Arhivă autor

Magia culorilor (video, audio…)

Posted: 26 Noiembrie 2009 by Marius Ciobanu in ceahlau, cort

          Se facea ca tocmai am terminat aproape o saptamana de munca undeva langa Dunare, in jud. Mehedinti. Cu multumire in suflet pentru treaba bine facuta, deja ne gandeam ce vom face in week-end, si cum ne vom fructifica mai bine saptamana libera ce urma. Discutii diverse, iar printre ele se strecoara si gandul meu… in wk voi fi prin Ceahlau, iar mai departe ma voi duce prin Fagaras.
           ” – Bine, bine, dar asa te odihnesti tu dupa o saptamana de munca, instalat antene, tras fider, cocotat la 200m pe pilon… te odihnesti mergand pe munte?!” intreba nedumerit un coleg. Raspund scurt: “Da”. Planul deja era configurat, ce a urmat nu mai conteaza. Intamparea a fost ca in acel wk, sa mearga in Ceahlau si Ionut, Otilia si Catalin (ce voia sa-si testeze noul cort). Ma alatur grupului, mai ales ca target-ul nostru era un wk pe munte pentru relaxare.
           Sambata, 3 octombrie. Ne imbarcam toti 4 in microbuzul ce ne duce spre Durau. Drum plictisitor pentru mine, mai ales ca in ultima perioada am facut acest traseu pana prin Tg. Neamt de multe ori, asa ca somn de voie. Prin Pascani in pauza din autogara, cu ochii in lacrimi dupa o cafea, reusesc sa ma trezesc mai bine.
            In sfarsit, ajungem si in Durau, unde ne platim intrarea in parc si alegem traseul cu CR pe la Cascada Duruitoarea, si mai departe pana la Dochia. Vremea nu parea prea buna cu noi, cer de toamna, plumburiu, mai mai sa curga. Intram pe traseu, si intre timp ajungem 2 familii de “iubitori ai naturii in wk”. Multe impresii din partea celor ce-si spun capii familiilor, ba ca ar vrea sa-i ajutam sa mearga, ba sa le dam betele de trekking. In fine, oarecum mergem impreuna pana in Poiana Viezuri, unde le explicam ca dupa ce se vor intoarce de la cascada, sa mearga pe la cabana Fantanele pe TG, e pacat daca tot faci o iesire… sa nu incluzi cat mai mult traseu. Plecam mai departe si in curand ajungem la cascada. Un moment de respiro, fotografii… deja credeam ca “urmaritorii” nostri au renuntat. Ne-am inselat, in primul moment au venit un grup de liceeni intr-o mica excursie si apoi “prietenii” nostri. Ne salutam reciproc si urcam spre platou, lasand in urma tipetele adolescentilor, actele lor de vitejie in a se urca pe nustiu care bolovan si completa iresponsabilitate a profesorilor insotitori. Nu stiam atunci ca asta va fi… inceputul.
              Cum spuneam, ne departam incet si sigur de agitatia lumeasca, simtim padurea, muntele, tot mai mult. Chiar daca era ceata, culorile de toamna ne incanta ochii. Undeva aproape de iesirea din padure, langa o banca, un scurt popas intr-o liniste deplina. Doamne, ce fericire! Iesiti pe platou, in apropiere de Piatra Lacrimata, muntele tine cu noi si incepe sa ne arate fata lui primitoare, prima ce iese dintre nori fiind Toaca. Superb!
           Ajungem si la Dochia. De fapt ajung ultimul, am ramas cat mai in urma sa ma bucur de ceea ce vad. Cand sa intram, Ionut ne avertizase: “e dezastru inauntru! multa lume, pustani cu clasele, si profesori insotitori inconstienti (cum aveam sa constat mai tarziu). Intram, stam la o masa, la un momentdat un grup imens pleaca. Ehe… era prea frumos sa fie adevarat. De fapt au plecat cei ce nu aveau cazare . Grupul meu se hotaraste sa se duca la Camera Patrata din Ceahlau, eu mai lenes aleg sa raman in sala de mese, ramasesera cativa oameni de munte… ce erau si ei in trecere.
