Arhivă autor

Pe potecile Ceahlaului

Posted: 28 Aprilie 2012 by Mihai Cibotaru in ceahlau

Dupa mai mult de „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” in sfarsit ajung sa urc iarasi pe munte. Timpul fiind destul de scurt dar mai ales luunga sedere departe de potecile muntelui fac ca prima iesire pe anul asta sa fie in Ceahlau.

Incepem drumul la mijloc de aprilie din Durau spre cabana Dochia unde aveam rezervarea facuta de cateva zile, pentru a nu fi nevoit sa dorm prin jnepenis, avand in vedere ca zapada inca era la ea acasa, inpreuna cu multa apa, plus ca echipamentul meu de munte e impartit  in mai multe locuri aflate la multi kilometri unul de celalalt.

Urcusul  pe banda rosie il incepem pe la ora 18, presupunand ca in 3-4 ore sa ajungem sus la cabana. Lipsa de iesiri din ultima vreme isi spune cuvantul dupa cabana Fantanele. La fiecare metru se simte ca in Germania berea si uischiul e foarte ieftin. Iar plimbarile cu bicicleta prin nordul continentului nu par sa readuca vre-un echilibru fizic care sa ma faca sa reusesc sa imi controlez in totalitate picioarele de la genunchi in jos. E prima data cand gafai cred pe aceste portiuni mai sus de Fantanele. Greutatea rucsacului cat si oboseala acumulata in timp isi spun cuvantul. 

De la morminte apare zapada si apa pe poteca. Mai  sus de Cusma Dorobantului aprindem frontalele.

Ajungem pe la ora 22 la cabana uzi varza la picioare din cauza zapezii in curs de topire si a faptului ca bocancii sunt de vara, adica se usuca la fel de repede cum se si uda. In cabana ma reintalnesc cu un vechi prieten, Andrei, venit si el in concediu in tara. Stam la barfe despre ce a fost cu muntele si ce va fi pana pe la 3 dimineata.

A doua zi, sambata vremea se mentine sau mai bine spus devine monotona: ceata multa, adio rasarit, rafale de ploaie si un frig patrunzator. Pe langa „menajul de cabana” si jocuri de societate numeroase drumuri (pe banda rosie) pana la usa cabanei in speranta schimbarii vremii. Hotaram pe la 12-13 sa tragem o fuga pana la schit unde aprind si eu cred pentru prima data aici doua lumanari. Dupa amiaza avem parte de o fereastra cu vreme buna pentru vre-o trei ore care tine exact pana ajungem pe Vf. Toaca si care revine dupa ce coboram. Asta e, data viitoare va fi mai frumos…

Andrei coborase de dimineata asa ca ramanem doar doi, eu si Roxana care rupem in doua perechea de carti de joc carata sus. A fost partea din echipament cea mai folosita. Cabana e ok, se pare ca va intra in renovare in vara asta (ramanand deschisa in acelasi timp turistilor), apa in continuare numai de la izvor, bucatarie sau butoi, preturile la cazare de la 50 lei patul in camera de doua locuri in jos, cu cate 10 lei mai ieftin pe masura ce cresc numarul de paturi. La mancare rezonabile in continuare (asta citind meniul afisat, caci noi am carat cam totul in spate). Nu am putut rezista tentatiei unor pahare de bere de la dozator. Ieftine chiar!

Duminica stam la o barfa cu cabaniera, mancam si o luam la vale pe acelasi traseu. Zapada intre timp s-a topit vazand cu ochii si coboram pana in Durau cu ghetele uscate. Microbuzul autocar aglomerat la maxim, venea lumea la scoala in Iasi dupa vacanta de Paste.

In rest … mai putine vorbe, mai multa miscare pana data viitoare care sper sa fie tot anul asta.

Un nou numar al revistei „Haipemunte”

Posted: 8 Martie 2012 by Mihai Cibotaru in Fără categorie

„Vine o vreme, vine un ceas, când ți se pare că singur ai rămas/Și încerci cu gândul să revii la gândul când eram copii …” (Gheorghe Gheorghiu)

Un nou numar al revistei „Haipemunte” percum si un cadou alaturi de urarea de „La multi ani, sanatosi si fericiti” tuturor doamnelor si domnisoarelor, mamelor si bunicilor, tuturor femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Numar aparut in mare parte datorita  implicarii in munca de dinaintea aparitiei a lui Radu Clapa.

