul cailor e Romsilva, si ca mai avem cam zece minute pana sus. Aflu ca cealalta parte, cea dinspre nord-vest e impadurita, asa ca (de data asta si harta arata acelasi lucru) pentru a ajunge la Izvoarele Sucevei ar trebui sa coboram o mica portiune tot pe unde am urcat pentru a prinde un drum ce se pierde in padure. Acesta ar urma sa ne scoata undeva langa o vacarie, dupa care trecand dincolo de Muntele Hrob (1507 metri) sa coboram in pasul Carlibaba (1225 metri) iar de acolo prin Bobeica la ajungem la marginea lumii; adica atat de aproape de granita cu Ucraina, incat de am fi fost Hercule, am fi putut arunca cu o piatra pana la Cernauti.

Tot mai sus (foto Adrian Herghelegiu)

          Multumesc pentru informatii, apare si Adi asa ca e momentul sa predau stafeta la conversatii. Interesant faptul ca toti oamenii pana aici incheie conversatiile cu „Doamne ajuta”, in timp ce eu tot am incercat variante care sa fie cat mai aproape de realitate: „sanatate”, „spor la munca”, „toate cele bune” etc.

          Mi se pare ca mai e o aruncatura de bat, insa mai mergem cam un sfert de ora. Ajungem sus unde varful e marcat de o cruce iar un transeu din primul razboi probabil merge pe creasta de la vest la est, platoul fiind delimitat la fel de clar si de catre un gard. De la ultimul grajd pana pe varf am facut mai putin de 1 ½ ore.

Go west!

          A meritat urcusul pana aici, sus pe varf; peisajul e impresionant de jur imprejurul nostru. La urma urmei suntem pe cel mai inalt varf al Obcinilor Bucovinei, care cu toate ca are 1588 metri ofera o ampla perspectiva asupra intregii zone: in stanga noastra spre nord-est intreaga culme a Obcinei Feredeului iar de la sud-est spre vest se perinda goliciunea Raraului, varful tesit al Giumalaului, iar in continuare muntii Suhardului dincolo de Carlibaba cu varful cel mai inalt cu urme de zapada inca pe el. In continuare, pierduti in zare sunt Muntii Rodnei, inca albi in aceste zile de sfarsit de mai 2010. Iar jos, in valea de unde am urcat caii pe jumatate salbatici care se bucura de libertate si de natura. De liniste si de aer curat. De viata.

Flamuri fluturand

         Noi insa coboram de-a lungul lizierei padurii pentru ca nu cumva sa pierdem drumul ce ne va duce in pasul Carlibaba si apoi dincolo de Bobeica. Astazi dincolo de Bobeica.

          Caci suntem deabia in a doua zi a turei noastre din obcini, e doar ziua de luni si vom mai avea destul timp pana joi dimineata cand vom ajunge la Campulung Moldovenesc sa ne bucuram de natura si frumusetea acestor locuri binecuvantate.

Verticale bucovinene

            Ori de salbaticia Obcinii Feredeului, dar intr-o alta relatare.

Comentarii
  1. Silvia spune:

    Dragute fotografii … 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s