             Spre seara, dupa ce partenerii de tura revin, locul celor multi si inconstienti este luat de cateva grupuri ce sunt iubitori de munte. Surprinzator, se canta la chitara, se spun glume, o atmosfera de vis, cum nu am vazut pana acum la Dochia. Dar, ce e frumos, dureaza putin. Vine o dobitoaca de profesoara… “stiti copii vor sa faca o discoteca”. Ne uitam mirati de tupeul tampit. Ii zic frumos, Doamna, o educatie montana nu se face cu discoteci, ci aici cu noi, la cantece de munte, la povestirile celor ce strabat si alti munti… Dar nu, se pare ca am vorbit la pereti (cred ca si peretii intelegeau mai bine). Altii, mai glumeti, au zis ca da, sunt de acord sa se faca “discoteca” dar pe muzica noastra, pe muzica chitarii. E rau, e rau cand intr-o lume unde banul are un cuvant de spus, nu ai sanse de castig. V-ati prins, “tanti profa” s-a plans la cabanier si ce a urmat, va inchipuiti voi. Si noi, ca am luat rucsacii si am plecat in camping. Mai are rost sa spun ca se auzea Guitza tocmai din corturi? sau ca ieseau copchii astia si zbierau ca disperatii? Nu sunt violent, am zis… da-i la deaq, si ne-am vazut de ale noastre, mai ales ca in camping mai era un cuplu din Bacau si am socializat si cu ei pe tema asta si altele.
            Dupa un somn dulce, unde din cand in cand mai scoteam capul afara sa privesc cum luna plina iese si reintra printre nori, cum lumina se juca frumos… vine si ziua de duminica, 4 oct. Parca inainte de a pleca in tura Ionut imi zicea ca e tura de relaxare. Ok, atunci somn cat cuprinde . Dupa ce ne saturam, ne strangem echipamentul si luam masa in cabana. Facem planuri pe unde sa ne retragem spre casa. Cum vremea e superba in aceasta zi, soare si mult cer albastru, ramane in picioare ruta pe BR pana in poiana de sub ocolasul mare, urmand ca coborarea sa o facem pe Jgheabul Armenilor. Se mai lipesc de noi un alt cuplu ce urcasera cu o zi inainte prin Lutu Rosu (PA+BA) si desi ei intentionau sa coboare pe unde au venit, i-am convins sa faca traseul pe BR prin poiana maicilor. Mergem impreuna pana in poiana de sub ocolas, ei continua pe BR si noi incepem sa coboram pe Armeni. Se vede treaba ca am ratat intrarea cea buna, sau la un momentdat am deviat aiurea si ne-am trezit pe o brana fara posibilitatea de a mai cobora. Cum coarda nu aveam la noi, am hotarat sa ne intoarcem, nu e asa de placut sa cobori cu rucsaci mari in spate. Ne reluam si noi traseul pe BR.  Desi bantuisem c-am 2 ore pe jgheabul Armenilor, i-am ajuns pe cei doi de care ne despartisem undeva imediat dupa ce am traversat paraul Maicilor. Impreuna ajungem la Izvorul Muntelui, iar de aici fiecare la destinatia finala.

                A inceput o noua saptamana, libera de data aceasta. Aveam de gand sa plec in Fagaras, dar nu prea am gasit parteneri. Cei locali, fie nu au avut liber asa cum am avut eu, fie “e prea departe si…”. Am incercat si cu altii din alte zone ale tarii, dar se pare ca momentul nu a fost unul bun. Dupa doua tentative de a pleca singur pe munte (parca ceva ma retinea in Iasi) ma suna Claudiu.
            “- Salut, ce faci? nu ai plecat nicaieri? Titus face o iesire in Ceahlau pe ceva trasee nemarcate. Se pleaca in seara asta, maine prin Ceahlau si seara fiecare la casa lui. Vii?
          -DA!” Apoi… cum sa ratez o iesire cu Titus? Multe vad, multe invat! Cum eram prin oras, ajung imediat acasa si consult meteorologul de pe net. Vremea pentru a doua zi, joi, era dementiala! Deci… pe cai ca se filmeaza.
Facem echipa, eu cu Claudiu plecam cu trenul pana in Pascani, de acolo ne preea Titus, si mai departe dupa cum aveam sa aflam, in Piatra Neamt merge si Paul cu noi. Mai frumos nici ca se poate!