Descarca gratuit de pe www.haipemunte.org

Lectura placuta

Mereu avem parte de începuturi sau de noi începuturi. Ideea e că orice început trebuie să aibă la bază un trecut sau o fărâmă de cenușă din care să renască ceva nou. Acest lucru este valabil oriunde, oriunde însemnând și în lucrurile ce au mai multă sau mai puțină tangență cu muntele.

După o perioadă în care revista, sau cum a mai fost numită „colecția de jurnale” nu a apărut din diverse cauze, sperăm ca începând cu un nou prim număr din 2012 să existe o continuitate și cursivitate. Pe lângă un nucleu constant de colaboratori s-a reușit atragerea unor noi oameni care să sustina atât moral cât și „cu penița” (de fapt tastatura) existența acestui proiect.

De aceea vă invităm iarăși în a ne trimite atât materiale realizate cu și despre munte, oameni, locuri și tradiții montane, precum și a ne sugera ce anume ar trebui în continuare schimbat/modificat în actualul format al revistei și al siteului de prezentare.

În rest aceleaşi mulţumiri tuturor care şi-au făcut timp să scrie în paginile revistei, tuturor celor care o citesc şi tuturor celor care îşi fac timp să trimită un mail cu critici, observaţii sau orice altceva.

Mihai Cibotaru

My MTB Race

Posted: 4 Aprilie 2011 by Mihai Cibotaru in bicicleta

„Asociatia de Turism Montan „Hai pe munte” Iasi in parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Fundaţia Sportului Ieşean, organizează la Iaşi pe 1 mai 2011, concursul „My MTB Race” . Probele propriu-zise se vor desfăşura in Padurile Bârnovei, pe poteci şi drumuri forestiere, startul si finish-ul pe Platoul Bucium. Detalii veti găsii pe site-ul concursului www.haipemunte.ro/myrace

Toti pentru unul si unul pentru toti (Ciucas 21-23 ianuarie 2010)

Posted: 6 Decembrie 2010 by Mihai Cibotaru in iarna

               “Stau singur si ma-ntreb, de ce-am plecat de-acasa” Versurile melodiei “In umbra marelui urs” a  rebelilor de la Phoenix  imi suna obsedant in cap dupa ce am trecut de stana de sub Zaganu.

             Plecasem noaptea cu trenul spre Ploiesti impreuna cu Ionut, Catalin si Cristina, cu gandul sa urcam in muntii Ciucas prin Zaganu, apoi pe creasta Zaganu-Gropsoare, sa campam la cort undeva, da fara a stabili de la inceput unde, dar in cap aveam ca ideal ar fi sa ajungem in Saua Chirusca iar a doua zi sa mergem pe Vf. Ciucas pe la Tigai  apoi pe culmea Bratocei si sa campam pe langa statia radiotv.

            Era prima data cand voiam sa dorm la cort iarna, era prima data cand propuneam si cumva organizam de unul singur o tura de iarna dar incalcasem oarecum o regula a mersului pe munte care spune ca mai ales in ture mai grele sa nu mergi decat cu persoane cu care ai mai fost. Asa cum in realitatea de doar 1 % pe care o percepem functioneaza foarte bine legile lui Murpfy incep sa apara probleme. Vremea se anunta geroasa in aceasta perioada, desi am  avut locuri la cuseta eu n-am putut dormi mai deloc, Catalin avea un rucsac exagerat de greu cam 19-20 kg,  mai facuse traseul de Zaganu vara si stia ca nu-i chiar scurt in fine ne echipasem cu cele de trebuinta unei campari de iarna, eram cat de cat hotarati s-o facem.

             Pe la 9.30 ne punem in miscare din Cheia, vremea-i linistita,  zapada mica prin padure, ajungem la stana de sub Zaganu, facem o pauza de vreo 20 minute si o luam la “deal“ caci  abia acuma urma abruptul. Mai fusesem prin august 2007 in Ciucas dar nu si pe Zaganu, studiasem traseul din informatiile de pe internet chiar exacte si utile, nu se impuneau echipament si cunostinte de alpinism, gandisem o marja de siguranta, dar ora 12.00 la care eram abia in stana Zaganu ma cam punea pe ganduri, mi se parea ca ne deplasam prea incet si nu prea mai aveam speranta ca punem cortul pana sa-nceapa apusul.