           Plecam pe la 16 si ceva din Iasi, nu mai conteaza ca am gresit trenul si ne-am suit in altul… sau ca am iesit la ocazie sa ajungem la timp in Pascani… important e ca ieseam pe munte. Din Iasi si pana in Piatra Neamt a tot plouat. Abia in apropiere de Girov s-a mai oprit ploaia si am vazut (si captat foto) un apus de o rara frumusete. Cand ajungem (pe intuneric) in Izvorul Muntelui ploaia e demult oprita, apar stelele, semn ca vremea e exact cum a fost prezisa. Ne echipam si plecam. Punct Albastru urmat de Banda Albastra, pana la Rachitis. De aici am intrat in padure, cautand un loc bun de nani nani, dar si cu priveliste buna spre rasaritul de dimineata. Am avut parte de o noapte dementiala: fara vant, senin, puzderie de stele, luna plina (in descrestere usoara), aer curat, si somn pe masura. Dimineata ne-am trezit sa vedem cum rasare soarele, ce nu a intarziat sa se ridice de sub marea de nori ce acoperea Izvorul Muntelui, lacul de acumulare si imprejurimile. Fenomenal! De la culori timizi de rosu, incet incet se trece la galben. Zada incepe sa straluceasca, parca copacii erau poleiti cu aur! Ne facem “curaj” si parasim locul de odihna, si incepem “explorarea” zonelor mai putin cunoscute ale Ceahlaului. Intram pe Brana Acelor Caprei, tinta noastra fiind Acele Caprei. Locuri de o rara frumusete, intr-o lumina de vis. Nu ratam nici o polita, cat de mica ar fi ea, privelistea deasupra abruptului fiind de neimaginat. Sub noi, un covor multicolor. Ceahlaul in haine de toamna ne imbata simturile vizuale. Pur si simplu ne bucuram ca niste copii. Incet, incet, ne revenim la cele normale, si continuam traseul pe poteci de animale pe langa pereti inalti, mangaiem copacii de aur si ciudatele forme de conglomerat ale peretilor.
             Ajungem si la Acele Caprei. Sub noi, Fundul Ghedeonului se asterne la picioarele noastre. Undeva deasupra Pietrei Late din Ghedeon inca se mai vede luna. Suntem scaldati de razele calde ale soarelui. E bine si frumos, ma pun jos si cad in visare. Viata in sine, e si complexa dar si simpla. E ciudat cum noi oamenii, in marea majoritate a timpului preferam sa alegem varianta complexa. In fine, ma trezesc la realitate. Cum inca mai e timp, decidem sa urcam putin spre Cremenis pentru a vedea Acele Caprei si de sus. Fara cuvinte. Nu ma mai satur de privit, nu ma mai satur sa-mi relaxez urechile cu linistea padurii…
             Totusi, avem un dusman. E Timpul. Nu ne lasa prea mult in visare si dupa o palma zdravana ne readuce cu picioarele pe pamant. Avem totusi de coborat spre Fundul Ghedeonului, si de acolo spre Izv. Muntelui. Coboram pe un jgheab, iar de acolo pe o brana pe sub Acele Caprei, traseul nostru incheindu-se la crucea lui Paul. Iar ne luam la harta cu Timpul, si cum am mai castigat ceva timp pretios, mergem pana la Zaruri, bucati imense de piatra ce inchid “traficul” pe jgheabul Ursilor. Natura ne ofera si privelistea unui tap ce fluiera nelinistit spre noi. Nu stie ca suntem pasnici, si ne bucuram ca l-am intalnit.
            Inca o batalie cu Timpul, de data aceasta pierduta de noi. E momentul cand ne retragem la masina. Luam cu noi amintiri, imagini… Avem sufletul incarcat, cum se zice in popor, putem muri impacati Inca o tura fenomenala se termina, muntele tot acolo ramane, iar atunci cand va voi sa ne primeasca, o va face cu placere. Astazi ne-a primit si ne-a aratat o parte din tainele lui. Suntem bucurosi.

               Fotografii din tura, pe site, in curand. Pana atunci, imagini puteti vedea in filmuletul “Un Altfel de Ceahlau” , film disponibil in sectiunea video – http://senty.ro/munte/video/video-ceahlau.html

Anunțuri

Amintiri din white out! (Suhard, nov. 2008)

Posted: 18 Mai 2009 by Marius Ciobanu in cort, iarna, suhard

Intr-un moment de liniste, un moment ambiental placut, ascultand muzica de munte, deschid din nou cutia cu amintiri… de data aceasta din Muntii Suhard.
Nu mai fusesem niciodata in Suhard. De trecut prin zona am mai trecut (tura prin Rodnei, sau prin apropiere de Vatra Dornei), dar efectiv in suhard nu am ajuns. Cu toate ca tot mai citisem si alte articole/ture despre acesti munti, eram in cumpana: sa merg.. sa nu merg. Nehotarare totala pana la 2 zile de ziua plecarii. Pana la urma ma hotaras ca vin si eu in tura, asa ca….
Vineri 21 nov. 2008 ne adunam cei din Iasi (Catalin, Ionutz, Tudor, Ionut, Vlad, Mihai si subsemnatul) bucurosi ca plecam iar „aiurea” mai ales ca se anuntase cod portocaliu prin zonele montane din tara. Nu stiu, parca avem o atractie pentru culori si coduri. Plecare obisnuita cu acceleratul de 20.20 si ca de obicei ajungem la 1 noaptea in Vatra Dornei unde deja Iuliu (din Bistrita) ne asteapta.
dscf0001
Se mai intregeste „trupa” si dupa ce Ionutz, Tudor si Vlad se hotaras sa ramana la „odihna” in gara (printre localnicii bruneti ai garii) noi ceilalti ne ducem la hotelul de langa partia de schi… punem corturile si somn de voie. Desi stiam din timp ca vremea se va schimba, primii fulgi i-am zarit undeva prin Campulung Moldovenesc, iar aici in Vatra deja se pusese un stratulet pana dimineata.
Sambata 22 nov. Ne facem bagajul si la gara! Doar trebuia sa ne reintregim componenta grupului cu cei din Bucuresti (Laura ce mai fusese cu noi in Bistritei, Cristina si Razvan), Gabriel din P. Neamt, iar din Cluj au venit Radu, Alina, Adi si Geta. Baietii din Vatra Dornei (Adi si Bendix) deja erau in pasul Rotunda. Tragem linia finala si la numaratoare suntem 15 ce trebuie sa urcam intr-un microbuz cu 8 locuri + rucsacii incarcati ca pentru o tura de iarna. Pana la urma o parte hotarasc sa mearga in Rotunda cu un taxi, ceilalti ingramadindune ca sardelele in masina. In final, undeva pe la ora 10 suntem cu totii in fata cabanei (pensiune mai mult) din Rotunda, punct de plecare pe traseu.
dscf0009
17 oameni gata de plecare, dar zapada din ce in ce mai mare, ninsoarea care nu se mai opreste si vizibilitatea tot mai scazuta ne pune semne de intrebare daca vom reusi ce ne-am propus: o tura din pasul Rotunda pana in Vatra Dornei, toate acestea in 2 zile. In aceste conditii, plus altele necunoscute noua, Cristina renunta si se intoarce, noi ceilalti ne punem in miscare. Pornesc primul, drumul prin padure e ok, nu se pune problema pierderii traseului 😀 doar zapada e asa.. pana la genunchi.
dsc_6135
Datele problemei se schimba odata cu iesirea din padure unde ne ia in primire viscolul si vizibilitatea ce tinde spre zero. Odata cu iesirea din padure, pt mine e o zona noua, si cum nu am mai fost pe acolo, las pe altcineva sa fie conducator de coloana. Urcam o mica panta, iar in coborare trecem pe langa o prima stana; la vre-o 300m exista o alta stana ce n-am vazut-0 acum, aveam sa ajungem la ea a doua zi la intoarcere. Trecem peste mai multe culmi, vizibilitate tot mai redusa iar dupa ce depasim o portiune din traseu ce merge prin padure, iesim iar pe un platou unde vizibilitatea scade „vazand cu ochii”. Grupul destul de numeros incepe sa se rasfire iar la un momentdat ma opresc sa-i astept si pe ultimii (baietii cu tigarile) si strig din rasputeri sa ma auda cei mai din fata. In fine creem un lant cat sa ne putem vedea intre noi, iar pana ce sa vina si cei din urma hotarasc sa-mi pun cagula. Dupa lupte crancene date la mine in rucsac, reusesc sa-mi gasesc cagula, exact la timp cat sa-mi mai simt si eu degetele la maini. Surpriza cea mare a fost sa gasesc gheata intre spatele meu si rucsac: propria transpiratie ce iesea din jacheta inghetase intre spate si centura de la rucsac! Dupa regrupare, mai urcam inca o colina, iar la coborare trecem pe la o stana pentru ceva rehidratare si o pauza mai lunga.