            Dar eram oarecum multumit in sinea mea, pana la urma mergem pe munte nu sa facem cine stie ce performanta chiar daca un scop este si testarea limitelor personale, imi trecuse si supararea pe Ramiro care din motive necunoscute n-a mers, chiar glumeam deja referitor la cum vom dormi in cele doua corturi, persoana disputata fiind desigur Cristina de parca ar fi avut vreo putere calorica suplimentara necesara incalzirii in cort. Dupa vreo 50 de metri de la stana Catalin acuza o durere la piciorul drept/stang se opreste din doi in doi metri mormaind ca motanul ca parca ar vrea sa se-ntoarca, il incurajam,  incerca sa mai inainteze dar i se blocheaza efectiv muschiul .Ma gandeam  ca se va intoarce si Cristina, zicerea ca cei patru apostoli au fost trei, Luca si Matei pare potrivita imi aduc aminte ca repetasem in gluma pe drum ca “o sa ne cam ia dracu cine ne pune sa nu stam acasa” deja simteam ca se va termina aici tura.

           Era total aiurea cu pregatirile si planurile de o luna incoace sa ma-ntorc, speranta ramasese Ionut care pot sa spun ca sta foarte bine cu psihicul, nu intra in panica si rezista la orice efort. Il ajung din urma, il intreb ce facem si raspunde scurt ca indiferent ce se-ntampla noi urcam, intoarcerea in Cheia fiind fara probleme pentru cei doi.Ramane sa astepte sa vada care-i optiunea , imi scazuse un pic moralul dar am plecat inainte, am rupt zapada pana in  saua dinaintea Vf. Zaganu  unde ma opresc la stalpul indicator, ii raspund lui Ramiro si lui Mihai la telefon desi nu prea aveam chef, trag puternic aer in piept si soarele ce se mai iveste dintre nori ma linisteste. O fi frumos si singur pe munte doar tu cu el, da parca nu-i pentru mine. Trec vreo 15 min mai lungi decat de obicei apare si Ionut care confirma hotararea inteleapta a lui  Catalin de a se intoarce, tin sa spun ca apreciez mult (acum) decizia lui Catalin de a intoarce pentru ca nu s-a ajutat doar pe el ci si pe noi, iar in urma lui, cu o vointa de remarcat Cristina tinea aproape, ceea ce a facut sa-mi revina adrenalina si optimismul.

           Era ora 14.00 si deja calculele initiale trebuiau refacute. Cand era ceata mai mergeam pe langa traseu, cand se-nsenina dibuiam repede stalpii, trecem de zona cu lanturi, gasim un loc cat de cat drept chiar in traseu  in apropierea a doua stanci mari pe parte estica si zic sa punem cortul ca de acum iesim in creasta Zaganu-Gropsoare si nu credeam ca mai avem sanse de a gasi un loc de campare.

           Pana la urma hotaram sa dam inainte, spre apus se zareste platoul Bucegilor in fata Tigaile, merita sa urci pe munte chiar si cinci ore pentru un sfert de ora de splendori.

               Aparitia sporadica a soarelui ne mai incurajeaza,  suntem pe Vf. Gropsoare 1883 m, acolo un vant de-ti ardea obrazul si speranta mea ca cele doua refugii despre care scria pe net de “urgenta extrema” ca ar putea folosi cat de cat ca loc de campare se destrama.Le vad de la distanta mici si expuse in creasta parca era doua borne, suntem in situatia in care rostesc propozitia „preferata” a lui Ionut nu avem ce face, trebuie sa mergem mai departe si gandul ma duce la coborare la Muntele Rosu  plan care era de rezerva in caz ca….. Urmele lasate in spate dispar instant, ajungem la primul refugiu unde nu incapeau inauntru decat doua-trei persoane in picioare, usa era scoasa iar in mijloc era un stalp care iesea prin acoperis. Ora 17.00 soarele aproape apusese, epuizarea  inerenta se vede pe fetele noastre facem consultari de 30 de sec si hotaram sa punem cortul jos intr-o cabana. Punem frontalele, bem tot ce mai aveam lichid, iau GPS-ul in mana, tragem pe noi geci, cagule, manusi si pornim spre saua La Rascruce, gasim indicatorul spre Muntele Rosu, in coborare vedem si o lumina de la o constructie banuim ca ar fi vreun refugiu, ori vreo cladire a statiei seismice, ne dam cu parerea ca acusi ajungem, da sa dovedit inca odata ca distantele pe munte sunt inselatoare si era de fapt Complexul Muntele Rosu, in doua ore suntem in restaurant .Prima masura deschidem telefoanele, sunam acasa la cei apropiati si la cativa din HPM, eu aveam vreo trei sms-uri de la sotie nu se-ntamplase niciodata sa sun asa tarziu in fine totul e bine cand se termina cu bine. Desi nu sunt un mare fan al animalelor tin sa consemnez un fapt bine de stiut vizavi de cainii din zonele montane care insotesc grupurile de turisti pe aproape toti muntii. Pe tot traseul au fost cu noi si doi caini (mai inghetati ca noi) da care la coborare desi aveam gps cu trackul spre cabana, atunci cand simteau ca balaurim o luau inainte 20-30 m faceau urme, insemnau locul unde ajungeau prin metode specifice (cu “puncte galbene” desi traseul era triunghi rosu) si veneau inapoi.