dscf0014
Cu „sufletul” mai cald, si pentru ca unii dintre noi nu aveau un echipament prea grozav, se supune la vot daca sa continuam pana spre saua Diecilor sau sa ramanem in stana peste noapte. Masina de vot functioneaza mai bine ca in parlament, si odata adoptata HG (hotararea de grup) de a ramane la stana ne pregatim de campare.
dscf0063
La multi dintre noi le revine si zambetul de fatza, mai ales ca spre seara vremea da semne de ameliorare. Crescuse si vizibilitatea,
dscf0111

dscf0035
iar seara chiar aparuse si ceva stele. Cina cea de taina fiind servita, o parte (ce cu siguranta nu prea mai aveau loc in stana)
dscf0139
monteaza corturile langa stana. In acea noapte am avut -8 grade in stana (seara) iar spre dimineata erau undeva la minus 11. Mai norocosi au fost cei din corturi.
img_2529-1024
Duminica 23 nov. Primul care se trezise si iesise pe afara, ne anunta cu zabetul pe buze ca „suntem pe drumul cel bun”… de intoarcere. Vremea, desi parea ca-si revine, acum era si mai urata. Vizibilitate zero. Iar o sedinta de guvern, scurta unde se ia decizia de intoarcere in pasul Rotunda. Pe asa vreme nu aveam timp sa ajungem pana duminica seara in Vatra Dornei (cu toate ca unii dintre noi mai prevazatori si-au luat liber si ziua de luni), plus ca e si riscant sa pleci aiurea pe o vreme unde nu vezi nimic.
Fara prea multa graba in noi, ne pregatim de plecare.
img_9719
Daca din pas si pana la stana am mers ieri c-am 3.. 4 ore , consideram ca este timp suficient si pentru intoarcere. Teoretic asa e, dar in practica ne-am lovit de un white-out de toata frumusetea, combinat cu un viscol numai bun sa-ti bage in ochi toate acele de zapada. Frumos. Se da startul pe drumul de intoarcere care evident nu mai era de gasit; cu o zi inainte vedeam cum propriele urme sunt acoperite de zapada in cateva minute, la o zi distanta nici nu speram sa gasim propria ruta de intoarcere. Plecati de la stana, in sir indian, mergand cu capul mai mult in pamant ca oile,
img_2553-1024
facem o greseala de a urca si devia totodata c-am mult spre dreapta, ajunsi pe paltoul unde ieri abia ne vedeam,
img_2543-1024
azi ne-am trezit „inconjurati de necunoscut”. Pana si cei ce cunosteau zona destul de bine, pierdusera simtul orientarii. Se apeleaza la harta si busola, dar fara puncte de reper e greu sa-ti dai seama unde esti si incotro sa te indrepti.
dscf0080
In majoritatea timpului, cap de coloana si spargator de urme au fost baietii din Vatra Dornei – Bendix si Adi. Hotaram sa mergem tot spre dreapta, deja simtim ca coboram, iar primii 3 din fata sirului ajung pe o placa de vant, intra pana la brau in zapada si simt (si aud) cum zapada paraie si incepe sa curga spre vale. Cu betele si o pseudocoarda (funia de rufe a lui Tudor) ii scoatem pe baieti din zapada, iar de aici grupul isi schimba directia cu aproape 180 grade. De aici trec eu in fata la spart urme, dar viscolul ce-mi venea direct in ochi (nu-mi luasem ochelarii), plus white-out-ul ma termina repede dupa vre-o 15 minute. E prima experienta in aceste conditii de vizibilitate. Orbecaim un timp pe aceeasi directie, pana cand la un moment mai bun de vizibilitate vedem padurea undeva departe (daca se poate zice departe pe asa vizibilitate).
dscf0186
Tragem tare, iar cand ajungem in apropiere si ne convingem ca intradevar e padurea mult cautata, devenim mai relaxati si cu zambetul pe buze. Intram in padure si ne regrupam. Relaxati, unii dintre noi mai au si chef de joaca. Teoretic mai aveam c-am 2 ore cel mult pana in Rotunda. In padure, si la iesirea din padure (de fapt poteca trece pe la marginea padurii pe un drum) continuam traseul cu BR in prima parte pe traseul de vara, iar mai apoi am trecut pe cel de iarna. Incepem sa mai recunoastem zonele pe unde trecusem cu o zi inainte, iar unde existau dubii apelam si la fotografiile facute anterior. Ajungem la un brad (ce pt noi era un reper important) si de aici stiam ca mai avem doua coline de trecut pana la intrarea in padure spre pas. Mai relaxati, iar deviem undeva dreapta (simteam ca traseul nu e cel cunoscut) si am ajuns la o alta stana. Ne asteptam sa gasim stana ce trecusem pe langa ea cu o zi inainte, dar (mai tarziu aveam sa realizam asta) de fapt ajunsesem la cealalta stana ce nu o vazusem in ziua precedenta. Oarecum descurajati si frustrati… plecam mai departe. Unde… eu habar nu aveam!!! Probabil cei ce dadusera startul simteau ei ceva… si in urcus pe panta, intr-un alt moment cu vizibilitate mai buna vedem si cealalta stana. De aici ne era totul clar, eram ca si acasa. Ajunsi pe panta, vedem pentru prima data si primele raze (timide) de soare ce voiau sa sparga norii.
img_2589-1024
Recunoastem zona, si intrarea in padure e fara probleme. Ajungem in pas, bucurosi ca totul s-a terminat cu bine pentru noi.
dscf0085
Mai tarziu, unii dintre noi aveau sa primeasca telefoane si sa aflam astfel ca in acel wk, doi tineri aveau sa moara in Bucegi. Erau primii morti din iarna 2008/2009. Dumnezeu sa-i odihneasca!
Din pasul Rotunda si pana in sat, Bendix reuseste sa faca rost de un microbuz ce avea sa ne recupereze de pe traseu, tura terminanduse de unde am plecat.. in Vatra Dornei, dar nu conform planului nostru. Oricum, muntii tot acolo raman.
Concluzia e ca am avut o tura faina chiar si cu aceste „emotii”, iar echiparea corespunzatoare (la majoritatea dintre noi), si experienta participantilor a facut iesirea placuta si fara evenimente neplacute.
Un film din aceasta tura il puteti viziona de aici. Vizionare placuta.

Cutia cu amintiri – Bistritei, oct. 2008

Posted: 24 Aprilie 2009 by Marius Ciobanu in bistritei, cort
Etichete:

     Scriu aceste randuri, tarziu, poate prea tarziu si gandurile proaspete despre tura din Muntii Bistritei s-au sedimentat, ba chiar poate s-au sters aproape de tot. Oare? Oare o tura frumoasa sa se stearga? Nicidecum, ea ramane acolo inchisa in inima, in suflet.
       Astazi m-am hotarat sa deschid aceasta cutie si sa extrag de acolo tura din Bistritei, mai ales ca urmeaza ca in foarte scurt timp sa reeditez acea tura… nu pe hartie ci pe teren.
       Totul incepe cu piticii lui Ionutz… dupa tura din Calimani, i se pune pata omului de o tura in necunoscut, o tura in Muntii Bistritei. La sedintele ordinare de lucru facem lista care si cu cine mergem. Ca tacamul sa fie complet mai anuntam tura si pe carpati.org unde persoanele interesate de o tura exotica nu ezita sa vina cu noi.
        Cautam informatii (mai mult Mihai s-a ocupat de asta), destul de putine, si ne pregatim de plecare.
       In sfarsit se face ziua plecarii, vineri 17 oct seara. Ne imbarcam in acceleratul de Timisoara pana in Vatra Dornei. Ca si in tura din Calimani stiam prea bine traseul feroviar, speram sa nu mai avem “surprize surprize” cum avusem in respectiva tura. Din Iasi plecam Mihai, Alex, Elena, Radu, Liviu si subsemnatul… chiar cel ce propusese tura (ionutz) nu a putut veni. Din Pascani se alatura Dan. Drum fara probleme pana in Campulung Moldovenesc, cand vedem primii fulgi de nea, fulgi ce ne fac sa ne gandim la iarna deja. Ajungem cum ne asteptam in jurul orei unu si ceva in Vatra Dornei, si ne hotaram sa punem corturile langa partie de schi pana dimineata, asta dupa ce ne razgandim sa dormim in foisorul din parcul orasului (doar aveam ceva experienta cu foisorul din Gura Haitii – tura Calimani) din cauza unor petrecareti ce ne-au dat de gandit. Dimineata soseasc de la Bucuresti si restul echipei, Mihaela, Laura si Alex.