           Pana ne-am dat noi seama unde dispar deodata, ei de fapt incercau sa ne arate directia spre urmatorul stalp de marcaj si ne mai dadeau si o oarecare siguranta mentala caci se stie ca fac traseele de sute de ori si vara si iarna pentru ceva de mancare.

              Cand am ajuns la cabana binenteles le-am dat sandwich-uri, noi am luat cate o dusca din sticluta de whisky pe care o carasem, apoi cu ceaiuri, cu bere, luam o camera de doi (Ionut pe podea ) si pe la 21.30 stingerea. Mersesem de 9.00 la 19.00 si cu 15 kg in spate.   Un pic de frustare era in gandul meu, ca n-am reusit sa facem ce ne-am propus, gandim sa mergem a doua zi sa facem Vf. Ciucas si sa campam totusi la cort inspre Pasul Bratocea, Tonkastein are si el niste variante, da somnul e un sfetnic bun. Dimineata facem calcule pentru diferite trasee, Cristina cu gand pasnic de odihna la cabana scoate o carte de 500 de pagini si vreo 2 kg (nu stiu cand vroia sa o citeasca putea sa ia doar 20 de file), Catalin se cazase in Cheia si la prima propunere a lui Ionut de a merge pe varf cu intoarcere la cabana am zis da inainte sa termine propunerea.

            Plecam impreuna cu inca doi cunoscuti din Iasi, urcam pe traseul pe sub Babele la sfat, coboram tot pe acolo ca era mai inghetat si te tinea cat de cat zapada, era si ceata nu mai aveam chef sa stau cu GPS-ul in mana, iar in 7 ore suntem inapoi la “cortul din cabana”. Venise si Catalin, eram din nou toti patru muschetari, ne punem la o masa, socializam cu Beby si Mugur si dimineata coboram in Cheia, de acolo la Ploiesti si directia Iasi. Trenul e un tren mai de fite dar pe Mugurel nu-l impresioneaza, isi aduce aminte ca face parte din trupele de extrema dreapta si imbracat in clasicele haine kaki, dupa ce ne incalzim cu bere incepe sa cante tare “In the army now”, si “God save the queen”, bate ritmul in masuta pana ii sare laptopul unei doamne care statea in fata lui, lumea din vagon se ridica in picioare sa vada cei, noi radem de ne dam pe jos, in sfarsit se opreste asa cum a inceput, facem planuri pentru viitoare si posibile actiuni HPM la 19:00 in Iasi si fiecare la casa lui sau a altora.

            Ca si concluzii: multumiri Salvamont Ciucas pentru marcarea buna a traseelor, muntele e frumos tot timpul da parca atunci cand traseul e mai greu, cu un pic de viscol, intuneric si tensiune e mai palpitant.

            A fost prima data cand am mers la frontala si pe timp de iarna, iar desi poate parea banala si mai ales si cu gps in dotare, aceea coborare spre cabana (ca de fapt tot traseul) facuta fara schimba prea multe vorbe intre noi, cel mai probabil din cauza oboselii, dar urmarindu-ne reciproc cu privirea gata de a ajuta daca era cazul, a fost ceva deosebit care ramane undeva acolo….. Nu am reusit sa facem traseul stabilit, nu am reusit sa dormim la cort, dupa unii poate am carat degeaba echipamentul ca se putea si fara, dupa unii poate am renuntat prea usor la plan, dar simt ca intre cei patru care am fost acolo s-a stabilit o relatie de camaraderie si incredere, relatii care se stie doar pe munte si in momente mai deosebite se incheaga

           Text: Aurica Scriitoru

Creasta Suhardului vara

Posted: 4 Decembrie 2010 by Mihai Cibotaru in cort, suhard, vara

             Piatra Vithos de 1 mai a fost o tura reusita, trei zile Delta din iunie relax, distractie, dar cam fara efect calmant. Concluzia  vine clar: in doua luni o zi pe munte e prea putin. Asa ca, propunerea din timp a lui nea Gicu pentru creasta Suhardului vine la fix, sa fie pe noua iulie. Pregatiri, telefoane etc si joi noptea suntem in trenul de 19:17 spre Vatra Dornei cu Ramiro, Gicu si Gelu. Ajungem in Dorna la 24:00, ne cazam intr-o camera rezervata din timp la o pensiune fara pretentii, cu gand ca dimineata sa mergem in Pasul Rotunda cu un rechin sa facem traseul de creasta inspre Dorna pentru mai multa lejeritate la intors. Tovarasul rechin nu mai raspunde dimineata asa ca pe la 9:00 decidem sa luam traseul de la Runc spre Rotunda.

          Prima zi: Dealu Runc –Romega – Faroane- Sveitaria –lacul Icoana; banda albastra, 26 km, 10 ore.

           Dilema e, si chiar nu am inteles care a fost logica, traseul e marcat cu banda albastra pana la Vf. Omu si urmeaza linia crestei care a fost marcata inainte cum se marca cu banda rosie, da in fine macar e marcat.

          Traseul nu-i dificil ca greutate si nici ca orientare chiar daca marcajul mai lipseste mai ales la intrari si iesiri din poieni, mai sunt si defrisari, dar e un traseu lung si trebuie sa eviti sa faci opriri nejustificate si sa fii atent la relief sa nu mergi inainte daca nu gasesti marcaj o perioada mai mare. Oricum nea Gicu are notiuni de orientare cat pentru multi care merg pe munte si aveam la noi si un track care desi facut iarna de Mihai, corespunde bine cu realitatea. Intram in traseu pe la 9:00, prima parte fiind mai solicitanta e urcusul pe Dealul Runc, apoi se intra in padure pe curba de nivel, se ocoleste Vf. Ousoru lasandu-l in stanga si pana la stana din Romega traseu de voie buna. E o vreme buna pentru efort dar nu prea pentru poze, ceata apare si dispare, creasta Suhardului e cu mult deschis, pasuni, multe stani, nebatut, nu am intalnit nici un muntoman asa ca merita din plin chiar daca nu e pe lista multora. Mergem constant si pe la ora 13:00 suntem la Romega, facem o pauza de masa iar pe la 15:30 suntem deja la schitul Recele o zona foarte frumoasa, merita sa vii chiar sa te cazezi si la schit pentru un week de odihna. Tot traseul ai in spate ca si punct de reper Vf. Ousoru iar apa nu e o problema in Suhard. Ne pusesem in plan ca loc de campare Saua Diecilor eventual Lacul Icoana in caz ca …. O vreme uitam de harta si de gps si mergem dupa marcaj si in loc sa ocolim Muntele Sveitaria prin stanga, facem dreapta si la un moment dat dispare marcajul  si ne trezim la o stana unde se termina drumul. Consultam harta si gps-ul (da e bine sa intrebi si ciobanii unii chiar stiu zona) traversam dealul prin spatele stanii si in sfarsit dupa vreo ½ de ora ajungem la lac unde ne oprim, locul e perfect de campat,este si un izvor in padure la 30 metri cu o apa extraordinar de rece. Eeee, aici e partea care ne place cel mai mult, scoatem o sticla de vin si una de apa minerala si radem cate doua sprituri, pregatim masa care a fost o nebunie cu supa de oase fiarta si piept de curcan la gratar de acasa, legume  proaspete, ceva instant, plus bureti culesi pe traseu (hribi si galbiori) cu slaninuta la ceaun. Dar asta e o alta poveste si e la rubrica „alimentatia pe munte” din revista. Inchidem cu cate un ciocanel de tuica si pe la ora 21:00 trecem la somn cu gand optimist ca a doua zi sa ajungem cat mai aproape de Pasul Rotunda.

           A doua zi: Lacul Icoana-Saua Diecilor-Vf.Pietrele Rosii-Vf.Omu-Pasul Rotunda: banda albastra pana la Vf. Omu, banda rosie pana la Rotunda, 21 km,8 ore.