        Dupa cunostintele de rigoare plecam cu autobuzul de 7.30 din Vatra pana la cabana Zugreni, aici fiind punctul de intrare in traseu, tot aici ne astepta si Adi din Piatra Neamt. La cabana o parte luam masa, si ne pregatim de intrarea in traseu. Traseul (marcaj BR) incepe din partea dreapta, imediat dupa ce treci podul spre cabana. Se merge pe langa raul Bistrita, prin padure apoi putin pe sub un perete stancos, ca in final sa se ajunga la un baraj, baraj ce trebuie traversat, iar de aici incepe urcusul destul de dificil in prima portiune, cel putin 30…50m. Unii dintre noi iau avans considerabil, altii pe la mijloc.. iar la urma fotografii ce nu vor sa scape nimic din ce poate prinde obiectivul camerelor. Urcand, ajungem pe front! Aici probabil s-au dat lupte reale (in urma tuburilor de carabina), dar adevarata lupta se da in natura, se da intre toamna si iarna. Jos inca mai este iarba verde, copacii au un colorit de frunze impresionat… iar pe masura ce tot urcam balanta luptei se inclina catre iarna, anotimp ce-si cere drepturile pentru cateva luni bune. Peisajul se schimba vazand cu ochii, de la verde la maron si de aici la alb. Crengile copacilor parca sunt imbracati intr-o mantie alb stralucitoare mai ales cand putinele raze de soare isi fac loc printre nori.
        Ne continuam traseul prin padure si urcus sustinut pana cand intr-un final iesim din padure spre zona de creasta. Aici, in zona cheilor Zugreni, muntii Bistritei sunt cei mai spectaculosi, creasta este cea mai frumoasa. Cum dam de “lumina” nu ne mai saturam de admirat ce se vede jos: Bistrita, satele de pe cursul apei, vaile si culmile… iar in departare norii ne permit sa vedem Giumalaul si Raraul, Calimanii si undeva departe Rodnei.
Primul varf atins este Bogulinul. De fapt in prima faza am crezut ca am atins Pietrosul Bistritei (asta dupa ce pe varf e o cruce imensa si undeva pe jos e scris cu vopsea ca fiind vf Pietrosul Bistritei), dar altimetrele avute in dotare ne aduc cu picioarele pe pamant… vf. Pietrosul Bistritei fiind imediat dupa saua ce se deschide sub noi. Dupa “regruparea” de pe Bogulin plecam spre celalat varf, unde facem si o poza de grup. De pe Pietros traseul coboara pe o muchie… marcajul…. Dar sa spun si ceva despre marcaj…. ei bine, prin padure marcajul BR este ok, este vizibil si nu sunt probleme de orientare. Deasemenea iesind in gol alpin, pe creasta, la fel nu sunt probleme de orientare, marcajul exista si e bine vizibil…. asta pana pe pietrosul bistritei. De pe varf, cum ziceam.. se coboara pe o muchie, si tot cobori, dar undeva in dreapta este o sa unde trebuie sa ajungi. In acest punct marcajul indicator, sau marcajul cu BR dispare. Noi am tot mers pe muchie (vre-o 300m) pana cand am constatat cu stupoare ca din BR s-a facut BG, poteca cobora spre Bistrita. Stanga imprejur, si dupa cateva incercari nereusite de a gasi marcaj si poteca coboram fiecare pe unde vrea/apuca si ajungem in sa unde intr-o minuscula poienita ne regrupam. Cineva dintre noi “exploreaza” zona si gaseste si marcajul mult cautat. Fiind relaxati acum, ne ne bagam sa servim pranzul, e si timpul dupa vre-o 5 ore de mers.