         La ora 9:00 plecarea. Traseul urmeaza in urcare linia crestei, trece peste Vf. Diecilor (1631 m), apoi prin Saua Diecilor care ca si loc de campare e bun, dar mie mi sa parut neprimitor si expus plus ca stana parca era parasita. De la stana (e si o stanca distincta langa ea) se urca de-a dreptul pe Vf. Diecilor, cand se ajunge in creasta se tine stanga si se intra in padure unde apare iar marcajul, se coboara intro mica sa si de acolo pe urcus lejer de vreo 150 m diferenta de nivel pana pe Vf. Pietrele Rosii unde se afla si un transeu, militar probabil.

          Vremea nu ne-ndeamna sa urcam pe varf (e si un traseu ocolitor) dar speram ca se ridica ceata si la 11:30 suntem sus la 1773 metri, dar fara posibilitati fotografice in jur. De  aici si pana la ruinele fostei cabane pastorale Omu stiam ca e portiune buna de jnepenis dar cei de la Salvamont (chiar de apreciat efortul lor) au curatat poteca pe aproape 70% cum vii dinspre varful Omului. Trebuie de stiut ca marcajul banda albastra urca pana pe Vf. Omu (1932 m), si se urca chiar din drumul ce ocoleste prin dreapta varful, dar noi si nehotarati si neatenti ratam intrarea si o luam stanga pe forestier, nici nu era vreme de mers pe varf asa ca, cu ochii la el poate poate se lumineaza mergem spre Rotunda. S-a luminat la un moment dar eram deja in coborare si i-am facut doar poze.

         Traseul  urmeaza drumul forestier, pe la ora 13:00 revedem si locul unde am campat in 2009 cu HPM-ul si in exact in 9 ore si 15 min suntem la cabana din Pasul Rotunda unde aflam cu stupoare ca nu are bere si pana la sosea mai sunt 4 km.

          Avem noroc totusi de un atv de patru locuri care-si face mila de noi, la sosea ne asteapta berea, vreo doua galeti de hribi si galbiori de la localnici si ca bonus o cazare intr-un vagon de muncitori de la exploatarea forestiera. Domnul Gelu isi etaleaza maiestria culinara si pana pe la 12:00 mancam vreo trei feluri de mancare si doua feluri de bere, ceva cantari si la somn.

          Duminica ne trezim usoooor si tot asa usor  pierdem si microbuzul ce urma sa ne duca la Dorna asa ca, iar de la capat, mai pe jos mai cu ocazii, pe la 12:00 ajungem in Mestecanis chiar mai bine decat ne-am fi asteptat.

        O tura de vis si efort pe masura

        Text: Aurica Scriitoru

Proiectie foto-video

Posted: 27 Noiembrie 2010 by Mihai Cibotaru in diverse

             Asociatia de Turism Montan „Hai Pe Munte!” Iasi are placerea de a va invita la proiectia foto-video „Calatori prin munti” .
            Proiectia va avea loc pe data de 3 Decembrie 2010, ora: 19:00 la Casa de Cultura „Mihai Ursachi” Iasi (Parc Copou) si va contine filme si fotografii realizate de membrii asociatiei in turele noastre montane .

           Va asteptam!

Miscarea de duminica

Posted: 25 Noiembrie 2010 by Mihai Cibotaru in Fără categorie

              In timp ce pe grupul de discutii e in disputa “alpinismul si culesul florilor” raman la la cuvintele si convingerea lui nea’ Gicu  “miscarea inseamna viata”  indiferent ca-i escalada, ciclism, maraton etc sau pur si simplu mers pe jos, insa daca acesta se face si prin zone ozonate castigul e asigurat. Asa ca pun o tura de miscare in zona Barnova-Repedea ceva de genul  “la ora 7:15 in Gara luam trenul spre Barnova si de acolo Poiana cu schit, Dobrova, Poieni si mai vedem daca continuam spre Motel. Vom merge cu viteza de 5 km la ora si sa avem in spate minim 7 kg cu pauze de 3-5 min la 40 minute si doua pauze mai importante de 30 minute. Daca nu ne incadram in viteza stabilita pentru cele 40 dr mininute alergam”. Cand am propus tura nu ninsese inca si chiar si asa Ramiro fiind sigur ca o sa fie coada la inscrieri se baga primul si ultimul.

              Oricum ne facem bagajul si singura problema e ce sa punem in rucsac pana la 7 kg pe langa cele necesare unei ture de o zi cu aproximativ 30 km si ceva diferente de nivel. Eu zic sa luam cate un bidon de apa de 5 litri dar Ramiro zice ca o sa ne tenteze sa o aruncam la un moment dat din cauza oboselii asa ca luam doar cate doi litri de apa si cate doi de vin ca doar nu vom arunca licoarea lui Bachus.

              Ajungem duminica dimineata in gara, vremea se arata super pentru miscare, apare surprinzator si Liviu binenteles cu un rucsac de vreo 1 kg (initial am crezut ca o sa coboare la Nicolina asa era de pregatit de tura) si la 8:00 suntem la Gara Barnova. Plecam pe traseul de punct albastru spre Poiana cu schit, la cabana Barnova ne intalnim si cu Ionut si Radu care neavand cunostiinte de catarare au venit sa manace o bucata de slanina la jar in poiana si sa culeaga flori. Ajungem in Poiana cu schit si-mi dau seama ca zapada o sa ne dea planul peste cap; cumva parca mergeam pe nisip era intre ud si inghetat, pana acolo desi am tras tare scosesem 4,1 km la ora. Stam vreo 10 minute si o luam spre Dobrovat; initial traseul e pe acelasi punct albastru iar dupa aproximativ un sfert de ora o ia dreapta tot pe punct albastru dar in cerc rosu spre cantonul Poiana cu Cetate iar de acolo pe triunghi rosu. Binenteles tipic iesirilor din ultima vreme cu “bucle” la un moment dat dupa ce lasam in dreapta islazul de la Protopopesti  si coboram la podul Calinei,  ratam traseul cred ca din cauza defrisarii masive din zona (ori nu am avut rabdare sa-l cautam),  asa ca luam in piept vreo 100 m diferenta de nivel si urcam pe  Dealul Coloneasa. Efortul a meritat din plin, o panorama super spre satul Slobozia, radarul Dopler, creasta spre Manastirea Hadambu, in imensul covor maro al padurii Barnova se vede o pata de verde crud al unei pepiniere de brad, ce mai am fi stat la masa acolo dar vantul rece ne pune in miscare rapid.

            De remarcat ca paralel cu marcajul triunghi rosu pe bucata pana la canton Nastea e si marcaj mai recent cruce rosie, pe care-l gasim iarasi in creasta Coloneasa asa ca mergem pe el o bucata buna, pe traseu sunt si niste posturi de vanatoatre recent construite si chiar numerotate. Ne suna si Ionut T. care era cu bicicleta “pe la un canton unde sunt pauni si fazani” (era la cantonul Palanca de pe drumul Dobrovatului spre Slobozia) si stabilim sa ne intalnim in Poiana Dobrovat sa luam pranzul. Continuam pe cruce rosie dar ne dam seama ca acesta duce la Manastirea Dobrovat asa ca acum o luam dea dreptul la vale spre paraul Dobrovat mai in picioare mai pe fund si la 13:00 eram la masa. Si dupa mancare si un pahar de vin cui ii mai ardea iar de urcus-coboras pana la Poieni? Dau vreo doua telefoane ca nu mai facusem traseul,  nu-i nici marcat, raspunsurile incurajatoare ca ar fi vreo doua ore ne pun in miscare si luam iar padurea la masurat. Dupa vreo doua ore ajungem abia la Schitul Blaga un loc mirific, retras in afara satului, chiar foarte izolat  si de acolo intuim cam pe unde  ar fi soseaua Iasi -Vaslui. Oboseala isi  arta coltii si incepem sa radem de orice prostie si chiar nu mai tinem cont de drumul ce ducea la Poieni si o luam pe unde e mai greu parca hotarati sa ne testam picioarele la maxim iar pe la 17:00 suntem la Stana Poieni. De acolo un microbuz rapid la Iasi, nu mai mergea nici o bere asa ca fiecare la casa lui. Mersesem 9 ore cu vreo doua de pauza aproximativ 25 km.

             Cam asta e sfarsitul; am avut vreo trei ore de febra musculara si un pic de oboseala fireasca a doua zi da asta e …..

        Asa ca hai cu mic cu mare!

        “mai putina vorba, mai multa miscare”

         “Prin padure sa porni/Ca sa simtim ca traim”

Text: Aurica Scriitoru