        Ne continuam traseul prin padure spre vf. Lespezi, un varf impadurit, un traseu dulce fara solicitare exagerata. Trecem printr-o poiana superba ce parca te indeamna sa ramai acolo, sa accepti si sa iubesti linistea padurii, sa ai in fata ochilor numai culmi impadurite… o viata din rai. Un scurt popas pentru odihna si/sau sedinte foto si coboram spre o a doua poiana, mult mai mare si cu sursa de apa (este si o stana acolo). Aici o parte am vrea sa ramanem peste noapte, altii ca ar fi bine sa mergem mai departe. Castig au cei din urma, asa ca continuam. “Je” continua… dar in necunoscut; nu stiam pana unde trebuie sa mergem, ideea e ca vom merge si unde gasim o poiana, vom inopta acolo. Pe aici marcajele sunt rare si sterse din cauza timpului, trebuie sa ai ochi de vultur sa le gasesti repede.  Exista un moment de deruta atunci cand la o intersectie de trasee nu prea mai stiam in ce directie sa mergem,  in final,  busola si “harta” (o harta ce seamana mai mult a schita) ne scot din impas.  De fapt, dupa acea stana, traseul merge o portiune pe un drum forestier apoi urca incet prin padure. Dupa ce ajungem pe o portiune mai inalta fie am deviat putin stanga si am intrat intr-o zona cu multi copaci cazuti (deci marcaj lipsa), fie traseul chiar pe acolo era, dar intersectia cu celalat traseu (CG mi se pare) numai intersectie de trasee nu e, ci de fapt pentru o scurta portiune acele trasee merg impreuna, ceea ce noi nu am stiut, si nici pe harta nu e trecut asta. Nu avem ce  sa mai cerem mai mult de la o harta destul de veche si slaba, si un traseu la fel de vechi si slab marcat. Cu putin inainte de a ajunge pe vf Lespezi gasim o poiana mare si faina unde ne hotaram sa campam.
     Pregatirile specifice de campare, instalarea corturilor, pregatirea mesei si a vinului fiert, vin fiert mult apreciat de cei ce nu prea obisnuiesc “pe munte” cu asa ceva. Cei drept nici noi nu suntem consumatori de alcool pe munte in timpul deplasarilor, dar seara, dupa ce am terminat treburile “pe langa casa” o cana cu vin fiert merge la inima.  Dupa ce terminam licorile ce dau caldura in trup si suflet, ne bagam la somn. Noaptea trece fara probleme, o noapte cu un cer senin si o luna plina exceptional de frumoasa… dar o noapte friguroasa … 5 grade cu minus.
       Dimineata, duminica 19 oct. Dupa frigul din timpul noptii, panza corturilor era tabla, iar altii mai cu simt artistic au inceput sa-si exercite talentele ascunse. Odata cu primele raze de soare si opera dispare, iar grupul prinde viata si mai mult. Urmeaza sa ne continuam traseul. Depasim vf Lespezi (de fapt o culme molcoma si impadurita,  suntem in coborare usoara prin poienite frumoase cu stani sau cu fanare. La o astfel de poiana ne oprim pt o sedinta foto si sa admiram in departare Rodnei inzapeziti. Mai departe mergem pe forestier, un drum ce taf-urile au lasat santuri adanci mai mult de jumatate de metru adancime.
         Se face amiaza si in saua muntelui Bidei ne gandim ca noi cei din Moldova sa ne retragem spre Cozanesti si sa prindem trenul/autobuzul spre casa, sa nu fim nevoiti sa asteptam multe ore prin Vatra Dornei in asteptarea trenului de 1 noaptea. Dupa ce le explicam si celor din Bucuresti noile noastre planuri, trupa se desparte: Alex, Mihaela si Laura continua traseul pe vf. Busuiocului, vf Sarului, iar de acolo pe la manastirea Piatra Taieturii si terminand la Panaci. Noi ceilalti am coborat pe CA pana in Cozanesti si Dorna Arini unde am prins autobuz spre Vatra Dornei. Adi stiind ca are un autobuz spre Piatra Neamt a accelerat putin si cu noroc a prins si el autobuzul in cealalta directie. Noi ajunsi in Vatra Dornei, trecem pe la gara sa ne luam locuri (bilete deja aveam), iar de aici in viteza sa ne delectam papilele gustative cu o pizza si ceva bere la “Lordinu”. Si “popasul” acesta a fost c-am scurt.. vine trenul si pana la orele 22 suntem pasageri feroviari. In Iasi fiecare isi vede de directia lui, totusi fiind duminica eu, Mihai si Radu avand acelasi traseu un timp, facem o mica escala la “Lord” ( fost locul de “sedinte”) pentru ceva bere – pizza – bere, apoi tura se incheie definitiv pentru toti.

     O tura reusita in munti extraordinar de frumosi si curati, noi prieteni castigati, o tura ce se repeta acum pe 1 mai 2009.